FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 77

Fiecare zi care trecea îi părea lui Nicholas o eternitate şi, cu toate că o purta pe Joanna mereu în suflet, îi era nespus de dor de ea. Ea era tot ceea ce îşi dorise el în întreaga lui viaţă, dar nu realizase acest lucru până nu o pierduse. Destinul se jucase din nou cu el, însă trăia cu speranţa că o va regăsi neîndoielnic, chiar şi cu preţul vieţii şi averii sale. O armată întreagă era pe urmele ei, iar el nutrea cu stoicism speranţa că era vorba doar de timp până ce avea să o ţină din nou în braţe. Avea să o găsească şi nu îi va mai da drumul să îl părăsească, cu riscul de a o lega pentru totdeauna de el.

 Randal, care plecase la sfârşit de săptămână să-şi vadă familia, se întorsese şi discuta cu însufleţire despre copilul lui de câteva luni cu Ross, care ca de obicei era un ascultător şi un prieten de nădejde. În biroul lui, Nicholas privea cu vinovăţie şi indiferenţă la cei din jurul său. Cu toate că se purtaseră ireproşabil cu el şi îi fuseseră alături tot timpul, aproape ca o umbră, Nicholas se simţea din ce în ce mai singur şi mai pustiit.

 - Nick..., ca prin ceaţă vocea lui Kevin îi sensibiliză auzul.

 De ceva timp, dragul de el luase în primire frâiele companiei şi reuşea cu izbândă să ducă greul afacerilor pe umerii lui puternici. O voce cristalină ca un ecou i se furişă în memorie. „Prietenii adevăraţi şi de nădejde, pe care te poţi bizui, sunt ca o binecuvântare, iar noi ar trebui să fim veşnic recunoscători." Câtă dreptate era în aceste cuvinte sincere şi adevărate.

 - Nicholas, vocea lui Kevin era încordată şi îngrijorată.

 Ochii lui, care erau de obicei blânzi şi calzi, de astă dată căpătaseră o lucire alarmantă şi confuză, văzând cum chipul lui Nicholas se transforma pe zi ce trecea într-unul cadaveric. Pentru un moment Nicholas privi prin el, apoi sprâncenele i se uniră încruntate. Îngrijorarea lui Kevin îşi pierdu din intensitate. Îl recunoştea pe Nick şi pentru câteva clipe el revenise la realitate. Prefera încruntarea şi furia lui, în schimbul indiferenţei amorţite. Ca şi cum ar fi fost cuprins de o sufocare, Nicholas reuşi să mormăie:

 - Am cerut să nu fiu deranjat!

 - Şefule...

 Ochii lui Nicholas se îngustară. De fiecare dată când Kevin i se adresa cu „şefule" erau probleme.

 - Nu vreau să aud nimic.

 Kevin dădu să spună ceva, însă mâna lui Nicholas îi făcu semn să tacă.

 - Dacă ai dificultăţi... descurcă-te. Întotdeauna am admirat felul tău pragmatic.

 Kevin dădu ochii peste cap şi aruncă pe birou un dosar gros pe care îl ţinea la subraţ, după care vorbi rar şi apăsat:

 - La naiba, măcar aruncă-ţi privirea în dosarul ăsta!

 - Este suficient dacă ai făcut-o tu, pentru asta ţi-am dat dreptul deplin la decizii.

 - E vorba de foarte mulţi bani, Nicholas...

 -La dracu' cu banii!, izbucni el. Puţin îmi pasă mie de bani.  

Se ridică brusc de la birou, aproape răsturnând scaunul, şi se plimbă iritat, ca un leu în cuşcă. 

- La dracu' cu toate problemele..., la dracu' cu viaţa asta de rahat! Pentru ce mama dracu' am angajat cei mai pricepuţi directori, manageri şi avocaţi? Este timpul vostru, arătaţi de ce sunteţi în stare!

O linişte deplină cuprinse încăperea, iar Nicholas se duse spre fereastră şi privi abătut afară. Ross şi Randal se priveau tăcuţi. Pentru nimic în lume nu ar fi crezut că îl vor auzi pe Nicholas spunând că puţin îi pasă de bani. De când tatăl lui îl lăsase falit, singurul scop al lui fusese să demonstreze că poate realiza orice îşi propune, mai ales bani. La aceeaşi concluzie ajunsese şi Kevin, care rămăsese tăcut, însă ferm pe poziţie.