FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 56

  Era aproape în zori când Nicholas deschise uşa casei sale. Intră, făcu câţiva paşi nesiguri şi rămase nemişcat, privind de jur împrejur în obscuritatea camerei. 

Totul era atât de pustiu, încât solitudinea puse stăpânire pe el pentru a doua oară în timp de douăzeci şi patru de ore. Căută întrerupătorul şi apăsă pe el. Totul era intact, la fel cum fusese atâţia ani de când locuia în acea grandioasă casă, pe care o numise până atunci cămin, însă în subconştientul lui era un imens gol. O voce cristalină şi veselă lipsea cu desăvârşire din decorul elegant şi auster. Era pentru prima dată când recunoştea aşa ceva, şi un fior îl învălui puternic atunci când îşi dădu seama că ar fi vrut ca spiritul Joannei să îndulcească atmosfera pentru mult timp de acum încolo. Şi la urma urmei, de ce nu? Ar fi putut foarte bine să o plătească să... să ce?... Să îi devină amantă? Să se transforme într-o piesă de decor? 

Dezamăgit şi umilit, îşi aduse aminte că ea refuzase de atâtea ori oferta lui. Îi explicase destul de clar că nu accepta să se implice într-o relaţie convenţională. Afirmase că sentimentele pentru ea erau mai importante decât orice în viaţă. Ipocrită mincinoasă!, îşi spuse el, aproape că o crezuse. Totul nu fusese decât o altă farsă de-a ei. Putinţa îl abandonă şi avu nevoie de o voinţă nemărginită pentru a redeveni magnificul şi imperturbabilul Nicholas Newcomen. Simţi dorinţa să mai bea încă un pahar din licoarea reconfortantă din biroul său, ceea ce băuse până atunci nu îi ameliorase starea de spirit. Şi toate acestea, gândi el înfuriat în timp ce se îndrepta împleticit spre bar, numai din cauza unei fluşturatice. Îi mulţumi lui Dumnezeu că nu se afla aici, altfel putea să jure că ar fi fost în stare să o sugrume pe loc. De când intrase pe uşa casei lui, ea adusese numai agonie şi anomalie în viaţa lui, atât de bine organizată până atunci. Apelase la raţiune, dar o forţă interioară mai puternică şi mai vicleană decât voinţa lui, îl făcuse să se îndoiască în nenumărate rânduri.

 Ajuns în faţa sticlei cu coniac, îşi turnă băutură din abundenţă şi bău cu nesaţ din pahar. Toată seara nu făcuse altceva decât să rumege la cuvintele Carolinei. Oare ceea ce trăia în momentul de faţă era obsesie sau strădania lui pentru dezicerea orgoliului său rănit? Dacă Joanna n-ar fi plecat ca o laşă, poate incertitudinea lui ar fi fost elucidată. Cu o ultimă forţare dădu paharul peste cap, după care îl izbi cu putere de perete, făcându-l ţăndări. În urma acestui incident, patru ochi bulbucaţişi înceţoşaţi de somn apărură impacientaţi.

 - Ce naiba se petrece aici?, se auzi vocea îngroşată de somn a luiWill, iar Ross privea curios de la Nicholas la pata de pe perete şi la paharul sfărâmat în mii de cioburi.

 - Uaaauu..., arăţi... groaznic.

 - Mulţam frumos, prietene, mormăi Nicholas. 

- Ce s-a întâmplat? Ţi-ai înecat furia în băutură? Nu pare a fi stilul tău, spuse Will.

 - Du-te dracu'! Ce ştii tu despre stilul meu? 

- Nu a reuşit Caroline să-ţi ridice moralul? Plecarea Joannei te-a făcut să-ţi revizuieşti sentimentele?, glumi Ross.

 Înfuriat, Nicholas făcu un pas în faţă, chinuindu-se să rămână drept.Pentru o secundă se dezechilibră, iar după alta îşi reveni repede, spunându-i tăios:

 - Să nu mai aud pomenindu-se acest nume în casa mea, aţi auzit? Iar tu, se uită Nicholas fix în ochii lui Ross, ai noroc că îmi eşti prieten, altfel ţi-aş fi spart moaca, înţelegi?

 Amuzat, Ross răspunse:

 - Şi eu te iubesc, prietene, apreciez acest gest, ştii cât de mult ţin la chipul meu. Spre deosebire de tine, eu mă bazez pe una dintre virtuţile mele principale.

 Nicholas se strâmbă cu dezgust.

 - Mai du-te-n măta, bufonule, îl apostrofă el, făcându-l pe Ross să izbucnească în râs. 

- Care-i treaba?, reuşi cu greu să îngâne Ross, presupun că nuCaroline este motivul exuberanţei tale.

 - Nu fi nerod şi încetează să mai presupui ceva, îl întrerupse Nicholas, şi pentru preocuparea ta află despre Caroline că este cea mai adorabilă şi mai sensibilă femeie.

 Ross clipi des.

 - Oare vorbim despre aceeaşi persoană, aceea despre care tu însuţ iai spus că este doar o aşchie dintr-un imens gheţar?

 - Ei bine, află că m-am înşelat, am crezut despre ea lucruri care sau dovedit a fi neadevărate, aşa cum am crezut şi despre idioata... şi...trădătoarea... de..., era atât de furios încât nici nu voia să-i pronunţe numele.  

  - Joanna, rosti încet Will.

 - Pardon? Nicholas îl privea nedumerit.

 - Dacă ai uitat cumva... Joanna este numele ei. 

- Terminaţi, urlă Nicholas, încetaţi să mai fiţi de partea ei, dacă îmi sunteţi prieteni cu adevărat. Şi pentru binele vostru vă rog, ba nu, vă ordon, nu-i mai pomeniţi numele în faţa mea. Terminând de spus acestea, Nicholas ieşi nervos din cameră, lăsând în urma lui doi bărbaţi buimăciţi de comportamnetul neaşteptat al prietenului lor.