FALSA IDENTITATE ( publicata)

Capitolul 19

Joanna lua taxiul pana la locul unde avea intalnire cu Nicholas. Socul se mai atenuase si in locul lui isi facuse aparitia o frica muta. Tatal ei incercase in zadar, de multe ori, sa ii alunge teama de a zbura, dar nu reusise.
Nicholas o privea usor incruntat. Avea o mina palida, parca ar fi fost bolnava. Controlul ei era insa admirabil. Cu toate ca el o urmari lung si cu bagare de seama, singura ei reactie vizibila erau bratele incordate si albirea exagerata a incheieturilor ce strangeau bratele fotoliilor luxoase.
- S-a intamplat ceva? Esti bine?
- Da, adica sunt bine, numai ca... este incredibil de elegant. Ar fi trebuit sa banuiesc... se ridica la inaltimea prestigiului tau si... serios, n-am vazut niciodata asa ceva, decat in fotografiile cu oameni fabulos de bogati, minti ea pe jumatate.
De fapt nu era chiar o minciuna, intr-adevar nu mai urcase la bordul unui avion. Nici macar in avionul tatalui sau. Nicholas fu derutat de raspunsul ei. Presupunea ca nu mai fusese intr-un avion particular, dar se pare ca nu mai zburase pana acum.
- Probabil ma crezi bleaga si nevricoasa.
Nicholas scutura din cap.
- Joanna, sincer, iti este teama de mine?
- Nu mi-e teama, riposta ea, ti-am spus ca nu ma sperii. De mine imi este teama, continua in gand, cu o strangere de inima.
- Atunci...ce crezi, nu ar fi mai bine sa renuntam?, zise el cu blandete.
- Nu, izbucni ea, nu inteleg ce vrei sa spui.
- Ba da, fireste ca intelegi, ofta el, cred ca farsa asta este...o nebunie.
- Si ce ai de gand sa faci?, intreba ea cu vocea gatuita.
Nicholas era incantat de expresia grava de pe chipul ei. Cu toate ca aceasta discutie nu era decat un joc nevinovat, pentru a-i atrage atentia Joannei de la teama zborului, un colt al mintii dorea ca ea sa renunte, dorea ca ea sa se retraga, pana nu va fi prea tarziu.
- Cred ca am exagerat, iar tu arati... extenuata, ai putea sa te imbolnavesti.
- Nu. Nu face asta. Ma simt foarte bine si...si mai este foarte putin pana se termina totul.
Nicholas facu semn insotitoarei de bord sa le aduca ceva de baut. Ingandurat inca, o privea fix pe Joanna. Frica din cauza zborului disparuse de pe chipul ei, lasand loc incertitudinii, fapt ce il incita foarte tare.
Cand insotitoarea de bord le aduse doua pahare cu coniacul preferat de Nicholas, acesta ii dadu unul Joannei.
- Atunci sa bem pentru asta.
Ochii ei se ridicara scurt asupra lui atunci cand sorbi din pahar.
- Pana la fund.
- De ce?, intreba ea uluita.
- Pentru reusita, raspunse el calm.
Joanna dadu paharul peste cap, simtind lichidul cum o arde pe gat. Pret de cateva clipe respiratia i se taie, dupa care o senzatie calda si placuta o strabatu, facand-o sa se relaxeze.
- Esti mai bine? se auzi vocea distrata a lui Nicholas, atunci cand acesta observa ca mainile ei nu mai erau incordate si nu mai strangeau atat de tare bratele fotoliului.
Joanna se intoarse spre el cand simti amuzamentul din vocea lui.
Telefonul lui Nicholas suna, iar el raspunse.
- Unde esti? intreba el. Foarte bine, dupa ce ne conduci la destinatie ai grija sa fii prin preajma.
Asculta cateva momente, dupa care spuse din nou:
- Ne intoarcem cu masina la Los Angeles.
Joanna presupuse ca el isi daduse seama de frica ei de zbor.
- Prezupun ca totul nu a fost decat un truc pentru...
- Si a functionat? o intrerupse el, ranjind elegant.
- Multumesc ca te-ai preocupat pentru mine, dar cum de ti-ai dat seama ca mi-e frica sa zbor?
- Oricine te-ar fi privit, si-ar fi dat seama, dupa paloarea fetei tale si dupa felul cum sugrumai bietul fotoliu, glumi el.
Joanna digera socata faptul ca arogantul si imposibilul Nicholas avea cat de putina consideratie pentru ea, incat sa reuseasca sa o faca sa zboare fara ca spaima sa o inghita cu totul.