RASARIT DE SOARE

29

In clipa in care am intrat incet, degustand fiecare milimetru din interiorul ei, tinand-o strans de talia ei ce se mula sub degetele mele, pasiunea mea era la nivelul cel mai ridicat, si placerea ce am simtit-o m-a facut sa-mi dau capul pe spate, respirand printre dintii inclestati...

- Mili, Mili, Mili, e atat de bine! am scapat eu printre buze...

Am simtit-o sus, insa ea nu avea forta de a-si da drumul...Ziua de ieri a epuizat-o! Asta nu inseamna ca s-a oprit sau ca a incercat sa se opreasca...S-a inversunat, impingandu-se in mine fortandu-si trupul sa ii aduca placerea sublima...zbatandu-se salbatica in bratele mele, arcuindu-se spre mine...Nu a fost ca si in acea seara, cand am crezut ca mor. As fi simtit asta....Am privit-o pe sub gene, i-am mangaiat sanii, oprindu-mi degetele o clipa lunga pe portelanul fin al pielii lor, strangand usor, excitand-o...

Asta a fost momentul in care i-am simtit tremurul picioarelor...Primul semn ca ea va ajunge pe culme...Apoi zbaterea abdomenului, atat de apetisanta...apoi degetele ei inclestandu-se pe fesele mele...

- Haide, Mili, da-ti drumul! Pentru mine! am soptit eu incet, gutural, privind-o in continuare...Stiam ca nici eu nu mai aveam mult pana s-o ajung din urma si am vrut s-o vad cum se dezlantuie in bratele mele...

Asa a fost! S-a oprit o clipa, pentru ca pe urma sa ii simt incordarea interioara, masandu-ma fin si umed...Ah! ce senzatie...Ce placere...Ce pasiune! A tipat scurt, invinsa de puterea cu care a explodat! Am urmat-o imediat ce valurile din trupul ei se retrageau, incet. Am urmat-o salbatic, cu numele ei pe buze, dorindu-ma ca aceasta clipa sa strea in loc...

A fost atat de bine, incat nu m-am indurat sa ies din ea...Am ramas asa imbratisati...Un lung moment...Voiam sa-mi prelungesc placerea stiind ca, daca voi iesi din ea, grija ma va acapara din nou...Ea mai avea de infruntat noi retrairi...Acolo in ea eu eram in siguranta...Era singurul loc unde as fi ramas pe veci...Si era singurul loc unde nu puteam ramane.

Asta era realitatea...Ea nu a scapat inca...Si. clar, ca nici eu...

Din clipa in care ne-am dezlipit trupurile transpirate, chipul ei s-a schimbat brusc. A privit in jurul ei...Am ajutat-o sa coboare si ea s-a indreptat incet spre pat, usor incruntata...Cu siguranta, isi amintea zilele negre din aceasta camera...Of! Ce trecere de la extazul din bratele mele la tristetea ce o citeam acum in ochii ei. In drum spre pat s-a oprit brusc in mijlocul camerei...privind pierduta. Apoi si-a continuat traiectoria si s-a asezat pe marginea patului, oftand incetisor...

Nu am putut sa rezist tristetii ei. Nu acum cand ne simtiseram atat de bine. Asa ca m-am asezat si eu pe marginea patului si am tras-o bland in bratele mele, unde am tinut-o ca pe un copil, leganand-o linistitor.

Cand a inspirat adanc, detensionandu-se, am indraznit sa-i pun clasica intrebare, in timp ce aveam obrazul culcat in parul ei des si matasos.

- Esti bine?

- Cred ca da...Mai am o incercare grea, si cred ca restul amintirilor vor fi mult mai usor de suportat...Este atat de greu sa suport amintirile ultimei perioade...daca nu ar fi celelalte atat de frumoase, atat de extraordinare, daca nu ai fi tu aici nu le-as putea face fata.

- Ingerul meu, imi inchipui despre ce incercare este vorba. Asta se poate amana pana cand te simti in stare. Sa mai prinzi puteri...Ai inceput atat de bine...A fost atat de bine... si m-am simtit atat de bine...

Nu as fi putut sa nu mai incerc odata sa aman cea mai grea incercare. As fi vrut sa o mai am asa cum a fost ieri si azi, insa ea era hotarata. Avea si ea dreptate. Decat sa se consume pentru aceasta incercare, cine stie cat timp, mai bine se confrunta cu aceasta fantoma. Si totusi ma temeam. Foarte tare ma temeam de urmari.