RASARIT DE SOARE

4

Mi-am ridicat privirea spre ea, fara a incerca sa ma apropii...Ce rost ar mai avea...Ea isi facuse deja o parere despre crima mea...Si nu ma va ierta...si mereu imi va pomeni de copilul meu nenascut pentru care am platit sa moara...fara sa-i fi dat nici macar o sansa la viata...

Nu m-am apropiat eu, insa ea nu a mai suportat distanta dintre noi si s-a apropiat sovaitor de mine...Nu se lipise de mine...doar se apropiase, incercand sa gaseasca o cale de iesire...Am privit-o lung...Ochii ei negri ca noaptea fara luna ma fixau...buzele i s-au strans intr-o dunga alba...Urma furtuna...Ea va intelege in sfarsit si va izbucni in orice moment...Am inghetat cand ea-si deschise in sfarsit buzele si a inceput sa vorbeasca. Dar spre stupoarea mea, nu am simtit scarba, in vocea ei, nu am simtit nimic altceva decat iubirea imensa pentru mine.

- Cris, mai am cateva intrebari in legatura cu asta si pe urma nu vom mai vorbi niciodata despre Ana si acest copil. Promit!

Oh! Draga de ea! Cum incerca ea sa ma linisteasca cu promisiuni ce vor fi incalcate cu prima ocazie...Eram sigur ca ea se va gandi mereu la acel copil...Mai ales daca soarta va hotari ca ea sa nu aiba sansa sa legene copilul meu...

- Mili, nu promite ceva ce stii de la inceput ca nu se va intampla. Va veni mereu vorba despre copii si, indiferent cat vom incerca noi s-o ocolim, gandul ne va duce inevitabil la acest copil.

Mi-am auzit disperarea din voce! M-am ingrozit cat de uriasa era acea disperare...Si stiam ca si ea ma auzise...pentru ca se lipi de mine, in incercarea desarta de a ma trezi din acea stare...Eu care m-am temut pentru ea, m-am temut de reactia ei, m-am trezit prins in disperarea in care, in mod normal ar fi trebuit sa se zbata ea. Eu trebuia sa fiu cel care sa incerce s-o consoleze pe ea, si nu invers. I-am simtit bratele in jurul meu, iar eu inca ma zvarcoleam in gandul ca as fi putut avea acum un copil...Ca Mili ar fi acceptat copilul Anei, ca ar fi fost de acord sa ma imparta doar pentru ca eu sa fiu tata...Iar eu acum, eram incapabil sa ma misc, sa ies cumva din aceste ganduri, sa ma consolez..."Haide, Cris Reyn, reculege-te! Ea nu a fugit de tine! E dispusa sa treaca si peste asta! Ce mai vrei acum?Ce mai astepti?Nu o lasa sa astepte! Aceeasi reactie ca si ieri! Nu ai fugit, fizic, insa psihic esti foarte departe de ea! Nu ai voie sa repeti aceleasi greseli!"

Am inspirat adanc si mi-am miscat bratul, asezandu-l bland pe talia ei subtire, apoi i-am ridicat barbia. Trebuia sa-i vad ochii! Aveam nevoie sa stiu ca totul va fi bine! Si in cele din urma am prins curaj. De acum erau doar detalii, nu? Nu poate fi mai rau decat pana acum. Daca nu a plecat cand a aflat de copil si de Ana, nu o va face nici de acum inainte.

- Care sunt, totusi, intrebarile? Am indraznit s-o intreb, aproape fara glas.

- De ce esti atat de sigur ca a fost copilul tau?

Da! O intrebare logica. Asta fusese si gandul meu atuni cand am aflat de sarcina Anei. Dar stiam ca a fost copilul meu.

- Hm! Ana nu si-ar fi permis sa imi spuna ca e al meu, daca nu era al meu...Ma cunoaste mult prea bine, scumpa mea. Stia ca ar fi urmat un test de paternitate. Sunt sigur ca a fost insarcinata si sunt sigur eu am fost cel care a lasat-o insarcinata. Ea nu si-ar fi permis niciodata sa ma minta. Stiu!

- Esti sigur ca a facut avortul?

Oh! o alta intrebare logica. Daca totusi Ana se razgandise si nu mai facuse avortul? Nu! Ana facuse avort!

- Ce vrei sa spui? Ca am un copil undeva in lumea asta? Mili, indiferent daca a facut avort sau nu, eu nu vreau un copil conceput prin inselaciune, folosit cu buna stiinta sa puna mana pe mine.