RASARIT DE SOARE

SARA MARIA?

Am simtit din nou furia! Gasisem tapul ispasitor! Soferul! Furia ucigatoare m-a cuprins brusc si extrem de violent. Nu voi mai tine cont de mama! Il dau afara si il voi pune sa plateasca indiferent de deznodamant...A avut viteza! Altfel nu s-ar fi rostogolit masina...Viteza a fost foarte mare!

- Cris...frate...calmeaza-te...Ma tem ca te vor scoate afara...sau mai rau, te vor duce in camasa de forta de aici! Poate ai nevoie de un calmant...ceva sa te linistesti!

- Nu. Trebuie sa fiu pregatit pentru orice...

Am asteptat acolo pe scaun inca ceva vreme...Intre timp a sosit mama si Eva. Isi frangeau mainile, transmitandu-mi starea lor de agitatie. Pana la urma nu am mai rezistat si am sarit de pe scaun.

- Mama, daca crezi ca nu faci fata, te rog, sa nu-mi stai in preajma...Imi ajung emotiile mele!

- O sa incerc sa ma abtin...sopti ea, plecand capul.

Eva s-a apropiat de Eduard...I-am urmarit, o clipa...Inima mi s-a strans de dorul femeii mele, cand am vazut-o pe Eva, lipindu-se de el, depunand un sarut scurt pe buzele lui...Eduard isi incolaci bratul in jurul taliei ei...sarutandu-i fruntea. Oh, era atata iubire intre ei...Sufletul meu s-a umplut de mandrie parinteasca. Eu i-am ajutat...Eu i-am adus impreuna. Ei, mai bine zis, Mili! Mili a mea...Oh! Haide, Mili trebuie sa-ti revii!

In acea clipa usa s-a deschis larg si doctorul s-a grabit sa ne comunice starea Emilyei. M-am precipitat sa-l intampin.

- Mama este in stare stabila, putem acum s-o ducem la neurochiruirgie sa fie examinata in aprofunzime...Bebelusul...Nu cred sa reuseasca...Are insuficienta respiratorie, si inima e sub parametri...

- Pot sa intru la ei? Am intrebat cu vocea slaba...

- Doar cateva minute...Mama are nevoie de investigatii...Nu s-au putut face din cauza sarcinii...Am sperat pana in ultima clipa sa nu i se declanseze travaliul...

M-am grabit sa intru la Mili...Trupul ei era acum acoperit, cu in cearsaf albastru, insa eu vedeam in continuare imaginea aceea oribila in care doctorul ii impingea copilul, fortandu-l sa iasa...I-am mangaiat obrazul rece, apoi am trecut degetele peste dosul palmei ei...Abdomenul ii era acum perfect plat, ba parca era in interior, ca si cum si-ar fi tinut respiratia...Mi-am asezat palma incet, fin, peste burtica ei...Mi-am muscat indurerat buza...Nu aveam cum sa mai simt salutul omuletului nostru...

- Domnule, trebuie s-o ducem...sopti una dintre asistente.

Am dat din cap, si m-am indepartat de trupul ei inert...Ochii mi-au cazut pe mogaldeata din incubator. Vai! Cat era de mica! Cat palma Emilyei...M-am apropiat incet...Era conectata la aparate...Inimioara batea slab...trupsorul ii era aproape translucid...degetelele erau atat de mici, si subtiri...As fi vrut sa-mi tin copilul in brate...As fi vrut sa simta cat era de iubit...si de asteptat...As fi vrut sa-mi simta caldura sufletului...

- Pot sa-l mangai? Am intrebat fara sa imi iau privirea de pe trupsorul acela atat de mic si neajutorat...invelit doar cu un prosopel alb...

- Da...poti s-o mangai...E fetita...

Aveam o fetita...O fetita care s-a grabit sa iasa intr-o lume pentru care nu era pregatita...Mi-am bagat mana prin burduful incubatorului...Abia i se observa chipul minuscul...Ochisorii ii erau ca doua gamalii, nasucul mic...dar buzele! Oh! buzele aveau conturul perfect al buzelor mamei sale. Am intins degetul aratator si am atins pielea transparenta a obrajorului rozaliu...Pe urma l-am trecut peste trupsorul extrem de fragil...pentru ca sa ma opresc un lung moment in zona inimioarei...