FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 21

Tocmai se pregăteau să iasă din restaurant, când uşa de la intrare se trânti de perete, lăsând să intre câteva persoane clar preocupate de ceva. Deodată, unul strigă:

- Hei, el este!

Bliţurile aparatelor de fotografiat începură să se întreacă în bliţuri, care mai de care să-i orbească cu lumina lor intensă.

Joanna îşi simţi universul clătinându-se sub picioarele sale. Nu agrea publicitatea, nu agrea flash-urile aparatelor. Intimidată, înaintă cu greu împiedicându-se în propria moliciune a picioarelor, însă ca prin farmec Nicholas o prinse de talie la timp, luând-o practic în braţe, iar un bliţ surprinse scena impresionantă. Ţinea capul aplecat, pentru ca aparatul să nu-i surprindă chipul palid. Îşi dorea ca pământul să se despice în două, pentru ca ea să se ascundă acolo. După ce Nicholas o linişti, se întoarse pregătit să acorde un interviu amabil reporterilor curioşi. Gestul simplu de consideraţie arătat reporterilor o mişcă pe Joanna, însă acest lucru nu o împiedică să îi ocolească şi să o rupă la fugă spre maşina care îi aştepta parcată în faţa restaurantului. Surprinşi de gestul ei necugetat, reporterii îl abandonară pe bărbat şi alergară după ea, lăsând în urmă un Nicholas zâmbind amuzat de situaţie.

Joanna se urcă repede în maşină şi trânti portiera în urma ei. Când în cele din urmă el se urcă în maşină, aşezându-se pe banchetă lângă ea, o cuprinse pe după umeri grijuliu.

- Haide, fetiţo, nimeni nu-ţi face nici un rău.

O simţi cum tremură şi o strânse şi mai tare.

- Revino-ţi, la urma urmei ei din asta trăiesc, este practic meseria lor. Nu trebuie să-i judecăm prea aspru.

Joanna ridică ochii, holbându-se la el. Era prima persoană pe care o auzea luând apărarea ziariştilor care, după cum se ştia, erau înnebuniţi să exagereze sau să defăimeze cu aberaţiile lor uneori neadevărate şi voite.

Nişte glasuri zbuciumate se auzeau înfundat din spatele portierei închise a maşinii. Alte voci se auzeau confuz parcă, în depărtare, când maşina porni.

- Aţi prins-o în prim plan? I-aţi fotografiat faţa? Oare cine este?

Cu cuvintele răsunându-i încă în urechi, Nicholas o privea curios. Din câte îşi aducea el aminte, ea era prima persoană de sex feminin care practic fugise, evitând să se fotografieze cu el. Era prima femeie care nu se voia alături de el pe prima pagină.

Ea rămase scrutând portiera închisă. Liniştea bruscă i se părea nefirească în comparaţie cu zarva de dinainte. Nicholas se apropie şi mai mult de ea, până când buzele lor aproape se întâlniră.

- Ce te sperie aşa de mult?

- Tu, spuse ea fără să gândească.

Regretând că a spus cu voce tare ceea ce gândea, vru să-şi ia cuvântul înapoi, dar era prea târziu. Îl studie cu atenţie pe Nicholas ca să-i observe reacţia şi îşi dădu seama că acesta se abţinea din răsputeri să rămână serios. Îşi înghiţi durerea din gât, încercând să-şi adune demnitatea. Ştia că trebuia să fie calmă pentru a-i putea face faţă lui Nicholas şi mai ales sentimentelor pe care acesta i le trezea.

- Tu... eşti celebru... bogat... am uitat cât de vânate sunt astfel de personalităţi şi... ştii să te descurci cu uşurinţă în astfel de situaţii, continuă ea repede, bâlbâindu-se, iar eu am remarcabilul talent de a intra în bucluc, ca mai devreme. Cât crezi că îmi vei mai tolera ignoranţa sau prezenţa?

Sprâncenele lui negre şi dese se ridicară insinuant. În momentul de faţă, la fel ca şi în ultimul timp, numai dovadă de ignoranţă nu dăduse ea, gândi el preocupat.