FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 69

  Se luminase de mult, când cei trei bărbaţi îşi storceau creierii încercând să găsească rezolvare la problema care îi chinuia ca o boală. Nicholas privea la băutura din pahar, iar degetele strângeau cu putere paharul, gata să-l spargă. 

- Cât de nemernic am putut să fiu! Nici măcar nu îi ştiu numele întreg. 

- Gata, termină! Aşa nu ajungi nicăieri. Eu propun să avem răbdare până ajunge şi Randal, trebuie să sosească din moment în moment.

 După câteva ore, erau toţi patru prietenii în biroul lui Nicholas când Randal, amuzat, întrebă:  

  - Să înţeleg că aţi angajat o prostituată să... 

- Nu este prostituată, izbucni Nicholas furios. 

- Cum spui tu, se corectă Randal, devenind dintr-o dată serios. Tot ce ştim despre ea este că o cheamă Joanna, este al naibii de tânără şi drăguţă. Cred că ar trebui să reluăm. Vă daţi seama câte fete corespund acestei descrieri?

 Nicholas încerca să-şi înfrâneze pornirile, pentru a nu-l strânge pe Randal de gât. Era convins de competenţa lui de detectiv impecabilă, insă acum se purta ca un imbecil şi insinuările lui îl călcau pe nervi.

 - Nimeni nu corespunde descrierii Joannei, ea este unică, se răţoi la el Nicholas.

 Vru să mai spună ceva, dar îl opri târâitul telefonului. 

- Da, eu sunt. 

Nicholas asculta tăcut, iar prietenii lui îşi întoarseră privirea spre el.Tăcerea apăsătoare li se păru că durează o eternitate, iar când chipul lui îşi schimbă expresia vizibil, ajunseră la concluzia că ceva nu era înordine. Când în cele din urmă convorbirea luă sfârşit, Nicholas mulţumi ,confirmând că va fi acolo imediat. Se lăsă pe spate şi privi în gol. 

- Ce s-a întâmplat? 

- Au găsit pe cineva care corespunde descrierii noastre. Îmbrăcămintea e aceeaşi, dar nu garantează că ar fi vorba despre Joanna.

 Toţi se uitară uimiţi spre el. 

- Asta ce vrea să însemne? Este sau nu Joanna? 

- Vom vedea imediat, răspunse Nicholas, ridicându-se în acelaşi timp cu prietenii săi. 

- Unde mergem? 

- La poliţie. 

- Dumnezeule, nu pot să cred, şopti Ross contrariat.

 În drum spre poliţie Nicholas nu scoase nici un cuvânt. Randal îl studie atent şi ajunse la concluzia de netăgăduit că, oricine ar fi fost tânăra aceasta, reuşise să însemne foarte mult. Recunoştea privirea aceasta şi câtă suferinţă ascundea în spatele ei. Îşi aducea şi acum amintece simţise la rândul său când auzise că a pierdut-o pe scumpa lui Savannah. Îşi jură apoi în gând că va face tot posibilul să o găsească pe această Joanna. Prietenul lui merita tot ce este mai bun, nu voia să-l vadă suferind.

 Patru bărbaţi coborâră dintr-o limuzină, provocând un tumult în jurul lor pe trotuar. Bărbaţii se uitau curioşi la ei, iar femeile rămâneau cu gurile căscate. Erau cu toţii modelul masculinităţii, înalţi şi arătoşi, încât frapau cu modestia lor naturală. Altădată ar fi fost amuzaţi de această situaţie, însă acum erau prea absorbiţi de problemă, încât nu vedeau nimic în jurul lor. Urcară grăbiţi scările clădirii în care se afla sediul poliţiei, păşind toţi în aceeaşi cadenţă. 

Odată intraţi, o luară pe un hol larg hotărâţi să ajungă în biroul şefului. Printre calităţile lor se numărau avântul, precum şi spiritul de observaţie. Înaintau nestingheriţi, părându-le normal să meargă printre poliţişti şi delincvenţi. Se apropiau, făcându-i pe toţi să se dea în lături din calea lor, lăsându-le loc să treacă. Din când în când salutau cu nonşalanţă, făcând femeile să ofteze în urma lor, iar bărbaţii să privească ofuscaţi şi invidioşi pe alura lor impozantă.

 Când ajunseră aproape de o uşă ce părea să fie a biroului şefului, o tânără cu braţele pline de dosare ieşi închizând uşa cu piciorul în urma sa. Rămase nemişcată, paralizată de tabloul inedit din faţa sa. Patru uriaşi aleşi ca pe sprânceană înaintau legănându-se ca nişte cavaleri în armură. Semănau atât de mult şi totuşi erau atât de diferiţi, că nu ştiai la care să priveşti mai întâi. Erau îmbrăcaţi diferit, dar eleganţa lor debordantă era aceeaşi. Părul şi ochii lor aveau culori diferite, însă flacăra ce scânteia în privirea lor era la fel. Toţi erau învăluiţi în acelaşi mister sălbatic, încât păreau patru luptători solidarizaţi fratern în aceeaşi luptă. 

Când în sfârşit ochii tinerei reveniră pe chipul celui care era înfruntea lor, ca un lider, trăsăturile cunoscute îi făcură sângele să-ipompeze năvalnic în vene. Un icnet ascuţit îi ieşi din gât, iar dosarele se împrăştiară toate pe jos. Ajunşi în dreptul ei, bărbaţii se opriră privind-o nedumeriţi. Tânăra din faţa lor era o brunetă drăgălaşă, cu forme armonioase şi o fustă până la genunchi. Îşi ţinea mâinile în dreptul gâtului, gata să leşine în orice moment. 

- Te putem ajuta cu ceva?, întrebă politicos Nicholas. Te simţi bine?

 Tânăra stătu câteva clipe regăsindu-şi vocea, după care aproape că zbieră:

 - Te cunosc! Eşti miliardarul... faimos...

 Auzind acestea, toţi ochii din încăpere, deşi se uitau deja la ei, deveniră mai atenţi şi mai concentraţi asupra lor. 

- Dorm cu tine în fiecare seară... sub pernă, argumentă tânăra, iar trei dintre uriaşi pufniră înfundat.    

  Nicholas clipi de câteva ori. 

- Pardon?

 Tânăra, care mai devreme arătase albă ca o stafie, se transformă pe loc într-o bomboană purpurie. Impulsionat de fâstâceala ei, Nicholas adăugă: 

- Spune-mi că nu am auzit bine, pentru ca mândria mea să nu fie făcută praf.

 Intrând în jocul cuvintelor, tânăra îşi reveni repede.

 - Îmi pare rău, am vrut să menţionez că sunt o fană fidelă de-a ta şi am o poză cu tine, pe care o ţin sub pernă.

 În spatele lui Nicholas cei trei prieteni îşi muşcau buzele, abţinându-se să nu izbucnească în râs. Auzind vacarmul creat, şeful poliţiei deschise cu putere uşa biroului său. 

- Ce mama... 

Se uita încruntat pe jos, la dosarele înşirate, şi se opri cu privirea pe bărbatul ce se afla cu un pas înaintea celorlalţi. 

- Nicholas, te aşteptam, intră, după care le făcu loc să intre toţi patru, privind insistent asupra lor.

În timp ce bărbaţii intrau în birou, ocolind dosarele împrăştiate, Ross se aplecă tacticos, luă un dosar şi îl întinse fetei, întrebând-o: 

- Cum te cheama

-Irish...

 - Frumos. Uite ce este, Irish, îţi dau şi eu o poză, dacă promiţi că ai să o ţii pe pernă, nu sub pernă.

 Irish rămase mult timp pe loc, privind în urma lor, după ce glumise cu Ross că mai bine l-ar fi ţinut pe el pe pernă în locul pozei.