FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 102

 Nicholas se aplecă şi atinse cu buzele lui pe ale Joannei.

 - Ar trebui să-i lăsăm pe doctori să-şi facă treaba, îi spuse Stephen, punându-şi cu multă căldură mâna pe umărul lui.

 - N-am să plec, vreau să fiu lângă ea în fiecare clipă, răspunse hotărât Nicholas.

 Erau deja în sala de operaţie. Personalul medical alerga în jurul ei, mânuind ace şi alte diverse instrumente, vrând să o testeze. În ultimele 24 de ore extrăseseră atât de multe lichide, încât Nicholas nu se mai mira că Joanna nu-şi revenea. Părea că ei, ca nişte vampiri, îi luaseră şi ultima picătură de sânge pentru analize. Bărbaţi şi femei ce purtau halate albe şi măşti se mişcau rapid, dând dovadă de o atenţie şi încredere uluitoare. Nicholas privea dincolo de luminile suspendate deasupra mesei de operaţie, căutând atent cu privirea.

 - Înţeleg că eşti îngrijorat, totuşi...

 Stephen se opri atunci când ochii lui Nicholas îl fulgerară furioşi.

 - Nu pot să plec, trebuie să mă asigur că totul are să fie în regulă. 

 Stephen era perfect conştient că Nicholas era stăpânit de teamă şi emoţii puternice.

 - Este în regulă, se auzi o voce netulburată de vorbele lui Nicholas, iar ei se întoarseră să-l privească.

 Era doctorul Deaney, prietenul lui Stephen şi naşul Joannei. El era cel care o asistase la naştere pe mama ei. Nicholas îi aruncă o privire curioasă. Îi recunoştea talentul, îl respecta pentru priceperea de care dăduse dovadă de-a lungul carierei, dar nu-l putea suferi pe moment pentru că n-o salvase pe Joanna lui. Dimpotrivă, după ce renumiţi doctori o consultaseră şi-şi dăduseră cu părerea, el fusese cel care venise cu un argument neaşteptat: şoc emoţional. Îl rugă să fie mai explicit, dar nu află nimic în plus, mai mult îl lăsă nedumerit spunându-i că mentalul conştient al Joannei se retrăsese într-un cotlon întunecat, respingând substratul informaţional al emoţiilor şi sentimentelor trăite. 

- Dacă doctorul Streeter nu are nimic împotrivă, noi nici atât.

 Doctorul Streeter era John Streeter, vestitul neurochirurg, amic bun cu Nicholas. Doar cu câţiva ani mai mare decât Nicholas, era un geniu în domeniul lui. Operaţiile lui, mai ales pe creier, reprezentau ceva obişnuit şi, presupunându-se că Joanna era perfect sănătoasă din celelalte puncte de vedere, el era ultima speranţă pentru ea. Ultimele cercetări şi operaţii au indus mult respect şi teamă printre colegi.

 - Noi? se miră Nicholas.

 - După cum observi, suntem mai mulţi, din toate domeniile, îl lămuri doctorul Deaney cu un calm ieşit din comun.

 Nicholas îşi notă în memorie să-l treacă pe lista calităţilor doctorului pentru că, deşi era nemulţumit de el, asta nu-l împiedica să aprecieze virtuţile atunci când le întâlnea.

 Stephen se albi la faţă instantaneu şi rosti sugrumat din cauza fricii:

 - Ne vedem în sala de aşteptare, şi se depărtă împleticindu-se.

 După plecarea lui Stephen totul se petrecu în mare grabă. Un bărbat pe care Nicholas îl cunoştea, îşi făcu apariţia în încăpere, stârnind un murmur scurt din partea mulţimii de chipuri ce purtau măşti şi care îl priviră plini de consideraţie.

 - Văd că ne-am adunat cu toţii, glumi el, iar una dintre figurile cu mănuşi şi mască veni să-l ajute după ce el se spălă îndelung.

 - Cum stăm? întrebă doctor Streeter din mers.

 Unul dintre doctori se apropie de el şi începu să-i aducă la cunoştinţă toate detaliile, cu o voce pe care Nicholas n-o auzea.

 - A avut cumva febră?

 - Nu.

 - Vreo infecţie?

 - Nu.

 - Este în regulă atunci, spuse doctorul Streeter cu ochii aţintiţi la Nicholas, care-şi ţinu răsuflarea câteva clipe de emoţie, după care dădu scurt din cap.

 Medicul veni spre el ţinându-şi ambele mâni ridicate.

 - Nicholas...

 - John, spuse Nicholas cuprins de energie şi de o speranţă extraordinară. Cât durează?

- Nu ştiu sigur, depinde... câteva ore.

 Nicholas îl apucă de mână deasupra mănuşii.

 - Fă-o să-şi recapete cunoştinţa... salveaz-o!

 - Am să fac tot ce-mi stă în putinţă.

 După câteva secunde de tăcere adăugă:

 - Îţi dau cuvântul meu!

 - Vreau să rămân.

 - Eşti sigur?... Eşti pregătit?

Nicholas dădu din cap şi aceeaşi persoană care-l ajutase pe doctor veni spre el cu o mască. Doctorul Streeter se apropie de Joanna şi începu să vorbească cu ceilalţi medici. Nicholas îi auzea, dar cuvintele păreau să vină de undeva, din depărtare. Luminile suspendate deasupra mesei de operaţie începură să strălucească atât de puternic, încât te orbeau dacă priveai spre ele.

 Joannei i se făcu o baie de iod care-i transformă culoarea pielii într-un maroniu-auriu. Un zgomot de instrumente medicale îi zgârie auzul lui Nicholas. Prin faţa ochilor lui înceţoşaţi doctorii se priveau în tăcere, dându-şi la mână, cu mişcări ferme şi agale foarfeca... bisturiul...

 În mintea lui Nicholas totul încetă. Liniştea era istovitoare. Fiecare respiraţie îi era îngreunată de teamă şi durere. Frica lui era atât de mare, încât îl paraliza. De ce i se întâmpla tocmai lui aşa ceva? Dragostea lui era sinceră şi pură şi trebuia să dureze mulţi ani de acum încolo.