FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 61

  Luna scânteia atât de puternic, încât lumina ei se infiltra în fiecare felinar aprins din loc în loc pe stradă. Oameni grăbiţi alergau precum furnicile prin centrul L.A. Joanna trebuia să ajungă la întâlnire, dar mai avea destul timp la dispoziţie, şi deşi i se păruse ciudat când aflase unde avea loc întâlnirea, bucuria reîntoarcerii îi eclipsase orice sentiment de neîncredere.

 Era în culmea fericirii încât simţea că pluteşte, iar sufletul ei încă tremura uşor, ca fâlfâitul fragil al aripilor unui fluture. Încă retrăia bucuria pe care o simţise atunci când Ross, încântat de reîntoarcerea ei neaşteptată, o asigurase că îi duseseră lipsa şi aşteptau cu nerăbdare revederea. Fusese cât pe ce să întrebe dacă şi Nicholas simţise la fel, dar se abţinuse în ultimul moment. Se uită nerăbdătoare la ceas şi grăbi paşii, pentru că avea de gând să meargă pe jos pentru a-şi face ordine îngânduri. 

În apartamentul luxos pe care îl deţinea în hotelul „Hollywood", Nicholas cerceta pregătirile cu ochi de cunoscător şi cu un pahar de băutură în mână. Era scandalizat de ceea ce simţea încă. Altădată extrem de mândru de realizările sale, acum nu simţea decât un gol şi un sentiment de neîmplinire. Şi toate astea numai din cauza vrăjitoarei deJoanna. Încă îi răsunau în urechi cuvintele avocatului lui David: 

- Ai auzit vestea cea nouă? 

- Nu, despre ce este vorba? întrebase cu reţinere Nicholas. 

- David se întoarce. Nicholas nu spusese nimic, încercând să pară indiferent. 

- Şi asta nu este tot, cică se aud clopote de nuntă! 

- Nuntă? Nicholas simţea că se sufocă. A cui nuntă? 

- Nu ştiu amănunte, asta e tot ce am aflat. 

- Cine ţi-a confirmat astfel de veşti? 

- David în persoană... 

Nicholas sorbi şi ultima înghiţitură de coniac şi îşi aruncă o privirespre masa aranjată pentru două persoane. Era atât de cochetă, încât el seîntreba dacă merită într-adevăr deranjul. Degetele lui se albiră pe paharul gol. Îi venea să o strângă de gât pentru ceea ce trăise în cele două zile cât lipsise. Fusese atât de naiv şi se acuzase dacă nu cumva fusese prea aspru cu ea. Dar nu. Se înşelase cu adevărat în privinţa ei. Ea era mai rea decât toate femeile la un loc. Era o impostoare, o profitoare, o... Paşii cese apropiau pe hol îl smulseră din nebunia gândurilor. Joanna abordă un zâmbet cald. Indiferent ce avea să urmeze, era ultima seară petrecută cu cei trei bărbaţi care îi marcaseră de câteva săptămâni existenţa. Uşa se deschise brusc, înainte ca ea să apuce să bată. Zâmbetul ei pieri când se trezi în faţa bărbatului atrăgător ce o scana cu o expresie indiferentă şi neprietenoasă. Pentru o clipă, impulsu lei fu de a se întoarce şi de a o rupe la goană pe scări. Simţi cum începe să tremure. Era atât de neputincioasă, aşa cum stătea nemişcată în uşă şi se ruga în gând să nu se vadă asta. Buimăcită, ochii ei rămaseră aţintiţ iasupra lui, fără să clipească măcar. Nu-i venea să-şi creadă cât îi lipsise acest bărbat morocănos. Cu siguranţă era nebună, numai aşa îşi putea explica iubirea necondiţionată pentru el. Ajunsese să iubească până şi uitătura lui în care se citea furie, respingere şi rareori dorinţă. Acest  lucru o izbi puternic şi numai vocea lui profundă o scoase din starea de revelaţie, ca din transă.

 - Ai de gând să intri sau încheiem înţelegerea la uşă?, o întrebă el. 

- Am de gând să-mi angajez un avocat care să se ocupe de înţelegerile mele, rosti ea, sperând ca această glumă să mai îndulceascăatmosfera ce părea destul de încărcată.