FALSA IDENTITATE ( publicata)

Capitolul 16

           Mergeau tacuti unul langa celalalt, concentrati asupra drumului. La ora aceea parcul era plin de viata.
          - Joanna? Joanna, fata mea tu esti? Doamne, cat ma bucur sa te vad! rasuna o voce nesigura din cauza emotiei.
          - Domnule Seymour, intinse ea bratele.
          Desi isi dorea din tot sufletul sa nu intalneasca pe nimeni cunoscut, aparitia batranului ei prieten era asemenea unei raze de soare dupa furtuna, gandi ea.
           - Copila draga, esti superba, esti mai frumoasa ca oricand, spuse batranelul studiind-o atent.
           - Dragut ca de obicei, chicoti ea cu afectiune, de fiecare data sunt cea mai frumoasa.
           - Copila, dar ce vina am eu daca asa esti, nu-i adevarat? Spuse el intorcandu-se spre barbatul care o insotea pe Joanna.
            - Foarte adevarat, veni raspunsul lui Nicholas.
            Neluand in seama afirmatia barbatului, Seymour se adresa fetei.
             - Vino sa-mi povestesti ce ai mai facut, si o lua de brat conducand-o spre o banca libera, dupa care se aseza jos. Nicholas era sigur ca batranelul era cumsecade si bine intentionat, dar el avea alte planuri pentru restul zilei, nu sa si-l petreaca in parc. Se trezi stapanit de o dorinta teribila de a o ridica pe Joanna pe sus si de a pleca cu ea, dar mandria si buna educatie il impiedicara sa reactioneze necugetat. Si mai era ceva care il intriga in legatura cu batranelul acela: parea sa fie foarte apropiat de fata. Se rezema de un copac si privi discret spre el.
             Cu toate ca nu avea saptezeci de ani, era complet alb. Parul usor ondulat ii iesea din palaria deschisa la culoare pe care o avea pe cap, iar barba la fel de alba ii scotea in evidenta albastrul scaparator al ochilor  ce sclipeau de fericire cand o priveau pe Joanna.
             Pometii rotunzi ai obrajilor erau rozalii si,  in pofida varstei inaintate, debordau de sanatate si blandete. Mustata firava se ridica si cobora ori de cate ori buzele lui spuneau ceva. Ca o revelatie fata lui Nicholas se lumina. Acest batranel putea fi foarte bine  Mos Craciun sau bunicul pe care orice copil si l-ar fi dorit, in special el, care nu si-a cunoscut bine tatal, daramite bunicul. Cat de bine i-ar fi prins un bunic, gandi el. Se apropie ca si hipnotizat de ei, observandu-i stand de vorba, capturati de subiect.
            - Totul este sub control, micuta mea, spuse Seymour. Valerie a mea  este o persoana ingaduitoare si buna, ceea ce mi-a facut misiunea destul de usoara.
            - Daca as fi stiut... as fi vrut sa-ti fiu alaturi cand...
            - Nu fi ridicola, spuse batranelul cu blandete, si asa ai facut mai mult decat suficient. Operatia ti s-a datorat tie.
            Joanna nu indrazni sa comenteze . Isi petrecuse o buna parte din timp incercand sa intre in gratiile batranului incapatanat, care nu accepta nici un fel de ajutor banesc. Se aseza mai confortabil pe banca si inchise ochii. Doamne, cat de obosita era! Uitase cat de bine era sa se stie utila, sa stie ca ceilalti contau pe ajutorul ei.
             Un scancet usor ii gadila urechea. Tresari si se intoarse sa priveasca spre locul de unde venise plansul. La cativa metri departare, pe iarba moale un baietel jelea cu capul plecat pe genunchi. Agitata, Joanna se ridica de pe banca si porni sore el. Exista ceva nedefinit care o tulbura intotdeauna atunci cand cineva suferea.
            - Ce poate fi atat de teribil de-ti tulbura linistea si frumusetea ta, puisor?
           Copilasul ridica usor capul si cand intalni chipul Joannei, un zambat ii arcui gura micuta. Ochisorii lui maronii straluceau in umezeala lacrimilor. Parul cafeniu tuns scurt era usor dat pe spate, dandu-i un aer mai matur fata de cei cinci anisori pe care se parea ca ii are. Costumasul in dungi era pus in evidenta de marimea pantalonilor, aproape trei sferturi, iar tricoul era usor umed pe  piept, acolo unde lacrimile se revarsasera.
             - Toti copiii din parc au cu cine sa se joace... ei au frati. Eu n-am cu cine... sunt singur... si vreau si eu frati... vreau sa am cu cine sa ma joc.
              Baietelul suspina si isi sterse cu dosul palmutei lui micute nasucul la fel de mic.
             - Daca ai vrea cu adevarat, ai avea cu cine sa te joci, spuse Joanna, miscata de cuvintele micutului. Era o vreme cand si ea dorise sa aiba o surioara sau un fratior.
             - Ba nu, buni este prea batrana sa se joace, argumenta el aratand spre un grup de femei, si ma plictisesc sa stau cu ele.
             - Ma prefac ca nu am auzit, se auzi vocea blanda a Joannei, nici un copil nu ar trebui sa se plictiseasca langa atatea bunicute.
             - Dar nu sunt toate ale mele, facu ochii mari baietelul. Vrei tu sa te joci cu mine?
             Joanna statu putin pe ganduri dupa care surase cu o lucire jucausa in priviri.
             - Te rog, te rog, se milogi baietelul, vrei?
             - Absolut ca vreau, asteapta doar putin.
            Ea se indeparta de copil si se duse spre banca unde Nicholas se asezase alaturi de Seymour, se descalta si le dadu sandalele cu toc inalt.
             Barbatii priveau uimiti spre ea, neintelegandu-i intentia. Pantalonii de matase de culoare aramie se mulau lejer pe coapsele ei inguste. Nicholas gemu in gandul lui cand ea isi scoase jacheta, facand sa se vada o bluzita aproape transparenta de culoare verde pal, ce cadea in falduri pe sanii plini.  Pielea ei catifelata se colora brusc  capatand culoarea  piersicii rumene, iar coama ei inflacarata fu prinsa dezordonat, intr-o coada la spate.
           Mergea usor, desculta si vesela spre baietelul care se inviorase si o astepta cu un balon in brate.
           Numai ea putea sa nu tina cont de toate restrictiile societatii, gandi Nicholas captivat de peisaj
           - E la fel de dulce si de buna ca intotdeauna.
           Trezit la realitate, Nicholas privi surprins spre colegul de banca .
          - O cunosc de patru ani, continua Seymour, era numai o copila, ca si acum de altfel, dar blandetea, compasiunea si mai ales perseverenta ei te cucereau pe loc. Pare inocenta si te lasa sa crezi ca esti la carma, dar inteligenta ascunsa cu grija sub tineretea ei te manipuleaza in cele din urma sa faci cum vrea ea.
          Nauc, Nicholas privea fara sa spuna nimic. Despre ce Dumnezeului vorbea batranelul acesta? O cunostea de ceva timp cat sa-si dea seama ca era o fire vesela si prietenoasa. Nu nega, isi imagina ca avea multi prieteni si admiratori, se stramba el rautacios, dar inocenta? Ea? Trebuia ca este senil ca sa creada asemenea lucruri.
           - Nu stiu ce legatura este intre voi, spuse Seymour, dar daca nu ai ganduri serioase cu ea, te rog da-i pace, este o faptura prea buna si generoasa pentru lumea in care traim si in care a avut nesansa sa se nasca, si crede-ma nu merita sa sufere.
            Da, cu siguranta era dus, isi spuse Nicholas. Cum putea sa-si imagineze c-ar fi dorit ceva serios cu ea... sau cum ar putea el sa o faca sa sufere. Tacut isi muta privirea si ramase stupefiat. Joanna, desculta si fara jacheta arata extrem de tanara si seducatoare. Vantul ii desprinse parul din coada si il ciufuli salbatic.
            Baietelul extaziat radea din tot sufletul incercand sa tina pasul cu ea, care sarea cu usurinta in sus, parand sa prinda ceva. Mingea era jos in asteptare, parand sa-si traga sufletul cateva momente. Parul ei stralucitor arunca irizatii inflacarate in toate partile, in timp ce topaia desculta prin iarba sa prinda se pare un fluture.
            Cand prinse fluturele in causul palmelor ei, se apleca incet lasandu-se cu grija pe vine spre copil. Uitand sa mai respire, Nicholas se apleca instinctiv si atinse iarba, iarba pe care ea calca cu atata usurinta asemenea unei fapturi divine. Fractiune de secunda isi imagina ca este iarba si simti mangaierea catifelata  a talpii ei sensibile si saruta cu ardoare atingerea pasului ei gingas.
            - Vrei sa fii partenerul meu?
            In fata lui o pustoaica imbracata intr-o superba rochita galbena cu volanase din dantela il privea sfioasa printre gene. Carliontii aurii ai fetei erau prinsi cu grija intr-o funda albastra, ce se asorta perfect cu ochisorii ei minunati .
            In spatele ei, Joanna, urmata de baietel, ambii cu obrajii rosii de efort, dar si de fericire, priveau amuzati la incercarea timida a fetitei de a-l convinge pe barbat sa li se alature.
            - Vreau sa ma joc si eu cu ei, dar Andy, spuse fetita, ararand spre baiat, spune ca nu pot decat daca am un partener.
            Cu o sclipire jucausa in privirea plina de uimire, Nicholas rosti:
            -  Si ce ar trebui sa fac pentru a avea onoarea de a-ti deveni partener?
            - Sa joci fotbal, spuse ea serioasa.
           Nicholas isi indrepta spatele, clipind des. Deschise gura sa spuna ceva, dar Andy i-o lua inainte:
            - I-am spus ca fotbalul este doar pentru barbati, dar nu vrea sa inteleaga.
            - Ba este si pentru fete, nu-i asa, Joanna?
            - Ai dreptate, printesa, veni interventia imediata a lui Nicholas, si unele fete pot juca fotbal daca nu le e teama sa-si murdareasca rochitele.
            Fetita se intoarse spre Joanna:
            - Ce este teama?
            - Frica, zambi ea.
            - Aaa, ii iesi din gat fetei, intorcandu-se spre Nicholas, nu mi-e frica. Joci?
            - Nu stiu daca se cade ca un batranel asa ca mine sa se puna in mintea unei fetite dulci ca tine.
            Fetita chicoti pitigaiat.
             - Nicholas, interveni Joanna, lasa batranelul din tine pe banca  si scoate baietelul ascuns cu grija, sa se bucure alaturi de noi.
             - Bine. Nicholas se ridica, isi scoase sacoul si isi sufleca manecile camasii pana la cot. Voi sunteti de vina daca am sa va incetinesc jocul, mormai vesel el.
            Nicholas privi din nou spre Joanna si pentru o clipa privirile li se intalnira.
            - Sper ca nu sugerezi ca ar trebui sa renunt la pantofi.
            Surprinsa, ea scutura din cap, acceptand vesela gluma lui.