RASARIT DE SOARE

PRIETENI?

Saptamana a trecut impartita intre framantarile mele si treburile mele urgente. Am reusit sa rezolv doar ce era mai urgent. Nu ma puteam concentra. Eram ca un leu in cusca. De mii de ori am avut impulsul de a merge la poarta Evei, sa incerc s-o vad, sau macar s-o aud. Insa nu puteam face asta fara sa ma ingrop singur. Mama isi facea griji serioase pentru mine.

- Cristian, trebuie sa se termine situatia asta! Nu mai poti continua asa! Fata asta o sa te distruga. Nu poti sa o lasi sa-ti faca asta! Da-o naibii de treaba...

- Mama, te rog, nu incepe!

- Cristian, te-ai uitat in oglinda? Ai vazut cum arati? Cearcanele tale se vad de la o posta.

- Nu e ea de vina, mama. Emily nu are nici o vina. Ea incearca din rasputeri sa se tina departe de mine. Eu sunt cel care nu o lasa in pace...Si cat mai am o sansa, nu o sa o las in pace!

- Nu stiu ce e cu tine. Tu nu erai asa. Nu e nici macar o saptamana de cand am auzit de ea si tu esti un alt om!

- O sa-mi revin, mama, promit. Voi fi din nou acel om, dar nu acum! Nu vreau acum... nu vreau acum cand simt si eu ca traiesc. Daca nu va fi sa fie a mea, imi voi gasi probabil, intr-un tarziu, linistea. Insa eu ma rog sa fie a mea. Imi doresc asta, mama, asa cum nu mi-am putut inchipui ca as putea sa-mi doresc vreodata.

- Ce are fata asta? E poleita cu aur? A intrebat ea sarcastica. Tonul ei m-a deranjat.

- Fata asta, Emily, are totul. Tot ce-si poate dori un barbat. Si nu ma dau batut. Nu cat inca mai sper, i-am raspuns eu agitat.

Mama s-a oprit la timp, altfel eram sigur ca se ajungea la cearta.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Toata saptamana m-am intrebat daca se gandea la mine...asa cum ma gandeam eu la ea. A fost o saptamana grea, in care abia ma abtineam sa fug la ea, sa incerc s-o vad. Sa stiu ca e bine. Ca nu a mai stat in soare cat sa se simta rau, ca este in siguranta. Eram intr-o continua alerta, macinat de ganduri tot mai negre. Orice se putea intampla cu ea si eu nu eram acolo s-o apar. S-o protejez. Puteam doar sa ma rog sa nu i se intample nimic.

In sfarsit a venit sambata mult asteptata. Balul. Eram sigur ca ea va fi acolo. Mi-am luat costumul negru si o bluza in "V" mulata si inchisa la culoare apoi am iesit din camera.

- Uau, uau, uau! Frate, ce prezentabil esti!

- Eduard, ai ajuns! Ma bucur...Sa nu ma mai lasi singur! Duminica a fost oribil.

- Sa inteleg ca lucrurile nu stau pe roze?

- Nu sunt roz, dar nici negre nu mai sunt. Am raspuns zambind. Am avut totusi noroc. O sa-ti povestesc...Andreea a venit?

- Da. E afara.

- Bun, hai sa mergem. Mama, am plecat. Nu stiu cand ma intorc.

- Ai grija de tine, Cristian. Eduard, ti-l las in grija...

- Nu va faceti probleme! Il pazesc eu, glumi prietenul meu. Stia ca daca as avea probleme as sti sa ies singur din ele.

Cand am ajuns la cortul urias in care se desfasura balul de vara, traditie veche in sat, am fost uimit de marea de oameni din toate satele vecine. Balciul se intindea pe mai multe hectare, inconjurat de tarabe cu mancare si bauturi racoritoare. Cum o s-o gasesc in multimea asta?