RASARIT DE SOARE

ZILE DE COSMAR?

Am ajuns in sat cu un taxi sperand sa am vesti de la Eduard...sperand sa-l vad prins pe cel care mi-a distrus fericirea...am intrat in casa, unde mama ma astepta nelinistita.

- Cristian, ce s-a intamplat? Cum se simte? E bine?

- Pleaca acasa vineri! Am raspuns rastit si am urcat in graba scarile sa nu mai apuc sa aud nimic...m-am incuiat in camera si m-am trantit in fotoliul meu...

V-a pleca vineri! Vineri o voi pierde... "Iesi, Cris"! Oh! M-am ridicat anevoie din fotoliu si m-am indreptat spre birou. Acolo unde intr-un sertar astepta inelul ei...cu privirea tulburata de lacrimile adunate in ochii mei obositi, am deschis micul sertaras, si am vazut cutiuta mica de catifea neagra...am privit-o o clipa lunga...foarte lunga, apoi am deschis-o incet. Inima multicolora stralucea in mijlocul satinului negru...satin negru la fel ca si rochia ei...Doamne, cat de bine a aratat ea in rochia aceea...m-am mai uitat un timp, lasand lumina becului sa se joace cu pietricelele multicolore, cu care era incrustat. Un inel unic pentru o fata unica...in acel moment m-a izbit un sentiment de furie feroce...am simtit ca eram in stare in clipa aceea sa distrug tot pamantul! Am aruncat cutiuta fragila izbind-o de peretele camerei, cazand dupa mobilier...apoi, am inceput sa trantesc totul in jurul meu...facand o galagie asurzitoare, cu obiectele trantite...am auzit batai in usa. Nici nu m-a interesat cine era...m-am lasat in genunchi in mijlocul camerei, gemand disperat...strangandu-mi capul in podul palmelor, manat de un puternic imbold de autodistrugere...bataile in usa erau mai insistente...insa tot nu m-a interesat...ea era deznadajduita?! Cum as putea eu sa descriu ceea ce simteam in acea clipa? Deznadejde era putin spus...nu cuprindea toata durerea mea...Nu exista cuvant care sa defineasca ceea ce simteam eu in acel moment.

- Cristian, sunt Eduard, am auzit eu de-odata din spatele usii.

- L-ati gasit? am intrebat eu din mijlocul camerei, tresarind violent, insa cu capul plecat si cu barbia in piept.

- Nu inca...nu este nici un indiciu! Mi-a raspuns el prin usa.

- Nu vreau sa vad pe nimeni! m-am rastit eu dur...apoi s-a facut liniste...

Nu puteam nici sa-mi iau zilele...doar am promis ca nu o voi face daca ea va hotari sa traiasca...nu o voi supune la o noua cazna...ea ar fi stiut ca ea este motivul. Insa cum voi supravietui, asta numai Dumnezeu stie...

Mi-am aruncat ochii roata prin camera devastata si mi-am oprit privirea pe vitrina care a scapat ca prin minune neatinsa de furia mea, si am vazut acolo colectia mea de sticle de bautura...aveam acolo sticle de coniac si lichioruri fine...m-am ridicat repede si m-am indreptat spre micul dulapior cu usi de sticla. Acolo imi era scaparea...alcoolul! Voi uita macar si pentru o clipa de tot ce m-a lovit in zilele astea. Am smuls efectiv o sticla cu cel mai tare coniac pe care il aveam si am dat pe gat aproape toata stica...simteam arsura pe gatul meu uscat si in stomacul gol...asta a fost inceputul. Am baut in seara aceea fara sa stiu de mine, fara sa mai tin cont de ceva...asta era leacul! Asta ma va ajuta...ma voi ineca in bautura...

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

M-am dezmeticit candva a doua zi, si mi-am dat sema ca nu alcoolul era leacul...imi simteam capul greu si ma durea la fiecare miscare a ochilor...ma deranja lumina puternica a soarelui...am clipit des...incercand sa ma obisnuiesc cu soarele ce razbatea prin ferestre...am dat sa ma ridic, si am simtit ca mi se intoarce stomacul pe dos...abia am ajuns in baia mea personala...o anexa a camerei...am ingenuncheat si mi-am golit stomacul ars de alcool...nu stiu cat am stat asa, acolo, pe gresia racoroasa...insa intr-un tarziu, am intrat sub dus...era si timpul...ma simteam murdar...ma spalasem acolo, in spital, de tot sangele ei si de noroi, dar aveam senzatia ca lichidul lipicios era inca pe pielea mea...