FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 26

Opulenţa o izbi pe Joanna de la intrare. Pe mesele acoperite în satin auriu tronau ca de obicei nelipsitele şi extravagantele aranjamente florale cu flori exotice şi rare. Lumânări parfumate de diferite dimensiuni acompaniau aranjamentele, dar şi luminau discret şi feeric culoarele de acces. Şampania curgea din abundenţă în cupe sub formă de cascadă, iar chelnerii făceau faţă cu greu, alergând înnebuniţi cu tăvile pline de cupe cu şampanie, caviar şi alte delicatese.

O formaţie cânta magnific, gâdilând şi încântând auzul pe acordurile lui Strauss. Bărbaţi în fracuri formaseră grupuri-grupuri şi discutau de zor fumând havane, să pară mai interesanţi. Femei infatuate şi ipocrite se admirau, mângâindu-şi şi pipăindu-şi rochiile preţioase. Joanna ştia că pentru ele operele de caritate nu însemnau decât etalarea toaletelor şi bijuteriilor exorbitante. Se părea că în acea seară plouase cu vedete şi oameni supercunoscuţi. Joanna îşi dorea din tot sufletul să se dizolve în mulţime, dar acest lucru era imposibil având ca parteneri pe cei mai chipeşi bărbaţi.

Simţindu-i rigiditatea Nicholas o luă de mînă şi se deplasă printre invitaţi, căutând cu privirea pe cineva anume.

Înaintau cu greu deoarece Nicholas era oprit la fiecare pas de oameni cunoscuţi de afaceri, actori, senatori. Joanna zâmbea mecanic la rândul ei, în timp ce încerca din răsputeri să fie prezentă, ascultând cu răbdare pălăvrăgeala celor din jur. Uneori era uşor stingherită de complimentele directe ale bărbaţilor, spre amuzamentul lui Nicholas şi privea distrată la rândul ei privirile ucigătoare ale femeilor. Ross avusese dreptate doar într-o anumită privinţă. Femeile o urau, dar nu ea era cauza, ci Nicholas. Observase în multe rânduri priviri galeşe şi lascive cu care acestea îl întâmpinau. Nicholas o privea pe Joanna cu coada ochiului, nevenindu-i să creadă şi fu cucerit de purtarea ei firească şi sinceritatea caldă cu care făcea faţă tuturor. Era atât de încântat de ea, încât putea să jure că era născută să se afle acolo printre ei, eclipsând cu frumuseţea şi simplitatea ei.

Îi studie mai atent rochia neagră care o făcea să arate inocentă, dar totodată şi scandalos de seducătoare. În ultimul timp nu încetase să-l uimească cu felul ei natural de a fi. Acum era o tânără copilă, ca apoi să  se transforme într-o femeie graţioasă.

Era o adevărată enigmă, iar el îşi promise că avea să o dezlege. Dar toate la timpul lor. Joanna fu luată prin surprindere când Nicholas se aplecă şi îi sărută uşor tâmpla cu o răguşeală lentă în glas.

- Eşti frumoasă, micuţo.

Ştiind că el nu era omul obişnuit să împartă complimente ieftine, ea fu mişcată profund, până la lacrimi, după care îşi ridică privirea spre faţa lui, amuzată de reacţia lui fâstâcită.

Când el îşi ridică privirea fixând cu atenţie concentrată un anumit punct, ea îşi smulse privirea din ochii lui întunecaţi şi se uită în direcţia unde el privea atent fără să clipească. I se uscă gura instantaneu, iar pământul începu să se învârtească haotic sub picioarele ei. Era atât de speriată încât sângele i se curgea încet prin vene. Abia dacă mai vedea ce se întâmplă în jurul ei, darămite să audă. Timpul părea că s-a oprit în loc. Capul îi bubuia puternic făcând-o să ameţească.

- Joanna, te simţi bine? se auzi vocea îngrijorată a lui Nicholas.

Readusă la realitate Joanna se mai uită o dată şocată la bărbatul la care privise Nicholas mai devreme, apoi la el.

- Da ... adică nu ... , nu am nimic, minţi ea

. - Pe naiba, te-ai albit de parcă ai văzut o stafie.