PROLOG

1.3K 76 0
                                    

Amintirea chipului Evei care ma privea consternata si care a trecut instantaneu de la bujorii iubirii dobanditi in bratele mele cu cate clipe mai devreme, la paloarea groazei si durerii inimaginabile pe care am citit-o in ochii ei mari, goliti brusc de expresie, socati de izbitura ingrozitoare, fara nicio lacrima, m-a oprit brusc.

O Eva goala, si pe dinafara si pe dinauntru. O Eva in picioare, acolo in mijlocul camerei, cu mana dusa la piept...O Eva care a inteles instantaneu ca nu am glumit, ca ea a pierdut tot, si ca nu aveam niciun pic de suflet, o Eva care nu a implorat, nu a cazut in genunchi, tarandu-se in urma mea, o Eva care a avut atata tarie de caracter sa isi de-a in vileag durerea doar prin vorbele soptite abia auzit de buzele golite brusc de sange, privindu-ma direct in ochi: "iti doresc sa simti si tu o singura clipa ceea ce simt eu acum". Astea au fost singurele ei cuvinte, insa abia cand am intalnit-o pe Emily si am trecut prin durerea unei posibile despartiri, am inteles ce blestem crunt aruncase ea asupra mea in acel moment, si efectul lui l-am simtit din plin atunci cand am crezut ca o pierdusem pe cea care a aparut brusc in viata mea, smulgandu-ma din intunericul in care ma scufundasem. Abia atunci am simtit cat de mare fusese durerea ei, insa atunci cand ea l-a rostit, eu am zambit satisfacut, dezvelindu-mi flegmatic dintii, convins ca nu se va intampla niciodata...Hm! Ma credeam imun la asemenea lovituri. Mie nu mi se poate intampla. Parca ma vedeam, din nou, in oglinda uriasa de pe peretele opus patului, gol, intins peste satinul purpuriu si racoros al asternutului, cu mainile sub cap, satisfacut de noua lovitura...un diavol pe pamant...demonul din capul meu fusese hranit bine in acea zi. Nu puteam sa-i spun Emilyei aceste adevaruri, nu aveam puterea, nu aveam vointa si nu aveam curajul sa il dezvalui.

RASARIT DE SOAREUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum