RASARIT DE SOARE

2

- Frica de respingere. Asa este? Te temi. Si urmatoarele cuvinte mi-au scapat fara sa-mi dau seama. Dar nu mi-ai raspuns la prima intrebare. Care sunt standardele tale? Oameni cu bani, oameni cu averi?

Ce-a urmat a fost de groaza. Nu mana ei mica plesnindu-ma peste fata a fost de groaza, aproape ca nici nu am simtit-o, dar urmatoarele ei cuvinte m-au facut sa ma simt cel mai josnic om de pe pamant.

- Eu nu ma vand nimanui. Nu ma cunosti, Cris. Si as fi vrut sa nu ne fi intalnit niciodata decat sa aud cuvintele astea de la tine...

Vocea ei calda tremura de durere. S-a ridicat de la masa si a dat sa se indeparteze cu umerii plecati, ranita. Am inteles ca acum am facut cea mai mare greseala dintre toate si daca nu o opream acum, nu mai aveam absolut nici o sansa. Am prins-o repede de mana, spunand doar un singur cuvant:

- Ramai...

- De ce as ramane cu unul ca tine? intreba ea in soapta.

Plangea acum. Si lacrimile invadandu-i ochii ei frumosi m-au durut cel mai tare. M-a privit in ochi si am citit in ai ei cruzimea mea. Insa am mai vazut si altceva...am vazut cazand toate barierele dintre noi. Am citit in ochii aceea tristi tot adevarul... exact aceleasi sentimente ca ale mele.

- Iarta-ma, Mili, te rog...iarta-ma... Nu am vrut sa te fac sa plangi.

- Nu plang! Se rasti ea nervoasa. Draga de ea avea o puternica doza de mandrie in ea.

- Minti. Serios! Imi pare rau ca plangi.

Nici acum cand lacrima serpuia pe fata ei, dand-o de gol, nu voia sa-si recunoasca slabiciunea.

Insa trebuia sa-i prelungesc agonia. Trebuia s-o fac sa recunoasca ce simte pentru mine.

- Emily. Inceteaza! Te rog. Nu ai de ce sa te mai impotrivesti. Mi-ai dovedit ca nu esti ca toate celelalte. Uite! Ma ai. Sunt al tau! Sunt doar al tau. Nu asta ai vrut? Nu asta ai urmarit? De ce sa mai pierzi timpul cu o lupta care nu mai are sens? Lasa armele! Vreau sa pot si eu sa dorm linistit. De cand te-am vazut prima data nu mai am somn. Nu mai am liniste.

- De ce-mi faci asta? De ce nu putem fi doar prieteni? Luni ai spus ca vrei sa fim prieteni...a gemut ea stins...

- Prieteni? Ti-ar placea sa fim doar prieteni? Eu vreau sa fim mai mult de-atat.

Ce e asa de greu de inteles. Nu voiam sa fie doar prietena mea, voiam sa fie iubita mea. Prin simpla intrebare " de ce-mi faci asta" am inteles tot zbuciumul din sufletul ei. O chinuiam, o faceam sa sufere si totusi am continuat.

- Vreau mai mult! Te vreau pe tine!

De ce nu vedea asta? De ce nu simtea asta? Era imposibil sa nu fi observat schimbarea din mine...

- De ce? Le ai pe toate celelalte. De ce eu? De ce te-ai opri la mine? Stiu cum arat. Sunt mai putin decat o fata banala. Si uita-te la tine. Ce ar putea sa te atraga la mine? ma intreba ea cu o privire in care puteam citi disperarea. Se zbatea intre a-si recunoaste sentimentele si a se pune la adapost. Auzi ce spune!? Fata banala... trebuia sa-i deschid ochii.

- Emily, am spus eu incet, ducand mana ei la buze. De ce ai o impresie atat de rea despre tine?

- Pfui! Pufni ea si cobori privirea inlacrimata. Imi era mila de ea. As fi vrut s-o strang in brate, sa-i sterg lacrimile si sa-i sarut ochii umezi. Nu mai era nimic din veselia ei din timpul dansului. Acum era o fata vulnerabila, si trista...si ce ma durea mai tare, este ca eu am fost cel care a adus-o in starea aceea...Am continuat cu voce blanda: