FALSA IDENTITATE ( publicata)

Capitolul 11

Se inserase deja cand toti patru se indreptau spre petrecere. Joanna cazuse pe ganduri , amintindu-si cat de mult evitase ea petrecerile plictisitoare. Era femeia care prefera anonimatul in locul faimei si succesului datorate banilor. Adora sa dea o mana de ajutor celor aflati in suferinta, in loc sa se prefaca a-i face placere compania celor interesati doar de propria persoana. Se simtea mai bine stiind ca aceia din jur contau pe sprijinul ei. Era multumita de efectul uluitor pe care-l avea asupra oamenilor nevoiasi care, in opinia ei erau axtrem de sinceri si loiali. Iubea viata, dar mai ales iubea oamenii mai presus de orice, iar la randul lor oamenii o iubeau pe ea. Exceptie facea Nicholas, care avea o parere proasta despre sexul slab. Dupa parerea lui, femeile nu faceau decat sa-si exercite puterea de seductie asupra barbatilor. Toate erau inguste la minte si false. De la ea nu astepta nimic, doar sa fie o piesa intr-un joc prostesc dupa parerea ei. Si nu mai putea face absolut nimic, deoarece el ii atribuise o personalitate vulgara, falsa si mai ales fara strop de minte. Singura ei virtute era doar faptul ca se tinea de cuvantul dat. Considera insa ca femeile de teapa ei puteau fi cosmarul oricarui barbat. Ii arunca o privire fugara si il vazu cum statea lejer, rezemat pe bancheta din fata ei a limuzinei, intr-o pozitie relaxata, privind-o fara nici o expresie intiparita pe fata. Desi arata mai rece decat gheata insasi, costumul sau negru si elegant ii venea de minune si parea extem de chipes si sigur pe sine. Era tulburata si se simti pe moment ca o papusa pusa in vitrina pentru a fi studiata, dar mai ales judecata de o adunatura de imbecili bogati.
Avea douazeci si trei de ani, suficient pentru ea ca sa stie unde avea sa duca venirea ei aici, in seara aceasta, destul ca sa inteleaga ca va fi atent urmarita din umbra, de cum si mai ales de felul in care avea sa-si joace rolul.
Cand coborara din masina ea privi de jur imprejurul ei. Atmosfera nu era deloc pe placul ei. Erau prezenti senatori, ambasadori, actori, politicieni, oameni de afaceri, ziaristi, pe scurt spuma societatii, asa cum obisnuiau sa isi spuna ei. Joanna stramba din nas cand se gandi la ultimele cuvinte.
O idee ii tulbura mintea facand-o sa simta fiori reci in tot corpul. Iisuse , nu se gandise nici o clipa la asta! O ruga lua amploare in gandul ei. Isi dorea cu ardoare sa nu fie recunoscuta sau sa nu intalneasca pe cineva cunoscut.
- S-a intamplat ceva? O intreba Ross preocupat, vazandu-i teama intiparita pe fata.
- Nu, ... eu doar... eu... .
- Nu-ti face probleme, Joanna, arati divin si te descurci mult mai bine decat oricare dintre ele, zambi cu sinceritate Will, aratand spre multimea de femei.
Joanna privi spre femeile superbe din jurul ei.
- Macar este sincera, se auzi vocea grava a lui Nicholas, nu incearca sa ascunda cine este cu adevarat, prefacandu-se ca este alta persoana.
Obrajii Joannei se inrosira puternic. Cat de mult se insela. Cel mai mult dintre toti ea se prefacea, dandu-se drept alta persoana. Era prea tarziu pentru pareri de rau sau regrete ca intrase in aceasta farsa, insa regreta ca le insela amarnic increderea, mai ales acum ca se apropiase de ei si se simtea sincer bine in compania lor. Aprecia aceasta prietenie si dorea sa ramana asa in continuare, dar se indoia ca o vor mai accepta cand vor afla ca au fost pacaliti.
Interpretand gresit roseata ei, Ross ii spuse lui Nicholas:
- Nick nu cred ca trebuie sa fii tulburator de sincer ca de obicei, uneori o nevinovata minciuna poate face minuni.
- De ce? Ce rost are? se auzi vocea lui Nicholas. Stii ca nu suport minciuna si perfidia si cred ca Joanna este de acord cu mine. Nu-i asa?, o intrba el uitandu-se fix la ea.
Joannei ii ieseau flacari din obraji. Ce insinua? Si mai ales ce urmarea? Oare voia cu tot dinadinsul sa o tulbure si sa dea gres sau dorea sa se simta cea mai mare mincinoasa de pe pamant? Daca dorise sa o faca sa se simta prost, reusise; era un sentiment nou si ciudat pentru ea. Insa daca dorea sa o faca sa se simta ,,un nimic", Nicholas gresise persoana. Sub nici o forma nu se va simti victima. Si, Dumnezeu cu mila, avea sa-i demonstreze ca si sexul slab avea creier in capsorul dragalas.
Un chelner in costum trecu cu o tava plina de cupe printre ei si ii servi cu sampanie. O orchestra canta in apropierea unui ring de dans. Joanna sorbi o gura din paharul cu lichidul plin de bule aromate. Nu stia daca piscatura lor ii dadu fiori reci pe spate sau era din cauza multimii ce depasea lejer trei sute de persoane.
- Nu mi-am imaginat ca va fi o petrecere atat de mare, sopti ea.
- Esti invatata cu cele interne, o ironiza cu subinteles Nicolas.
Joanna se infierbanta din nou in obraji, iar Nicholas mustaci satisfacut. Devenea si mai draguta cand se infuria.
Deschise gura sa-i raspunda pe masura obrazniciei lui Nicholas, dar nu apuca deoarece un barbat venea direct spre ei. Un alt grup format din barbati si femei se intoarsera si se holbau la ei. Joanna era sigura ca aceste priviri erau indreptate spre Nicholas. Surprinse cu coada ochiului cateva femei sorbindu-l din ochi. De fapt, se uita atenta la cei trei barbati care o insoteau si o incerca un sentiment de mandrie. Erau in largul lor in costumele negre si elegante si mai ales total indiferenti la toata atentia care li se acorda. Joanna fu miscata de contrastul dintre ei si ceilalti domni din incapere. Toti trei erau tineri, robusti , frumosi si cu aura de rafinament ce ii faceau pe ceilalti sa para niste paiate pe langa ei.
- Dumnezeule mare, nu-mi vine sa cred ochilor!, spuse unul dintre barbatii din apropiere. Unde au gasit asemenea faptura?
Joanna il simti pe Nicholas cum se incordeaza si se intoarse incet sa-i raspunda curiosului, insa nu mai apuca; o mana ferma il apuca de brat:
- Nicholas, ce surpriza , ma bucur nespus ca ai venit.
Ii saluta pe rand pe Ross si pe Will, iar cand dadu cu ochii de Joanna, adauga:
- Nu ai de gand sa ma prezinti acestei frumuseti?
Ridicandu-si ochii spre ea, Nicholas spuse simplu:
- Joanna, el este Carter. Carter, ea este Joanna.
Fara sa piarda prea mult timp, Carter o lua de brat, spunandu-le celor trei barbati:
- Cred ca-mi revine mie minunata onoare, ca si gazda, sa o prezint invitatiilor.
Dupa care se intoarse spre ea:
- Cu siguranta sotia mea va fi fericita sa te cunoasca, o instiinta Carter vesel pe Joanna.
Nicholas ramase nemiscat cateva minute bune, privindu-l pe Carter care se deplasa printre invitati prezentand-0.
Ross si Will il atentionasera ca Joanna devenise cu totul alta persoana, dar lui nu-i venea sa creada. O vazu pe Joanna zambind degajata in timp ce era prezentata. Asculta atenta tot ce i se spunea si raspundea la randul ei cu caldura si foarte sigura pe ea. Ii fu dat sa vada cum ea ii cucereste pe toti cu purtarea ei fireasca si lipsita de afectare. Toti o sorbeau din priviri, iar ea parea ca nu-si da seama de lucrul acesta. Pentru prima data ii era dat sa vada o femeie frumoasa, care nu voia sa profite de efectul pe care-l avea asupra barbatilor sau... Se opri ca si fulgerat din gandire. Asta era, isi spuse el. Isi intrase in rol si spre surprinderea lui, trebuia sa recunoasca, era o actrita perfecta.
- Cred ca ar trebui sa o salvam, interveni Ross.
- Nu cred, spuse Nicholas, las-o sa se descurce si singura. In plus, sunt sigur ca in cateva minute Carter o s-o aduca inapoi.
Ross ranji satisfacut cand vazu umbra de uimire si neincredere din ochii lui Nicholas.
- Uite-o ca vine, slava Domnului!, anunta Will.
Joanna se indrepta spre ei, cand auzi:
- Nicholas, iubitule, sunt atat de fericita sa te vad!
Ross si Will dadura ochii peste cap cand tanara il cuprinse pe Nick intr-o imbratisare impulsiva.
- Vino sa stai la masa noastra, continua tanara , tarandu-l spre o masa mai in stanga.
- Ei bine, acest lucru nu se poate, spuse Nicholas amuzat, oprindu-se pe loc.
- Ce vrei sa spui?, se revolta tanara.
- Emily, ti-i prezint pe prietenii mei, spuse Nick. Ei sunt Ross, Will si Joanna.
Joanna isi retinu un zambet usor cand vazu privirea ucigasa a tinerei, care vedea in ea o posibila rivala.
- Atunci am sa vin eu la voi la masa, adauga scurt Emily. Nick ridica din umeri indiferent.
Cand fura condusi la masa lor, Ross si Will au fost asezati in dreapta Joannei; in partea stanga se afla un barbat care paru incantat sa o cunoasca. In fata ei, la doua locuri, spre stanga, se aseza Nicholas si alaturi de el, bineinteles, Emily. Un singur loc, cel din fata ei, ramase liber, in rest masa de douasprezece persoane era ocupata.
Joanna studia tacut persoanele de la masa lor.
- Ne-am intalnit cumva?, se auzi o voce barbatesca.
Joanna privi naucita. Un barbat atragator, trecut de cincizeci de ani, o privea surprins. Ochii ei intalnira privirea curioasa a lui Nicholas.
- Nu cred, raspunse ea sincer, cu siguranta mi-as fi adus aminte de dumneavoastra.
Barbatul inalt, cu parul usor inspicat, rosi la complimentul voit al Joannei.
- Si totusi as fi jurat ca te cunosc.
Se intoarse catre o femeie la fel de draguta si aproape de varsta lui.
- Ce spui draga, nu ti se pare cunoscuta?
Femeia zambi la ea.
- Nu stiu... poate seamana cu cineva, sau poate este o actrita, dragul meu, incheie femeia, punandu-si mana peste cea a barbatului.
Privirea Joannei capata o caldura vizibila atunci cand observa afectiunea sincera ce exista in aceasta pereche de oameni blanzi si placuti.
- Este o actrita si inca una foarte buna, se auzi vocea calma a lui Nicholas.
Joann isi arunca privirea spre el o fractiune de secunda si surprinse licarul ironic ascuns sub masca lui calma.
- Nu este adevarat, interveni ea.
- Dar esti pe cale s devii, draga mea, adauga el cu o politete exagerata.
- Serios? Si eu care credeam ca nu este nimic de capul ei, rasuna vocea pitigaiata de langa Nicholas.
- Pentru Dumnezeu, Emily, pufni Ross, egoul tau nu cunoaste modestia sau bunul simt?
- In ce piesa ai jucat? Isi continua curiozitatea rautacioasa Emily, fara sa-l bage in seama inseama pe Ross.
- In nici o piesa, vani raspunsul promt al Joannei. Nu sunt actrita. Sunt doar o persoana comuna, de aceea pot fi confundata foarte usor.
Un ras puternic veni din stanga ei. Barbatul despre care aflase ca este poet se amuza copios.
- Draga mea, poti fi absolut orice, insa numai comun nu.
- In sfarsit s-a rostit un adevar, aproba Ross.
Joanna zambi multumindu-i   mult poetului. Era tensionata deoarece Nicholas nu numai ca o urmarea ca un vultur, o si provoca intentionat. O credea o inculta ce nu este in stare sa inchege nici macar o propozitie coerenta. Se uita spre el si-l vazu flirtand cu Emily. Frumusetea remarcabila a tinerei o facu sa simta sagetile geloziei. Se scutura vinovata pentru ca acestea nu erau emotii normale pentru ea. Isi dori sa flirteze la randul ei, dar nu putea sa faca asta pentru ca ea nu stia sa cocheteze. Tot ce stia sa faca era sa se uite direct si sincer in ochii oamenilor. O privire dezgustata venita din partea lui Nicholas o facu sa-si simta sangele scurgandu-i-se din obraji.
            - Ia spune , draga mea, cat de bine joci rolul unei prostituate transformata intr-o domnisoara decenta si binecrescuta. Ai un talent innascut, chiar daca nu vrei sa recunosti.
           Joanna tresari usor. Ce naiba era in neregula cu el? A fost ideea lui ca totul sa fie bine tainuit. Foarte bine, voia sa stie adevarul? Il va avea.
           - Te inseli dragul meu, de fapt este invers. Rolul meu a fost sa ma transform dintr-o domnisoara decenta, binecrescuta, unde mai pui si foarte bogata, intr-o prostituata simpluta si fara strop de minte.
           Will chicoti multumit, iar privirea lui Nicholas se intuneca instantaneu. Nu era obisnuit sa fie pus la punct.
            - Parca spuneai ca nu esti actrita , se miorlai Emily. Imi place mai mult rolul de prostituata transformata intr-o fata decenta, continua ea. Mi se pare dezgustator si vulgar rolul unei domnisoare decente si bogate care sa se transforme in prostituata.
            Se cutremura fatis adaugand:
             - Dumnezeule , ce nebun ar putea scrie asemenea piesa?
             Tocmai deschise gura sa-i raspunda tinerei rasfatate, cand fu intrerupta de poetul de langa ea care de ceva timp tot ii dedica versuri. In alte imprejurari ar fi fost magulita, insa in seara aceasta Nicholas reusise sa o scoata din sarite. Isi reveni insa repede, hotarata sa raspunda poetului insistent. Dupa care se concentra asupra lui, atenta la ultimele versuri:
                  Cu inima Joannei nimeni inca
                   N-a izbutit sa vada ce se-ntampla,
                   Dar numai eu socot ca pot
                   S-o fac sa ma doreasca tot.
           Cu ochii dansand jucaus si cu nervii intinsi la maxim, Joanna raspunse:
                  Ce oameni cumsecade sunt poetii!
                  Dar vai, ce-i morti, bineinteles!
                  Cei ce traiesc
                  I-astept sa moara toti ca sa-i iubesc.
             Se asternu liniste deplina si, daca nu ar fi avutdegetele inclestate pe marginea scaunului, Joanna ar fi fost sigura ca ar fi rupt-o la fuga ca sa fie cat mai departe de locul acela care o facea sa nu se simta in largul ei si bineinteles de Nicholas.
               - Mai sa fie, spuse poetul vesel, nu esti numai frumoasa... esti un adevarat mister.
               Ropote de aplauze acoperira ultimele cuvinte ale barbatului. Ross se apleca fascinat spre ea:
               - De unde stii...
               - Mai citesc si eu si, intamplator, capul meu nu este umplut cu paie.
               Ross izbucni in ras, dar se opri brusc privind atent intr-un anumit punct. Ea crezu ca motivul era Nicholas, care tocmai pleca imbufnat de la masa insotit de Emily, dar observa pe moment ca altul era motivul. Un barbat se uita fix spre ei.
               - Il cunosti? Intreba el, aratand spre barbatul inalt cu parul cenusiu care se indrepta hotarat spre ei.
               - Nu. Nu l-am vazut in viata mea.
               -Este Lachlan si este print, daca nu te cunoaste se oare ca tocmai ti-ai facut un nou admirator.
               - Nu-i adevarat. Ti se pare. Privirea ei aluneca spre Nicholas, care se departa tinand-o de talie pe incantatoarea lui insotitoare. Simti cum i se usuca gura. Se uita inapoi spre barbatul oaches care se apropia de masa lor, studiind-o cu o curiozitate detasata. Zambetul lui sincer o mai linisti putin.
              - Este o seara magica, nu-i asa, domnisoara...
             Pe chipul ei aparu umbra unui suras aproape imperceptibil. Nimeni isi dadu ea seama, nu fusese curios sa-i afle numele intreg.
              - Joanna. Barbatul ridica din sprancene si astepta ca ea sa continue.
              - Joanna Edinson, minti ea intinzand mana.
              El ii zambi fermecator, asezandu-se pe locul gol din fata ei, luindu-i mana intr-o stransoare mult prea fierbinte.
              - Mammon Lachlan Mecena.
             - Zeul si protectorul avutiilor, murmura Joanna.
             Barbatul clipi din ochi surprins. Era pentru prima data cand cineva stia semnificatia numelui sau fara ca el sa explice.
             Il simti pe Ross incordandu-se cand o intreba:
             - Si asta ai citit-o?
            Joanna aproba scurt din cap.
            Far sa-l ia in seama pe Ross barbatul continua:
            - Joanna crezi in destin? Vocea lui era calda si cultivata.
            - Da.
            - Deci crezi ca nimic nu este intamplator?
            - Desigur, rosti ea cu blandete.
             - Dar in dragoste la prima vedere crezi?
           Joann se indrepta in scaun si brusc fu cuprinsa de o neliniste ciudata. Intuitia ii spunea ca era urmarita din umbra.
            - Si in asta cred, spuse ea incercand un zambet stralucitor.
            - Grozav, suntem pe aceeasi lungime de unda. Este o seara magica, iar tu esti magia serii.
           Surasul peste masura de seducator al printului o facu pe Joanna sa chicoteasca. Ii era recunoscatoare, reusise fara mare efort sa o detensioneze.
           - Atunci iti vine sa crezi ca insusi destinul m-a adus in seara aceasta aici?
           - Nu stiu cine te-a adus pe dumneata in seara aceasta aici, dar stiu cine m-a adus pe mine, glumi ea.
           Rasete vesele facura inconjurul mesei.
           - Nu asta am vrut sa spun, destinul m-a adus aici cu un anumit scop.
           - Inteleg, sopti ea.
           - Nu cred ca intelegi, argumenta el, am fost adus aici de catre destin pentru a te intalni pe tine. Se pare ca in sfarsit  am gasit ceea ce cautam de ceva timp incoace. Mi-am gasit consoarta.
          - Ai perfecta dreptate, nu inteleg, mai axact ce vrea sa insemne asta?
         Lachlan se ridica de la masa si veni in dreptul ei, dupa care ingenunche, spre amuzamentul observatorilor si stupoarea Joannei.
          - As fi onorat ca in seara aceasta, in fata atator martori, sa accepti cererea mea in casatorie. Asta inseamna mai exact sa-mi devii sotie.
          Will si Ross care sorbeau din pahare, sincer amuzati de schimbul de replici dintre cei doi, se inecara si incepura sa tuseasca la unison.
          Privirea periculos de ademenitoare la inceput o soca, dupa care se relaxa imediat. In loc sa se simta stanjenita de gluma oarecum obraznica a printului, de altfel foarte sigur pa sine, ea isi smulse privirea de la el si incepu sa rada.
         - Dragul meu, fii sincer, a cata cerere in casatorie este aceasta?
         Plimbandu-si privirea pe fata ei, barbatul raspunse speculativ:
         - Cu voia Domnului si cu putin noroc s-ar putea sa fie ultima.
         Barbatul isi cam forta putin norocul, iar ea simti incordarea ce se asternu in jurul ai, facand-o sa se simta vulnerabila, si asta nu-i placu deloc.
         - Ma simt onorata, insa cu regret trebuie sa refuz, fara intentia de a te jigni vreun fel, dar cu astfel de lucruri  nu este de glumit.
       Printul se ridica in picioare, ocoli masa si reveni la loc in fata ei, apucandu-i din nou mana in stransoarea blanda a mainilor sale.
       - Trebuie oare sa te asigur, si crede-ma pe onoarea mea, sunt cat se poate de serios, argumenta el.
       O rumoare infundata se auzi de jur imprejur, iar Joanna inghiti in sec. Situatia ii scapa de sub control.
       - Te cred, si eu la fel.
       - Trebuie ca este ceva foarte linistitor. Ma refer la faptul ca ma crezi, el o privi cald si ii zambi cu afectiune cand continua: este oare cu putinta sa intalnesc in sfarsit persoana imuna farmecelor mele?
      Joannail privea tacuta nevenindu-i sa creada ca i se intampla asemenea lucru. Ce gluma mai era si asta? O idee o strafulgera. Oare facea parte din planul baietilor? Daca lor li se parea a uzanta aceasta situatie, sub nici o forma lucrurile nu stateau asa si pentru ea. Isi intoarse privirea spre Ross si ca prin minune acesta dadu usor din cap, ghicindu-i gandurile.
        - Stii tu oare cat sunt de bogat, continua barbatul neintelegand sovaiala ei, si ca ti-as pune lumea la picioare acceptand sa fii printesa mea?
       Vocea lui devenita  dintr-o data incordata si serioasa, atrase atentia tuturor celor de la masa.
      - Oare farmecul meu atat de binecunoscut odinioara se apropie de sfarsit?
     - Nici vorba, milord, sublinie ea, ca si cum ar fi luat cunostinta despre rangul sau nobiliar, farmecul axcelentei tale este ireprosabil.
      El tresari usor. Cand era departe de casa nimeni nu i se adresa cu titlul nobiliar. Aceasta fata dadea dovada de mult tact  si intelepciune si inca o data se convinse ca intuitia lui nu-l insela in legatura cu ea.
     - Atunci care este logica refuzului tau?
     - Ma tem ca am sa te dezamagesc, milord, prea rar apelez la logica, in opinia mea nu face decat sa ne pagubeasca grav creierul.
     Ochii barbatului se marira vizibil.
     - De obicei ma ghidez dupa inima, care exclude complet ratiunea si de cele mai multe ori nu da gres. De aceea, de dragul amandurora, este mai bine sa va refuz, insa nu  inainte de a ma repeta: sunt onorata si departe de mine gandul de a rani sensibilitatea sau orgoliul masculin al domniei voastre.
       La aceste cuvinte ochii printului avura o sclipire amuzata.
       - Sincer iti spun, nu sunt eu, sublinie ea cuvantul, persoana potrivita, nu sunt eu ceea ce va doriti cu adevarat.
       - O observatie interesanta, si ce anume crezi ca imi doresc eu?
       Joanna il studie precauta dupa care indrazni:
       - Sa-mi fie cu iertare, milord, aveti dreptate, nu stiu ce va doriti, dar stiu ce anume ar trebui.
       Barbatul se lasa sa alunece pe spatarul scaunului privind-o intrigat.
       - Ar trebui sa va doriti o femeie care sa nu fie interesata de averea enorma sau de rangul excelentei voastre, ci doar de farmecul si persoana din spatele acestora.
       - Se pare ca tocmai am gasit-o! exclama el.
       - Pardon?
       - Nu mi-ai dat oare de inteles ca nu esti catusi de putin interesata de titlul sau averea mea?
       Vinovata Joanna sopti usor:
        - Nici de dumneata, milord, nu sunt interesata. Nu in masura in care meritati.
        Uluit Lachlan o privi fara sa scoata un cuvant. Nu se asteptase la acest raspuns sincer si direct.
        - Cred ca merit toate astea, chicoti el trist. Iti multumesc. Mi-ai facut un mare serviciu. In seara asta m-ai facut sa am o revelatie. Toata viata am crezut ca totul mi se cuvine si ca pot avea absolut tot ce imi doresc. Cu toate ca ma doare sa recunosc faptul ca orgoliul meu masculin este putin cam sifonat, iti apreciez sinceritatea. Am totusi o rugaminte, spuse Lachlan suspicios privind atent in ochii Joannei, pierdut in marea verde si dezarmanta, cu care ea il asculta absorbita.
        Il placea pe acest barbat, gandi ea. Cu toate ca era constient de impactul pe care-l avea asupra celor din jur cu rangul si averea sa, se purta natural si avea simtul umorului foarte bine dezvoltat. Era o placere sa te afli in preajma lui.
        - Rugamintea ta este ordin pentru mine, se trezi ea spunand cu un suras sincer pe buze.
        - N-ai vrea totusi sa mai cugeti la cererea mea? Am putea sa o luam incet, sa ne cunoastem mai bine. Si daca te sperie titlul meu, ma pot preface ca sunt un...nimeni sau, mai mult, pot renunta bucuros oricand la el, glumi Lachlan.
        Avea umor, si Joanna nu se putu abtine sa nu rada la insistenta lui subtila.
        - Stii ce cred eu?, continua el, mai mult decat orice femeie tu meriti sa fii printesa. De la prima privire mi-am dat seama ca esti virtuoasa, frumoasa...
         - Frumusetea nu este o virtute, milord, il intrerupse ea, ea nu este ceea ce pare. Frumusetea trebuie sa izvorasca din interior. Nu poti cumpara frumusetea. Daca ea te-a facut sa ma ceri in casatorie si as accepta, ar fi ca si cum m-as vinde si...
        Izbucnind intr-un hohot vesel de ras barbatul spuse:
         - Pe legea mea daca nu ma indragostesc. Esti un inger de fata.
        Joanna tresari usor. Era a doua persoana care o facuse inger, constata ea cu uimire. Un frison nedefinit puse stapanire pe ea si simti ceafa cum ii arde din ce in ce mai tare. Simti scanteia unei priviri si vru sa se intoarca, dar auzi o voce ragusita atat de binecunoscuta ei.
         - Da-i pace, Lachlan.
        Lachlan ridica privirea dand cu ochii de un urias in spatele Joannei.
         - Nicholas. Nicholas Newcomen. Ticalos batran ce esti, arunca el cuvintele si se ridica brusc, indreptandu-se spre Nicolas.
         Inima Joannei incepu sa bata ca nebuna cateva clipe speriata, dupa care incepu sa se relaxeze usor. Desi vocea printului devenise voit dura, fata i se lumina cand dadu cu ochii de Nicholas.
        Desi printul se impunea prin titlul nobiliar, Nicholasse impunea prin stil si, cu toate ca amandoi erau inalti si bine claditi, Nicholas parea mai puternic datorita privirii detasate pe care o afisa la primul impact.
          - Oare de ce nu ma mir. Acum inteleg de ce am fost refuzat politicos de cea mai remarcabila frumusete din aceasta seara. Sa inteleg ca iti apartine? Intreba Lachlan.
          Nicholas nu scoase un cuvant, iar ochii lui lipsiti de orice expresie nici nu aprobara, dar nici nu refuzara. Numai gura lui se ridica usor intr-un zambet ironic.
          - M-am resemnat sa fii tu cel ce atragi femeile frumoase din orice incapere, facu haz Lachlan.
          Joanna privea cu ochii plini de suferinta fara sa-si explice de ce, spre cei doi barbati care, in loc sa-si dea mana cordial, se inghionteau sau isi dadeau pumni amicali in umeri. Lachlan facea pe resemnatul, iar Nicholas incerca sa nu ranjeasca triumfator. Cateva secunde mai tarziu Joanna tresari cand isi dadu seama de intensitatea cu intelor lui Lachlan, care fara sa vrea o intristasera. Oare ce o supara? Ca femeile erau innebunite dupa Nicholas sau ca fara sa vrea era si ea una dintre ele. Nu se putea, se certa ea in gand. Arogantul de Nicholas nu facea altceva decat sa o scoata din sarite si, in afara de asta, persoana lui o sacaise inca de cand tatal ei incercase sa le faca cunostinta.
          Isi simti corpul incordat atunci cand o mana o atinse usor pe umar. Tonul exagerat de manierat cu care i se adresa Nicholas, dar si expresia fetei relaxate o puse in dificultate pe Joanna, care stia destul de bine ca totul nu este decat o masca, o alta farsa la care se pricepea de minune Nicholas.
          - Dansam?
         Si ea observa ca in cele din urma el lua o atitudine pur profesionala . Desi rareori ea era tensionata, acum nelinistea o impresura , recunoscand presiunea dintre ei plutind in aer ca un curent  electric. Propriile ei emotii si frici pe care nu si le cunostea, se adunasera intr-un nod in mijlocul stomacului, iar picioarele pareau sa nu o mai asculte.
        Accepta totusi, dorindu-si din tot sufletul sa fie mai linistita . Inspira adanc si se ridica de pe scaun.
          - Ce-a fost asta? intreba brusc el, cand o prinse cu ambele maini in brate pentru a dansa cu ea.
         Desi o apucase strans in brate, stransoarea nu era dureroasa, din contra, era condamnabil de blanda pentru niste brate atat de puternice. Se departa putin sa se uite la el. Avea ochii derutanti si atat de intunecati pe un chip atat de distant, incat ea nu-si putu retine un fior pe sira spinarii. Parul inchis la culoare  era pieptanat ca de obicei cu grija pe spate, ceea ce facea sa se potriveasca cu stilul sau sever. Pometii inalti si fruntea lata si vesnic incordata ii dadeau un aer de superioritate, dand impresia ca nu accepta decat sa i se indeplineasca dorintele. Barba patratoasa facea ca gura lui bine conturata sa para dura si lipsita de liniile zambetelor.
           Raceala de gheata pe care o expunea voit nu facea decat sa-i impiedice trasaturile frumoase sa arate prea blande. Dumnezeule, cum putuse sa creada ca-i place asemenea om? Inghiti in sec cand isi aminti moliciunea buzelor lui pe ale ei, insa postura lui teapana cu o incordare aproape spre furie o facu sa-si aduca aminte ca este un tip periculos daca il provoci. Si cu toate astea era sigura ca avea sa se descurce cu el.
             Cum ea nu spunea nimic, Nicholas izbucni din nou:
             - Ce-a fost prostia cu frumusetea interioara sau cu vandutul, pufni el, sunt mai intrigat de comportamentul tau. Tu chiar vrei sa cred ca tu apreciezi virtutea? Si ma rog, cum este ea in opinia ta?
             - Depinde cum o definesti, replica ea fara sa stea pe ganduri. Din cate am vazut definitia ta este una singura si foarte personala. Prea putine femei sunt virtuoase dupa parerea ta sau mai exact nu exista asa ceva. Nu inteleg ce anume te-a suparat atat de tare? Faptul ca am putut atrage atentia cuiva sau ca ti-ai dat seama ca nici noi, femeile, nu suntem atat de proaste cum te asteptai?
             -Cine esti? Vorbi el cu o voce retinuta. Cine dracu esti?
            Zambetul ei fortat se stinse pe fata ce incepea sa paleasca, dar nu se retrase din bratele sale.
             - Tu sa-mi spui, deja mi-ai atribuit o personalitate. Si daca tot o faci, te rog un singur lucru: nu judeca niciodata dupa aparente. Aproape toti, pana si tu, ai diferite trasaturi de caracter. Pe unele le arati oamenilor, pe altele le pastrezi bine ascunse, numai pentru tine.
           Vazandu-i stralucirea lacrimilor nevarsate si tristetea sincera si adanca din ochii ei, Nicholas isi simti sufletul strapuns de taisul remuscarii. Vinovatia puse stapanire pe el, dandu-si seama ca a fost prea dur cu sarmana fata.
           -Iarta-ma, micut-o, sopti el apasat, n-am nici cel mai mic drept sa te judec.
          Si o trase mai aproape in bratele sale, iar caldura lor o tulbura subit pe Joanna. Inima ii batea cu atata putere, incat ii era teama ca o putea auzi si Nicholas. Trase adanc aer in piept si incerca cu toata puterea de care mai era in stare sa-si calmeze emotiile. Simtind-o rigida si speriata ca un iepuras, el se apleca usor si-si apropie buzele de tampla ei pentru a-i spune ceva la ureche. Un fior ca un scurtcircuit strabatu intregul corp al fetei, facand-o sa se cutremure. Interpretand gresit gestul ei, el interveni:
           - Nu-ti fie frica, Joanna, n-am sa-ti fac nici cel mai mic rau. Promit. Am sa incerc sa ma port cat de corect pot, considerandu-te o partenera loiala, pana terminam intelegerea noastra.
           Joanna ridica timid ochii spre el si constata cu stupoare ca era sincer. Aroganta si ironia disparusera din privirea lui. Ii studie cu grija trasaturile care erau un amestec de tandrete si mila, asemenea unui frate mai mare. Fir-ar sa fie, isi spuse ea, nu avea nevoie de compatimirea lui.
            Cu inima stransa se gandea ca deja era prea tarziu; fara sa vrea el avea sa-i faca rau. Isi dadu seama ca dragostea pe care o asteptase si la care visase toti anii copilariei, se afla aici, in fata ei, tinand-o  strans in brate. Si, ca o ironie a sortii, ea venise intr-un mod neasteptat si intr-un moment nepotrivit. Ofta resemnata, dandu-si seama ca era pe cale sa se indragosteasca de omul de care fugise si pe care credea ca-l uraste.  Firea ei aventuriera o facuse sa accepte  acest joc luindu-l ca pe o provocare si ca pe o curiozitate si, daca era sa fie sincera cu ea, stia ca avea sa-i para rau. Avea sa sufere. Era obisnuita sa fie mereu o invingatoare, dar de data aceasta presimtea ca va fi doar o victima.
            Parca citindu-i gandurile amare, Nicholas o intrerupse:
            - Joanna, imi pare rau, rosti el incetisor sa nu o sperie si mai mult, daca vrei, aranjamentul cade. Desigur  daca vrei, totul depinde numai de tine, poti sa refuzi si intelegerea noastra s-a incheiat.
          Joanna il privea ingrozita . Ajunsese la concluzia de care fugise cu atata ardoare. Nu voia sa renunte acum. Nu putea sa-l paraseasca pe acest barbat nesuferit si mandru, de care era atrasa ca de un magnet. Stia ca pana la urma era nevoita sa o faca, si regreta, dar pana atunci...
           - Nu, rosti ea cu fermitate. Adica, vreau sa spun ca am facut un aranjament si, ca si tine, mai presus de orice tin la onoarea mea... se inrosi puternic cand ii simti privirea atintita in ochii ei.
           - Aa... imi place sa ma tin de cuvant si niciodata nu mi-l incalc.
          Nicholas zambi in sinea lui cand auzi cuvintele ei si rasufla usurat. Oare se temuse de raspunsul ei? Si daca ar fi fost de acord sa renunte? Se obisnuise cu aceasta micuta obraznica si indrazneata. Il amuza felul ei curajos in care isi apara principiile. Inchise ochii multumit si isi apropie obrazul de crestetul ei, ca sa-i inhaleze mirosul ei senzual si feminin. Mirosul ei era atat de dulce si catifelat , incat se surprinse ca din senin simtea nevoia sa o protejeze. Cand melodia s-a terminat, cu regret s-au departat usor. Incertitudinea din ochii ei il nedumeri.
           - Esti obosita? Preferi sa mergem acasa?
          Tacut, ea aproba din cap. Nodul din gat o impiedica sa vorbeasca. Sunase atat de ciudat si totusi atat de normal cand el spusese  ,, mergem acasa", incat Joanna era coplesita.