FALSA IDENTITATE ( publicata)

Capitolul 10

    In camera,  pe pat, Joanna gasi o cutie legata cu o funda purpurie. Desfacu cu grija funda si scoase capacul, facand sa iasa la iveala o bucata de material. Isi tinu respiratia cand realiza ca bucata de material era de fapt o minunata rochie. Scoase rochia sa o probeze, cand vazu un bilet cazut pe pat. Il ridica si citi:
       ,, Sper sa ti se potriveasca. Nicholas". Ce arogant, isi spuse ea, spera... Se uita la rochie. Intr-adevar, era stramta, dar ce naiba, o credea vreo grasa... Incremeni cand isi aduse aminte ca o vazuse goala. Se imbraca cu ea si constata ca ii venea turnata. Deci domnul era un expert. Materialul fin ii atinse pielea sensibila si ea simti un fior pe sira spinarii. Era ca o mangaiere calda si suava, iar amintirea noptii trecute i se impregna in memorie. Inchise ochii si isi imagina mainile sigure si ferme ale lui Nicholas pe corpul ei, iar bumbii rozalii ai sanilor impungeau mandri materialul fluid. Furnicaturi puternice ii strabatura trupul din cap pana in picioare. Deschise ochii ingrozita, simtind cum obrajii ii scoteau flacari de rusine si vinovatie. Cum putea sa simta fiorul placerii tocmai de la cel mai infumurat si cel mai nesuferit barbat.
        - Dumnezeule, e cat se poate de jenant, zise ea aproape  soptit, ce se intampla cu mine oare?
        In fosnetul matasii se intoarse sa se admire in oglinda. Inca o data se confirma experienta si priceperea acestui barbat. Culoarea aurului topit se asorta perfect cu ochii ei, facandu-i mai scanteietori, iar parul frumos aranjat stralucea de sanatate. Arata exact asa cum nu isi dorise ea niciodata. Trase multumita de decolteul adanc care ii scotea in evidenta sanii plini. Era o rochie de seara extrem de decoltata pentru orice femeie, daramite pentru gustul ei. Era mai mult ca sigura ca toata noaptea va avea de furca cu obsesia de goliciune si va sfarsi tragand incontinuu sa-si acopere anumite parti ale corpului dezgolite. Isi aduse aminte ca zarise la fundul cutiei  o pereche de sandale asortate rochiei. Se incalta cu ele uimita ca si acestea ii veneau de minune. Reveni din  nou in fata oglinzii, cautand sa gaseasca ceva care sa nu fie in ordine, insa nu reusi.
        Totul parea sa fie perfect. Nicholas se pricepea sa aleaga cele mai fantastice rochii pentru a infrumuseta chiar si cea mai neatragatoare femeie, facand-o sa se simta sexy.
      Un ciocanit in usa o facu sa tresara. Isi sduse aminte ca o rugase pe Elly sa urce in camera ei pentru a o ajuta cu imbracatul.
       - Intra, striga ea fara sa priveasca spre usa.
       Era prea ocupata cu decolteul adanc si nici nu reusea sa se incheie la nasturi. Femeia picase la fix.
       - Ajuta-ma, te rog, sa-mi inchei rochia, spuse cu capul in jos Joanna.
      Pufni nemultumita cand se privi si continua.
      - Nu pot sa cred ca exista asa ceva.... ce-o fi in capul celor care creeaza asemenea... sau mai bine zis in capul aceluia care poate sa cumpere o asemenea goliciune care isi zice ,,rochie". Ma simt mai dezgolita ca... se opri ingrozita cand dadu cu ochii de barbatul elegant care nu scotea nici un cuvant si continua sa-i incheie rochia cu pricepere.
       Privirea ei in oglinda ramase atintita intr-a lui. Era atat de serios, iar sprancenele i se incruntau, incat ea ramase incremenita cateva clipe, incapabila sa se miste sau sa vorbeasca. I se vedea pe fata ca si lui ii displacea rochia, dar pentru Dumnezeu, ce era cu el? Nu ea era cea care alesese asemenea material care incerca sa o imbrace, caci rochie nu era in nici un caz. Mainile lui sigure zaboveau mai mult pe nasturi, facand-o parca intentionat sa o ameteasca si pe ea. Cum de reusea sa o incheie fara sa o atinga? Chiar atat de revoltat era fata de ea?
        Barbatul o privea cu ochii stralucind de uimire. Stia ca era frumoasa, dar transformarea ei era cu mult peste orice imaginatie. Decolteul adanc il ademenea sa atinga pieptul voluptos al fetei, iar bretelele fine conturau umerii catifelati de culoarea fildesului. Parul proaspat aranjat era pieptanat si prins lejer la spate, facand sa-i cada suvite rosiatice  obraznice pe frunte si pe ceafa. Matasea aurie ii flata mijlocul subtire si rotunjimea coapselor, punandu-i in evidenta  frumusetea atat de naturala. Ochii lui cazura pe gura ei senzuala si isi aduse aminte cat de perfect fusese  cand o sarutase cu o seara in urma. Un impuls il sageta, iar el incerca cu greu sa i se impotriveasca. Inca ii simtea gustul dulce si catifelat, iar moliciunea buzelor ei il facuse sa-l doara toate maruntaiele. Nu putuse sa doarma toata noaptea si nu-si aducea aminte sa fi dorit vreodata sa sarute o femeie asa cum dorea sa o sarute acum pe ea. Cand privirile lor se incrucisara, isi dadu seama dupa roseata din obrajii ei ca si ea gandea la fel.
          Joanna il simti cum devine dintr-o data rigid si extrem de rece. Cand vorbi, o facu pe un ton indiferent, cu o expresie distanta in ochi.
          - Intrasem sa vad daca iti vine rochia.
          - Dupa cum observi imi vine si... iarta-ma, se balbai ea, credeam ca este Elly.
         Cand sprancenele lui se ridicara intrebator, ea continua:
          - O rugasem sa vina sa ma ajute sa ma imbrac.
          - Ah, asta era, nu face nimic. Mi-a facut chiar placere, spuse el cu un zambet prefacut, nu cred sa mai fi ajutat pe cineva sa se imbrace.
          Joanna impietri.
          - Oh, sunt sigura.
          - Apropo, eu am cumparat aceasta goliciune si nu-mi pare rau. Tot ce afost in capul meu a fost sa-ti vina cat mai dragut.
          O vazu inrosindu-se si pleca spre usa. Inainte sa iasa, se opri spunandu-i:
         - Mi s-a parut frumoasa rochia cand am cumparat-o, dar acum, pe tine, imi dau seama ca este doar o carpa neinsemnata.
         Iesi din camera cu un zambet de satisfactie cand vazu nedumerirea furioasa intiparindu-se pe chipul ei.
        Fata isi stranse pumnii si incepu sa numere in gand. Ce ingamfat nesuferit, mormai ea. Cine se crede?... Cateva clipe mai tarziu simti ceva strabatandu-i corpul, spre placerea si incantarea ei. Cand isi dadu seama ca de fapt ceea ce ea a crezut a fi un repros, era de fapt cel mai frumos compliment pe care il putea face un barbat unei femei.
        Cobora scarile cand Ross si Will nu mai conteneau cu laudele.
        - Este perfecta, nu-i asa?, se auzi vocea incantata a lui Ross.
       Dupa o mica pauza in care Nicholas o mai studie inca o data critic, raspunse plictisit:
        - Intr-adevar, exteriorul arata perfect, ca o carcasa impopotonata, insa teama mi-e ca interiorul lasa mult de dorit.
       Ross se intoarse si-l privi incruntat pe prietenul sau.
        - Sper sa-ti musti limba intr-o zi pentru asta.
       Ochii lui Nicholas se marira, iar Joanna trecu  zambitoare pe langa ei, luindu-l de brat pe Will. Sa-l ia naiba, isi sopti ea, incercand sa zambeasca neafectata, pentru ca el sa nu-si dea seama cat o ranisera cuvintele lui.