FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 25

Nicholas se plimba de colo-colo în poziţia ţanţoşă cu mâinile la spate. Moliciunea şi căldura trupului Joannei nu-i dăduse pace toată ziua, făcându-l să simtă o dorinţă puternică şi dureroasă în tot corpul. În el se dădea o luptă aprigă între pasiune şi obsesie. Joanna îi spusese că nu erau pregătiţi şi poate că în parte avea dreptate, dar nu se putea abţine să nu-şi imagineze cum ar fi fost să facă dragoste cu ea. Deja îi cunoştea dulceaţa buzelor şi capitularea sub vraja unui sărut, dar plăsmuirea lui bogată îi sugera fără ruşine cum ar fi să-i dăruiască trupul fără nici un fel de reţinere, iar el să pătrundă în cel mai adânc mister al corpului ei. Forţa dorinţei lui era atât de intensă încât, pentru prima oară în viaţă, raţiunea îl îndemna să evite să mai rămână singur cu ea, altfel ar putea sfârşi cu o consecinţă necugetată, fiind în stare chiar să o forţeze. Fugi imediat de acest gând. El nu era un barbar, dimpotrivă, respecta şi iubea femeile atât cât era el în stare. Dar acum era ca şi când o putere malefică pusese stăpânire pe el şi o ura pe Joanna pentru asta. Ea era singura vinovată pentru că încerca să-i distrugă zidul de răceală şi detaşare pentru care muncise atât de mult.

- Ai să toceşti covorul, îl tachină Will. Nicholas îi aruncă o privire, dar el ştia că acesta nu auzise nimic

. - Pe toţi sfinţii, Nick, opreşte-te că m-ai ameţit! Ca în transă, Nicholas se întoarse şi privi mirat spre el. O mişcare pe scări îi atrase atenţia şi îşi aruncă ochii într-acolo. Greşeală fatală, pentru că inima lui se opri, uitând să mai bată. Văzuse femei mult mai frumoase la viaţa lui, dar ceea ce emana Joanna acum depăşea cu mult aşteptările lui. Din cauza stânjenelii, pielea ei albă şi catifelată căpătase culoarea petalelor de trandafiri, iar pe gura roşie şi senzuală se citea un zâmbet timid şi provocator.

Chinuindu-se să-şi controleze şocul, încercă să se adune şi o privi încruntat, cu o mină lipsită de expresie.

De la depărtare Joanna îi văzu posomorârea, dar totuşi avu curajul să ridice privirea când se apropie de el. Ochii ei erau nefiresc de strălucitori, însă chipul avea o umbră rezervată şi tristă, iar el se întrebă în gând cum de reuşea atât de uşor să o indispună, retezându-i voioşia care o făcea atât de specială.

Îşi strânse buzele, înfuriat pe el însuşi, păstrându-şi tonalitatea vocii neschimbată, şi îi spuse cu admiraţie sinceră:

- Joanna, eşti aşa de... tânără.

Mişcată de încercarea lui stângace de a face un compliment, îl întrerupse spunându-i:

- Mulţumesc că ai observat, Nicholas, dar te asigur că deşi trupul meu este tânăr, sufletul este bătrân.

Chicote amuzate veniră dinspre cei doi bărbaţi, martorii privirilor lor pătimaşe.

Surprins, dar totodată şi încântat de răspunsul ei, Nicholas îi dădu braţul şi o conduse spre maşină. În spatele lor, Ross şi Will se priveau cu ochii luminaţi de încântare.