FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 85

LA MULTI ANI DE 8 MARTIE! 

 SA AVETI O ZI MINUNATA CA VOI, FETE SI FEMEI FRUMOASE!

Zorii zilei o treziră pe Joanna, care dormea din ce în ce mai profund. Razele soarelui, deşi firave, îi alintau pleoapele adormite. Deschise ochii, iar lumina putenică ce inundase camera o orbi. Oare cât era ceasul? Se panică un momet, dar îşi reveni repede, amintindu-şi că era lumină, deoarece îşi făcuse o nouă toaletă din draperia de la geam. Catifeaua era veche şi uzată, dar asta nu a împiedicat-o să-şi croiască noi haine călduroase şi încăpătoare.

 Ca o ironie, burta îi crescuse ca din senin şi creştea cu fiecare zi mai mult. Bebeluşul ei va fi uriaş ca şi tatăl lui, îşi spuse ea veselă. Se ridică cu grijă din pat. Încerca din răsputeri ca tristeţea să nu o copleşească, deşi nu putea spune că-şi revenise total după şocul resimţit în urma răpirii. Încerca să se încurajeze, deoarece nu era singură. Îşi puse tandru mâinile pe burtă. Copilul şi o parte din Nicholas era cu ea. Nu voia să cadă în neputinţă transformându-se într-o persoană ce-şi plângea de milă. Îi lipseau enorm de mult toţi cei pe care îi iubea şi se ruga neîncetat ca tatăl ei să facă faţă groazei şi îngrijorării din cauza absenţei ei.

 Îşi încălzi apă ca să se spele, bău o cană cu ceai acompaniată de câţiva biscuiţi, îşi luă pe ea o jachetă groasă pe care o găsise aici şi ieşi să-şi facă plimbarea de dimineaţă. Mulţumea cerului pentru proviziile care se pare că erau suficiente. Cu siguranţă iernile erau aspre şi puteai rămâne izolat mult timp din cauza zăpezii. O luă pe cărare admirând frumuseţea desăvârşită a naturii. Ici-colo se mai afla câte o pată de zăpadă rătăcită, iar mirosul înţepător de brad îi gâdila plăcut nările. Aerul era destul de rece, dar asta nu o împiedica să se plimbe zilnic. Cu obrajii îmbujoraţi se întoarse şi privi spre cabană. Era construită între copaci înalţi pentru a fi adăpostită de viscol. Vederea era superbă, iar peisajul montan îţi tăia respiraţia. Cine s-ar fi gândit că există asemenea frumuseţi în afurisitul ăsta de munte, gândi ea, revenind pe cărarea pe care pornise. Cel ce o răpise avusese dreptate. Nu putea pleca nicăieri, deoarece cabana se afla în vârful muntelui, iar accesul se făcea doar cu ajutorul unei telecabine ce se punea în funcţiune doar din interior. Cu greu se putea coborî pe jos. Era prea abrupt, mai ales pentru cineva în situaţia ei şi cu siguranţă existau şi sălbăticiuni. Nu putea risca viaţa copilului aventurându-se de una singură. Aşa că singura speranţă era să o găsească cineva înainte de naşterea copilului. Îi era dor de Nicholas şi îşi promitea zilnic că avea să-i devină soţie, chiar dacă încă mai era măcinată de incertitudine cu privire la sentimentele lui. Copilul, şi dacă era sinceră, şi ea, aveau nevoie de el. Ceva o atinse pe picior, iar ea făcu un pas înapoi speriată de moarte. Spaima de moment provocată de ideea că ar putea fi o sălbăticiune, fu urmată de realitatea răscolitoare că era doar un biet căţeluş, speriat la rândul lui. Pentru prima dată de când se afla aici izbucni veselă în râs. - Pentru Dumnezeu, micuţule, ce tare m-ai speriat! Căţeluşul o privea cu ochii umezi. Era murdar şi înfometat. Te-ai rătăcit? Unde este mama ta?

Căţeluşul schelălăi înfundat. Era neliniştit şi speriat. Se aplecă şi luă ghemotocul de blană în braţe. Era atât de slab, încât i se strânse inima, ridicându-l la piept. Chicoti când o limbă roz îi umezi mâna.

 - Ştiu, micuţule, şi eu mă bucur că te-am găsit, spuse ea strângându-l la sân să îl încălzească. Se pare că eşti norocos de aceea am să-ţi spun Lucky. Iar acum să mergem să te hrănim.