RASARIT DE SOARE

2

- Nici un dar! Copilul trebuie sa traiasca...Salvati-i pe amandoi! Amandoi! M-ati auzit? platesc oricat! Imi vreau familia...

Deja eram dincolo de centura de siguranta a nervilor...Ma agitam nervos, aproape urland de groaza...

- Domnule, va rog sa va linistiti...

- Cum sa ma linistesc cand femeia mea e acolo...intinsa pe masa aia...Am tipat eu turbat.

- Daca va lasam o clipa cu ea, putem discuta normal dupa aceea? Intreba doctorul calm.

- Cred ca da, am raspuns ceva mai potolit.

Am intrat impreuna in sala luminata ca o scena de teatru si doctorul le-a facut semn celorlalti sa se retraga lasandu-mi clipa mea cu iubirea vietii mele.

Oh! Doamne, de ce, din nou? De ce ea! Am privit-o o clipa, socat, terifiat de felul in care arata din nou femeia mea! Capul bandajat...cateva vanatai usoare pe obrazul drept, si bratul ei drept era vanat, innegrit chiar...

Am intins mana si i-am mangaiat obrazul...Purta urme de lacrimi...plansese...Ce sa insemne asta? Fusese la un moment dat constienta? Intelesese ea ca era prea mult pentru bebelusul ei...Nu stiam nimic...Nici un amanunt...Mi-am asezat palma cu degetele rasfirate peste abdomenul ei bombat...Oh! copilasul nostru se zbatea in ea...M-am ingrozit de puterea cu care lovise...si mi-am ridicat rapid mana...

Mi-am intors privirea din nou spre chipul ei incremenit...

- Mili, iubire, sa nu ma lasi! Nu cumva sa ma lasi! Lupta! Bine? Lupta asa cum ai facut-o atunci! Lupta iubire...

M-am prabusit peste trupul ei nemiscat si mi-am dezlegat durerea ce o simteam in piept, izbucnind in plans...Mili a mea era in pericol...Stiam ce inseamna o lovitura la cap...Cheaguri de sange, hemoragie, amnezie temporara sau definitiva...coma prelungita...si...Oh! Nu! Ea va fi bine! Cunosteam riscurile unei cezariene, cunosteam si riscurile unei nasteri naturale, mai ales in conditiile astea...Nu stiam ce ar fi mai bine...

Am simtit doua palme pe umerii mei, incercand sa ma ridice de pe trupul ei sfarmat din nou. Oh! Nu din nou! Nu Mili a mea! Nu printesa mea! M-am zbatut sa scap de cele doua maini ce ma trageau cu forta de langa trupul ei...

- Haide, Cris, lasa-i s-o ajute!

Mi-am intors capul uimit sa aud vocea prietenului meu. Cum ajunsese acolo? Cine il anuntase?

- Eduard?

- Cris, trebuie sa iesi de aici! Nu o poti ajuta asa! Lasa-i sa-si faca treaba...

Vocea lui calma a reusit sa patrunda prin durerea mea si sa ajunga la creierul meu. M-am lasat scos din sala...si am apucat sa vad doctorii care au inceput de indata consultatia, apasand abdomenul iubirii mele...

M-am asezat deznadajduit pe unul dintre scaunele incomode din sala de asteptare, cuprinzandu-mi capul in maini, strangand puternic, incercand cumva sa imi inving disperarea...Tremuram incontrolabil...Nu din nou! Nu din nou! Nu mai pot trece o data prin ceea ce am trecut acum trei ani si jumatate...Nu mai aveam puterea...Ma clatinam ca un nebun pe scaun, gemand de durere, icnind neputincios...

- Eduard, spune-mi ca o sa-i salveze! Ca o sa-i salveze pe amandoi! Am nevoie sa aud asta! am murmurat printre gemetele pe care nu le puteam retine...

- Cris, frate, trebuie sa crezi asta! Haide, Cris! Mili a supravietuit...impactului cu pamantul...Inca sunt sanse mari...Stii asta!