FALSA IDENTITATE ( publicata)

Capitolul 9

In ziua urmatoare Joanna se trezi tarziu. Era obosita, dezorientata, simtea totusi ca ii este cunoscut locul acesta. I se paru ciudat de inspaimantator. Avea senzatia ca si-ar fi dorit sa apartina acestui loc, iar asta o nelinistea si mai mult. Trebuia sa discute cu Nicholas ca sa lamureasca neintelegerea ivita intre ei. Trebuia sa fie prieteni, nu dusmani. Recunostea ca in curiozitatea ei de a-l cunoaste cu adevarat, acceptand acest joc stupid, va avea repercursiuni dezastruoase daca nu avea grija. Se purtase intr-un mod necuviincios de care avea sa-i fie rusine toata viata. Ii era greu sa dea ochii cu el, daramite sa incerce sa repare ceea ce facuse. Isi simtea ochii umplandu-i-se de lacrimi si incerca din rasputeri sa se stapaneasca. Nu era o plangacioasa si nici nu se va transforma acum. Dupa ce-si sufla nasul, respira adanc pentru a-si gasi controlul. Cand totul se va termina, va privi totul cu amuzament. Intre timp va trebui sa fie pur si simplu curajoasa. Facu un dus, se imbraca si cobori sa-si intampine cu hotarare reintalnirea cu Nicholas.
Cobori la parter unde trona linistea. Se opri in fata bucatariei cu mainile inclestate pe clanta.
Cand deschise usa, Elly o surprinse cu privirea incruntata si frangandu-si mainile.
- S-a intamplat ceva?
Femeia era sincer preocupata de ea. Joanna scruta iute bucataria si observa ca erau singure.
- Aseara...
- Oh, asta era.
Elly se apropie de ea si ii stranse mainile intr-ale ei. Era sensibila la amaraciunea fetei.
- Am sa-ti fac o cafea neagra si o omleta cu sunca, ii sopti Elly.
Cand auzi de mancare, stomacul Joannei se rascula. Fusese atat de jenata de ceea ce se intamplase intre ea si Nicholas incat nici nu baga de seama senzatia de greata si usoara durere de cap. Elly ghici din privirea ei in ce stare era.
- Nu. Adica o cafea este de ajuns. Multumesc.
- Aa, unde sunt baietii?
Ross doarme tun, iar Will zace cu o punga de gheata la frunte.
Ochii Joannei licarira vinovati.
- Nicholas doarme si el?
- Cine? Nicholas? Niciodata. A plecat in zori.
Will intra in bucatarie. Avea cearcane la ochi, iar parul ii era ciufulit. Fata palida i se colora cand dadu cu ochii de Joanna.
- Doamne, scumpete, esti frumoasa pana si mahmura.
Ea dadu sa spuna ca nu era mahmura, dar se opri si se stramba vesela la el. Se ridica in graba si merse sa-i puna o mana pe frunte.
- Ai temperatura? Esti bolnav?
       - Nu am temperatura. Ma doare capul, dar daca ma saruti o sa-mi treaca.
      Will chicoti.
       Joanna se apropie de el inca un pas.
       - Daca ai sa te apleci putin, am sa te pot saruta.
       Tocmai il saruta pe frunte pe Will cand se auzi o voce in pragul bucatariei.
       - Ce trebuie sa fac ca sa am parte de acelasi tratament?
       - Sa te doara capul, zambi ea.
       - Nu pe frunte trebuie sa ma saruti, nu capul ma doare pe mine.
       Ross sedea somnoros, ca un baietel in pragul usii.
       - Si ma rog, ce te doare?
       Chicotind Ross ii arata cu degetul buzele.
       - De ce?
       - Ai uitat oare ca eu am fost acela care am vorbit intruna ca o moara hodorogita?
      Joanna strabatu camera pana in fata lui, se ridica usor pe varfuri vrand sa-l sarute pe obraz. Ghicindu-i intentia, Ross intoarse brusc capul si o saruta brusc pe buze.
        -Ticalosule, izbucni in ras Joanna.
        - Stii ceva, exclama Ross, dintr-o data ma simt perfect.
        - Gata cu strengariile , se auzi vocea autoritara a lui Elly, luati loc la masa pana nu vi se raceste micul dejun.
         Incerca sa faca pe suparata, insa caldura din ochii ei o dadeau de gol. Adora sa gateasca, dar si mai mult adora ca aceia pentru care prepara bucatele sa le savureze pana la ultima picatura.
         Cei trei se asezara ascultatori la masa, curand fiind capturati de mirosul si savoarea delicioasa a ochiurilor asezate peste sunca prajita in unt, dar mai ales de aroma dulce a clatitelor stropite din abundenta cu sirop de artar si coacaze.
         - Dumnezeule, vorbi cu gura plina Ross, frumos mod de a-ti incepe ziua. Sa fii rasfatat de cele mai adorabile femei de pe pamant este ca si cum ai fi ajuns in rai.
        Elly isi dadu ochii peste cap amuzata.
        - Taci si mananca tot. O sa aveti o zi plina.
        Trei perechi de ochi privira spre femeie.
        - Nu va zgaiti asa la mine, Nick va dat directive exacte la toti.
        - De ce oare nu ma mir, bolborosi Will.
        - In birou va asteapta o lista cu ce aveti de facut astazi, interveni Elly adresandu-se barbatilor, dupa care se intoarse usor spre Joanna. Limuzina te asteapta, se pare ca astazi ai parte de ultima slefuire.
         - Pardon? fata se zgaia nedumerita la Elly.
         - Stii tu, relaxare infrumusetare.
         - Nu pot sa cred ca-mi face una ca asta, se oteli Joanna contrariata.
         Elly ridica din umeri neajutorata, insa ochii ei straluceau de incantare. Intuitia si experienta ei de viata o asigurau ca Joanna este femeia potrivita pentru Nicholas.
          - Scumpete, uiti ca avem de-a face cu Nicholas, intruchiparea perfectiunii, argumenta Ross.
          - N-am sa-i permit sa...
          - Crede-ma, nu are nici un rost sa te amarasti degeaba. Pana la urma tot el va avea castig de cauza, interveni Will. Sa fii convinsa de asta, stiu ce spun.
        Un icnet ascutit iesi involuntar din gatlejul fetei.
          - Dar nu este cinstit, cine se crede?!
        O ora mai tarziu Joanna cobora imbufnata din limuzina pe care Nicholas i-o pusese la dispozitie. Se trezi in fata unei  cladiri inalte de sticla. Desi era inconjurata de alte cladiri la fel de impunatoare, aceasta parea sa le domine.
         - Impresionant, spuse ea ridicandu-si ochii.
         Literele de otel ce tronau la ultimul etaj ii atrasera atentia. Entuziasmul ei pali cand citi " Newcomen Enterprises". Hristoase, barbatul acesta chiar nu avea limite? Cum indraznea? Avea de gand sa o ,, slefuiasca" sub supravegherea atenta a ochilor lui de pradator? Era prea mult. Facu stanga imprejur sa o stearga cat mai departe de acest cosmar. Facu un pas, cand simti o mana pe bratul ei.
          - Iertati-ma , sunteti domnisoara Joanna?
         Fata se opri impietrita cand isi auzi numele, insa vocea calda si blanda o linisti pe loc. Se intoarse si dadu cu ochii de un batranel imbracat din cap pana in picioare in culoarea albastra. Desi parea putin ostenit, profunzimea ochilor albastrii era in mare contrast cu paloarea chipului. Licarul albastru se asorta de minune cu costumatia de care era foarte mandru.
          - Cred... cred ca am gresit adresa, spuse ea intr-un sfarsit. Cu siguranta alta era destinatia mea. Nu-mi imaginez un salon de coafor... acolo, articula ea, aratand spre cladirea impunatoare.
           - Ba, dom' soara, zambi politicos barbatul. Dom' Nicholas este ca o mana cereasca. Pana si eu m-am ferchezuit acolo.
         Joanna se opri cu gura cascata, tocmai cand pasea pe usa deschisa de batranel, facandu-i la randul lui loc sa intre.
         - A deschis o frizerie pentru angajati?
         - Nu stiu ce este... barbatul se opri incurcat, dar vin multe duduite...asa ca matalica.... adica tinerele... obrajii batranelului se aprinsera din cauza fastacelii.
         - Inteleg, sopti ea miscata de stanjeneala lui.
         In fond, nu era el cel de la care astepta o explicatie. Usile liftului se deschisera, iar in fata lor isi facu aparitia un tanar imbracat in purpuriu. Nasturii jachetei straluceau in lumina calda din lift, aruncand irizatii argintii, iar pantalonii erau tiviti in laterale cu o dunga argintie, asemenea nasturilor.
         - Saru' mana, dom' soara, va las pe maini bune, glumi batranelul.
         Fata pasi inauntru privind cu simpatie in urma batranelului de treaba. Tanarul apasa pe un buton, iar Joanna se trezi intreband:
         - Unde mergem?
         Uimit de intrebare, tanarul ii raspunse:
         - Cum, nu ati mai fost niciodata aici?
         - Nu, spuse ea scurt.
         - O sa va placa, zambi el sigur pe el.
       Joanna nu era chiar atat de sigura, dar isi impuse sa se abtina de la comentarii neplacute. Isi arunca ochii pe panoul pe care erau afisate etajele si la cifrele care se aprindeau pe rand. La etajul cincizeci si sapte liftul se opri deschizandu-si larg usile si ea cobori dupa ce isi lua ramas bun de la baiat.
      Ramasa singura, Joanna merse prin holul care facea legatura  cu acest etaj. Nu dupa mult timp ajunse in zona oficiala. Intrarea se facea prin doua usi de sticla inramate gratios intr-un chenar auriu. Usile se deschisera si ea pasi inauntru, privind absorbita de atmosfera calda si atat de placuta. Calca pe covorul moale, ce parea facut special sa amortizeze zgomotul pasilor. Mobilierul era un amestec ciudat si fermecator intre lemn si metal. Totul era plin de culoare blanda, ca sa deschida si sa capteze atentia inca de la intrare. In mod evident totul era creat special si in asa masura, incat fermeca si incanta ochii cunoscatori. Modelele orientale de pe carpete, precum si pernutele cu ciucuri aruncate neglijent, dar studiat, te aruncau in lumea de basm a Seherezadei. Era cea mai ciudata combinatie  pe care o vazuse vreodata. Se plimba cu pasi marunti, cercetand cu atentie de jur imprejur.
         Ii atrase atentia unul dintre pereti, acoperit cu postere ce infatisau instantanee cu copii veseli si cupluri fericite, ajunse la maturitatea argintie. Joanna tresari strabatuta de un fior cald. Aceste postere, in opozitie, erau magnifice. Pareau sa infatiseze extremele fericite ale vietii, inceputul si sfarsitul existentei.
          - Bine ati venit in salonul nostru.
         Joanna tresari. Era atat de adancita in mistificarea magica a posterelor, incat se pierdu inca o data in lumea ei de vis.
       Tanara din fata ei ii zambi ingaduitoare. Culoarea de un roz dulce a costumatiei ei era in armonie cu surasul ei sincer, ce o intinerea mai mult decat era in realitate.
         - Aceste instantanee nu au efect decat asupra persoanelor care stiu sa priveasca in adancimea lor. Dincolo de imaginea vizibila.
          Joanna fu cucerita pe loc de tanara dragalasa ce-si ascundea istetimea sub o masca a delicatetei.
        - Este foarte interesant. Nu in fiecare zi intalnesti asemenea imagini intr-un salon care nu are nici o legatura cu copiii sau batranii.
        - Sunteti foarte perspicace, chicoti tanara. Putina lume remarca acest lucru. Le privesc si atat. Nici macar nu-si dau seama daca le gasesc dragute sau nu.
        - Dragute? Dumnezeule, sunt Divine. Cel care le-a facut stia foarte bine ce urmarea. A depasit cu usurinta orice opera de arta.
         - Aveti,dreptate, le adora. Seful nostru le-a facut. Este un fel de hobby pentru el, printre altele. Este foarte sensibil.
        Joanna incremeni. Seful lor? Nicholas, sensibil?
         - Ah, iarta-ma, m-am lasat furata de peisaj si am uitat sa il anunt.
        Joanna ramase privind cum fata se indeparta grabita. Se intoarse sa cerceteze din nou posterele, incercand sa se adune. Simti miscare in spatele ei, iar inima incepu sa-i bata puternic. Incercata de un curaj iesit din comun, se hotari sa dea dovada de indrazneala si se rasuci pana ajunse fata in fata cu doi ochi ce o inspectau cu luare-aminte si cu o curiozitate exagerata. Fata barbatului se transforma vizibil, sub diverse expresii faciale, chiar sub ochii atenti ai Joannei. Uimire, soc, surpriza, iar in cele din urma deveni toata numai un ranjet.
          - Mia cara, sei bellissima!
          Luata prin surprindere ea ramase nemiscata. Iisuse, cine era si natangul asta?
         Barbatul se apropie de ea, o apuca de mana si o rasuci pe toate partile, analizand-o atent. Obrajii ei se colorara puternic, simtindu-se studiata cu obraznicie, ca un fermier ce dorea sa cumpere o iapa de prasila. Se afla intr-o situatie incomoda si avea sa lamureasca lucrul acesta cat mai curand posibil, altfel era sigura ca va exploda.
          Isi ridica privirea uitandu-se in ochii lui si constata  surprinsa  ca nu se simtea deloc jignita. Barbatul nu afisa acea aroganta voita  pe care se obisnuise ea sa o vada in lumea celor  care se credeau  speciali, iar ochii lui graitori aveau acea stralucire  de triumf, in care nu se gasea nimic rau.
          - Neghiobul!, izbucni vesel el. Acum inteleg in sfarsit judecata lui Nick.
          - Mi-e teama ca acum nu inteleg eu, argumenta ea nedumerita.
          - Prezziosa, esti singura persoana pentru care Nick a intervenit personal si, crede-ma , astept de foarte mult timp sa-i fac aceasta favoare.
        Joanna clipea inca nelamurita.
          - Acest salon exista datorita generozitatii lui si credeam ca n-am sa apuc ziua in care Nick va apela la priceperea mea. Recunosc , am fost cat se poate de surprins, dar totodata si curios sa te cunosc.
         Joanna privea oarecum sceptica la barbatul din fata ei.
          - Asa este Nicholas, rar apeleaza la prietenii sai, prefera sa ajute, nu sa fie ajutat. Nu-i asa ca este cel mai dulce barbat in viata?, glumi el.
         Joanna stramba din nas.
          - Aici te contrazic, domnul meu, mai degraba este ca lamaia. Nici un sac de zahar n-ar putea sa-l indulceasca oricat de putin.
          Barbatul isi miji ochii, privind-o perplex, dupa care izbucni in ras.
          - Nu pot sa cred, ingana el printre hohote, am trait sa o vad si pe asta. Esti singura femeie care nu ingenuncheaza in fata farmecului sau personal.
          - Probabil sunt singura care are vederea cat de cat buna. Cu siguranta si celelalte femei, daca ar avea bunavointa  sa poarte ochelari in preajma lui, ar vedea imagina reala a  ,, magnificului miliardar".
          Barbatul o privea amuzat. Era convins ca in spatele cuvintelor distante realitatea era alta, insa se abtinu de la comentarii inutile. Stia din proprie experienta ca prima impresie despre Nicholas era absolut si total gresita.
         - Daca tu spui, asa sa fie, murmura el vesel.
         Ce naiba era cu barbatul acesta  si ce anume il oprea sa-si apere prietenul? Ce anume era in neregula cu el? Ochii ei incercara sa patrunda dincolo de aparente. Parul lui, de culoarea ciocolatei, era prea lung pentru a parea normal, dar ii incadra perfect fata ovala si bine conturata. Desi era un barbat matur, sofisticat, avea ceva copilaros si extrem de vesel in el. Ochii lui cu reflexe aurii ii indulceau trasaturile, de altfel destul de rigide. Statura lui medie si osatura subtire ii scoteau in evidenta pectoralii bine lucrati, cat si alura rebela. Pantalonii cafenii erau stramti pe coapse, iar camasa alba, descheiata la gat si cu manecile suflecate, il prindea de minune. Isi ridica inca o data ochii spre fata lui si pe buzele ei aparu un zambet lenes.
          - Imi scapa ceva?, isi ridica el sprancenele.
         Joanna incerca sa memoreze numele pe care il zarise scris pe usa de la intrare.
         - Care este numele dumneavoastra?
         - Ah, iertati-mi nepolitetea. Nu mi se intampla in fiecare zi sa fiu placut surprins cand zaresc o tanara.  Antonio Zucchero ma numesc si sunt incantat sa va cunosc.
          Cand barbatul intinse mana, fata i-o intinse la randul ei pe a sa.
         - Joanna, multumesc de asemenea... Stiti, ma gandeam ca numele vi se potriveste.
         - O, exclama el, sa nu-mi spui ca de data asta pe mine ma consideri un dulce, chicoti el.
         - Deloc, insa semanati... ba nu, aveti culoarea zaharului candel.
         Cateva secunde barbatul ramase fara cuvinte.
        - Dumnezeule, este cel mai placut mod in care mi s-a spus ca sunt prea inchis la culoare. Cum sa te superi cand esti asemuit cu asa ceva? Poate ca doar orgoliul meu masculin are putin de suferit, in rest...
        - Sa-mi fie cu iertare, nici prin cap nu mi-a trecut sa te jignesc. Intamplator ador zaharul candel...
        - Si eu, o intrerupse barbatul, vazand fastaceala sincera din ochii ei, cat si parerea de rau pentru ce spusese.
        - Mi-ai indulcit ziua, adauga el, fara nici o aluzie. Acum este randul meu sa o indulcesc pe a ta.
        -Ai facut-o deja, surase ea.
        - Sincera, spirituala, spontana... feminitatea in persoana...
        - Ma flatezi, ce dragut...
        - Crede-ma, nu asta intentionam. Dar sa trecem la subiect. Ce anume doresti sa schimbi la tine?
       Joanna il fixa cateva clipe pana realiza ce o intrebase Antonio de fapt. Nimic, isi spuse ea in gand, dupa care rosti cu voce tare:
       - Nu stiu. Mi s-a spus sa vin aici pentru a ma desavarsi.
       - Draga mea, tu nu ai nevoie de desavarsire, rase Antonio, esti deja din nastere, tot ce ai nevoie este un mic retus pentru a scoate la iveala perfectiunea pe care voit o ascunzi.
        Obrajii Joannei se aprinsera puternic. Nu Era obisnuita cu complimentele si nu stia cum sa raspunda acestor laude exagerate. Antonio o privea incantat. Roseata din obraji o facea si mai dragalasa . Nicholas isi gasise in sfarsit perechea pe masura.
        - La treaba, se auzi vocea lui vesela, hai sa slefuim piatra pretioasa din adancul tau.
        Joanna stiu ca veselia lui era adevarata, iar cuvintele lui erau sincere si-l placu pe loc pe acest barbat. Cateva ore bune avu parte o tratatie demna de o regina.  Se rasfata cu fel si fel de bai si masaje, cu creme si potiuni ce ar fi facut si pielea unei broaste raioase sa straluceasca. Mai tarziu, Antonio fu acela care se ocupa indeaproape de ea. La culoarea parului nu umbla deloc. Adora culoarea lui naturala pentru ca, spunea el, aramiul era singurul care evidentia culoarea puternica  a verdelui stralucitor din ochii ei. Se multumi doar sa-l tunda pentru a-i da o forma, incadrandu-i fata perfecta, asemenea portelanului cel mai fin.
        Odata procesul incheiat, Antonio o puse in fata faptului implinit, asezand-o in fata oglinzii. Dupa ce se studie cateva secunde bune, ajunse la concluzia ca era cu totul alta. Daca era doar pentru ea, s-ar fi simtit vinovata de aceasta transformare trufasa, dar, fara sa stie de ce, in strafundul ei era mandra de ea. In adancul sufletului, voia sa-i dea o lectie lui Nicholas.
        - Ei, ce parere ai?, intreba curios Antonio.
        - Cred... cred ca ai reusit sa transformi Cenusareasa intr-o copie a printesei din povesti... si... sunt mult prea feminina pentru gustul meu, zambi ea timid.
       Antonio isi inclina capul si hohoti printre cuvinte:
      - Eram sigur, stiam ca intentionat incercai sa pari cat mai stearsa.
    In drum spre casa Joanna se intreba daca Antonio nu exagerase putin cu transformarea ei. Aspectul senzual pe care il capatase acum era tot ceea ce nu isi dorise ea vreodata. In opinia ei interiorul trebuia  sa fie mult deasupra aspectului exterior.  Cand ajunse batu la usa cu sufletul la gura , asteptand reactia barbatilor care intrasera in viata ei pe neasteptate, rugandu-se in sinea ei ca parerea lor despre ea sa nu se inrautatesca si mai mult. 
        Ross deschise usa. Banuiala lui dadu roade . Frumusetile fatarnice pornisera iar la vanatoare. Aspiratia lor era sa se ridice cat mai mult si prin orice mijloace, iar trofeul cel mai ravnit nu era altul decat bunul lui prieten Nicholas. Insa de data asta era prea de tot. Indraznisera sa apara cu tupeu la usa lui. Deschise gura sa o puna la punct pe impertinenta din fata lui, dar ramase cu gura cascata cand aceasta isi ridica privirea spre el. Amuti cateva clipe,  dupa care scoase un fluierat admirativ:
         - Mai sa fie, cred ca visez, nu poti fi reala, cine esti tu de fapt?
         Joanna deschise ochii speriata.
         - Esti cumva un inger coborat din cer?
         Ross o privea inca perplex. Fata respira usurata. Crezuse ca fusese deconspirata.
         - Nici pe departe, chicoti ea,  Cenusareasa s-a transformat, insa tot eu sunt. Ciupeste-ma sa te convingi, ii intinse mana amuzata Joanna.
         Auzind aceste cuvinte, el o trase de mana intinsa si o imbratisa.
         - Tu esti, acum sunt sigur ca tu esti.
       O indeparta putin, dupa care o saruta pe amandoi obrajii.
        - Ce naiba se petrece aici?, se auzi vocea lui Will, care venise auzind galagie la intrare.
        - Iti vine sa crezi ca... Ross se opri, incercand sa-si ascunda amuzamentul cand vazu socul intiparit pe fata lui Will.
        - O sa lesine ca o muiere, hohoti Ross nemaiputandu-se controla.
        - Iisuse Hristoase!,reusi sa ingane Will cu rasuflarea taiata.
        - Joanna, sopti el, pot sa am si eu parte de acelasi tratament ca si Ross? Nu stiu de ce, dar dintr-o data gelozia ma roade pe dinauntru, glumi el.
        Cu buzele stranse, ca sa faca fata cu seriozitate la glumele lor , ea se apropie de el, se ridica pe varfuri si il saruta pe Will pe obraz. Barbatii schimbara priviri complice. 
         - Imi place din ce in ce mai mult jocul asta, spuse  Ross, si ma bucur ca te-am ales pe tine sa joci rolul principal.
       Ochii verzi ai fetei stralucira amuzati.
        - Si daca o dau in bara?
        - Niciodata, nu uita, nu esti singura, suntem alaturi de tine.
       Will o privea sincer.
        - De fapt, nu tu o vei da in bara, ci noi.
        Vocea lui Ross avea o usoara emotie, iar Joanna se abtinu de la orice intrebare.