RASARIT DE SOARE

7

- Mama! Mili a disparut din spital! Nu stiu cand ma intorc! Daca apare cumva, prin absurd, suna la politie si cauta-l pe Nebela! Anunta-l imediat!

- Ce s-a intamplat? intreba mama nedumerita.

- Ce ai auzit. Mili a fugit din spital! Ma tem ca vrea sa-si faca rau! Politia o cauta...Daca apare, te rog, mama, cauta-l pe Nebela! El poate sa dea de mine!

- Cris...

Nu am mai asteptat s-o lungeasca! Ce sa-i mai fi spus? Ca a avut dreptate? Asta puteam sa-i spun si acasa! M-am indreptat spre malurile raului. Se vedeau din departare lanternele politistilor rasfirati pe maluri scotocind printre tufisurile fara frunze cu caini dupa ei. Deci nu au gasit-o inca si era atat de frig! Era deja aproape de miezul noptii si eu nu stiam inca incotro sa ma indrept? Ce sa fac? Unde sa ma duc? Nu avea prietene in oras...Nu avea la cine merge...Orele treceau si nu era nici urma de ea! Iar eu simteam ca mor! Simteam ca nu mai pot respira de grija...si oroare...si disperare, si o furie ciudata la adresa ei! Cum de nu avusese nici un pic de mila pentru mine? De ce ma parasise?

Am derulat iar si iar discutia noastra din salon. Ea isi pregatise pasul asta! Ma indepartase bland, sa nu intru la banuieli si mi-a inselat increderea...Cum a putut face asa ceva? Acum eram suparat pe ea! Foarte suparat! Daca o voi gasi in viata imi va da socoteala! O voi face sa plateasca pentru tradarea asta!

Insa deocamdata nu era nici urma de ea. Si pe masura ce timpul trecea imi pierdeam sperantele s-o regasesc in viata, si disperarea mea era la cote maxime.

- Rein! Am auzit de-odata in statia din buzunar.

- Da!

- Nu e pe maluri! Nici un semn ca ar fi trecut pe aici! Cainii ar fi simtit daca ar fi lasat vre-o urma aici. Gandeste-te unde altundeva ar putea fi? De asta poti fi sigur! Nu aici a vrut ea sa ajunga!

- Multumesc Nebela!

- Reyn, stii ca, daca o gasesti in viata, va trebui s-o duci la psihiatrie! Asta este pasul pe care trebuie sa-l faci daca o gasesti! Are nevoie de tratament de specialitate! Oameni care sunt in starea ei, sunt un pericol pentru ceilalti.

- Asta, mai vedem noi!

Am inchis statia. Nebela nu imi mai era de folos! Trebuia sa ma gandesc s-o caut in alta parte.

Poate nici nu a parasit spitalul...Poate ca s-a ascuns undeva! Nu! Nu era plauzibila aceasta explicatie! Ea imi spusese ca vrea sa moara! Pomenise de un loc in cimitir! CIMITIR!!! Oh! Doamne! Acolo era! S-a dus la Sara! Dar era ranita la cap?! Cum ar fi putut ea ajunge acolo in viata? Abia coborase de pe un pat de spital. Practic ea era inca lauza, chiar daca bebelusul ei murise, ea nascuse pe cale naturala. Organismul ei era mult prea slabit sa poata ajunge intreaga acolo unde stiam de acum ca ea ar fi vrut sa ajunga. Acolo, la fetita ei! Ce prost am fost sa pierd atata timp cautand-o pe malul raului, cand ea voia sa moara acolo, langa Sara.

Nu aveam altceva de facut decat sa ma intorc in sat si s-o caut acolo. Am urcat in masina si m-am grabit spre sat. Era foarte frig. Chiar daca ea reusise sa ajunga la mormantul fetitei, ar putea fi deja inghetata de frig. Trebuia sa ma grabesc. Am condus atent la marginile drumului, nu cumva sa se fi prabusit de epuizare sau de frig si sa trec pe langa ea, insa am condus cu pedala in podea. Stiam ca fiecare secunda conta. Pentru ea ar putea fi fatala orice secunda in plus! Si asa simteam groaza ca s-ar putea sa ajung prea tarziu.