RASARIT DE SOARE

LICEUL-UN LOC PERICULOS?

In cele doua saptamani pana sa inceapa anul scolar, am simtit emotiile ei crescand din zi in zi, ajungand la apogeu in dimineata cand o duceam spre liceu, ingrijorandu-ma, temandu-ma pentru inima ei. Abia am asteptat sa opresc masina, sa incerc s-o linistesc, altfel inima ei va ceda. Nu puteam sa las sa se intample asa ceva. Imi puteam inchipui ce era in sufletul ei, daca si eu aveam emotii pentru ea. Emotii si temeri...

Am parcat masina in parcarea laterala a liceului si i-am privit chipul imbujorat de emotii si stres si mainile din poale. Si le framanta nervoasa, strangandu-si degetele ei subtiri pana cand se albeau, le lasa libere, si relua. Ma durea s-o vad atat de agitata si, cand nu am mai putut rezista framantarilor ei, mi-am pus mana peste pumnii ei stransi spasmodic.

- Mili, ce faci? Lasa mainile in pace! Am hotarat sa-mi folosesc tonul descoperit cu zile in urma, ton care atunci m-a ajutat. Acum nu mai eram atat de sigur.

- Nu pot! Am emotii! a soptit ea incretindu-si fruntea.

- Te astept aici pana termini azi. Nu poate dura mult...gandeste-te la asta in timp ce vorbesc astia. Mi-am inmuiat vocea doar cat sa nu o inspaimant mai rau.

- Oricum dureaza cel putin doua ore pana intram in clase, pana primim manualele si orarul...pana se uita toti la mine...vocea ei era stinsa, tremurata si eu ma rugam sa reusesc s-o inveselesc cumva.

- Draga mea, au ce vedea! Esti frumoasa! Si vreau sa imi promiti ca vei avea grija de tine. Vrei sa-ti spun ceva?

- Mhm!

- Sunt sigur ca am emotii mai mari decat ale tale! Am recunoscut eu.

- Nu ma ajuti cu asta, Cris! Imi reprosa ea. Of! Nu a a vut efectul asteptat. Am sperat ca va fi curioasa si se va detasa putin, insa nici o schimbare, asa ca am insistat.

- Nu? Nu esti curioasa sa afli de ce am emotii mai mari decat ale tale?

- Mi-s destule ale mele, sa stii! sopti ea cu privirea in pamant.

- Da! Dar tot iti voi spune de ce: pe langa emotiile tale care mi le-ai transmis cu varf si indesat si mie, eu mai am si alte temeri...

Mili a ridicat capul, in sfarsit i-am captat atentia.

- Ce temeri? Intreba ea repede. Intotdeauna grija pentru mine era mai mare decat teama pentru ea insasi.

- Ia gandeste-te, draga mea. Intra o zana frumoasa si foarte sexi la ei in clasa! Si eu nu pot sa fiu cu tine. Daca este vre-un print frumos si te vrajeste, eu ce ma fac? Am raspuns aplecandu-ma usor spre ea, strangandu-i usor pumnii inclestati.

- Haide, Cris! Fi serios! A suras ea dulce...Unde ai mai auzit tu vraja peste vraja? Nici intr-o poveste nu exista asa ceva! Eu sunt total vrajita de tine...Nici o alta vraja nu mai are efect! Apoi, dupa o pauza scurta, ma privi in ochi si ma intreba direct: Cristian, pot sa te rog sa vii cu mine pana se intra in clase?

Uau! Mi-am dorit asta, insa nu am incercat s-o spun, nu am indraznit sa-i cer. Nu am vrut sa-i dau impresia ca nu am incredere in ea, sau ca ea nu s-ar descurca. Acum, insa, cand mi-o ceruse ea direct, am simtit o usurare imensa. Avea nevoie de mine, si a recunoscut-o. De aceea eram eu acolo. Pentru a o apara si a se simti aparata.

- Vrei sa vin cu tine in curtea liceului? Serios? am intrebat eu brusc inveselit.

- Mi-ar fi mai usor sa impart primele priviri ale celorlalti cu tine. Asa nu as mai fi eu in centrul atentiei. Vei fi tu! Te rog!