RASARIT DE SOARE

3

- Cristian, mai ai timp sa te razgandesti! Nu e bine ce faci!

- Mama, termina! Nu imi spui tu mie ce sa fac! M-am rastit deosebit de brutal de cum a terminat ea de vorbit.

- Nu-ti dai seama, fiule, ca va fi mai greu pentru ea? Trebuie s-o vada si ea!

- Ce sa vada? O papusa inerta? La care abia i se disting trasaturile? Asta vrei sa vada? Tu crezi ca i-ar fi mai usor dupa aceea? Eu nu cred! Mama, nu vreau sa intervii in zilele astea! lasa-ma sa fac asa cum cred eu ca trebuie sa fac. Daca nu iese bine, imi va fi mai usor sa ma consolez daca nu voi avea pe cine sa dau vina!

- Te rog...mai incerca ea impreunandu-si mainile. Te implor! Nu face greseala asta!

- Mama! Tu ai auzit ce-am spus? Lasa-ma in pace!

Am urcat nervos in camera, insa acolo, am clacat. Patul mare, frumos aranjat, mi-a adus aminte de trairile de poveste prin care am trecut de fiecare data cand am tinut-o in brate pe mama Sarei...Abia am apucat sa asez sicriul pe masa de birou, si m-a napadit plansul care ma chinuise de dimineata, nu a mai avut rabdare...Oh! Doamne! Ce durere! Ce disperare! M-am ghemuit pe fotoliul meu, nebun de durere, simtind ca-mi explodeaza tamplele...Oh! Dar nu aveam timp sa plang...Mai aveam multe de facut...Sara-Maria va avea o inmormantare asa cum merita copilul lui Cris Reyn!

M-am recules, am facut un dus, si m-am pregatit pentru orele ce urmau. Am deschis geamurile larg. Era cald in camera...Am asezat sicriul descoperit in dreptul ferestrei...Incepea sa miroase...s-au mi se parea? Oricum racoarea de gheata a lunii Februarie ma va ajuta.  Pe micuta mea printesa nu o va deranja frigul...

Am iesit hotarat din camera si m-am indreptat spre telefon. Am format prima data numarul soacrei mele. Voi avea nevoie de ea! O va ajuta pe fiica ei sa-si revina! Sau cel putin speram din tot sufletul sa fie asa! Eram convins ca voi avea nevoie de tot ajutorul din exterior de care puteam dispune. Doar iubirea mea nu ii va fi de ajuns de data asta!

- Alo? Oh! vocea Irinei, mi-a inecat vorbele. Cum oare sa-i dau cumplita veste? Intr-o fractiune de secunda m-a fulgerat gandul ca e era hipertensiva, si as putea sa-i provoc un atac cerebral, sau un infarct...

- Irina, am inceput eu, incercand sa par cat mai calm. Mili este la spital...

Mama Emilyei si-a tinut pentru cateva clipe respiratia, apoi a expirat cu zgomot...

- Ce s-a intamplat?

- A avut un accident...am soptit, strangandu-mi ochii cu cealalta mana.

- E grav?

- Ea va fi bine! Asa m-au asigurat doctorii, dar...a...pierdut copilul...

- Oh! Nu! Vai! Mili!

- Maine o inmormatez pe fetita noastra, ati putea veni pe mai multe zile? Voi avea nevoie de tot ajutorul, s-o linistesc pe Mili...

- Am concediul de anul trecut! Asta inseamna ca as putea veni poimaine...Nu am cum sa ajung maine...

- E foarte bine si asa...

- Dar tu maine ai nevoie de ajutor...

- Nu...Hm! Mili e la spital! Am nevoie de dumneavoastra doar de poimaine in colo...