RASARIT DE SOARE

12

- Nu! Cu faptul ca am crescut in ochii mei! Nici nu stii ce bine ma simt acum cand stiu ca mi-am facut treaba. Si ca esti multumit. Dar nimic nu se compara cu privirea lui Adrian de astazi! Ca am crescut in ochii mei este una, insa ca am crescut in ochii lui este cu totul altceva. Am vazut acolo admiratie. Serios! Eu, cel mai amarat baiat din clasa unsprezece ani de scoala, astazi m-am simtit mai sus decat Adrian. Eu ar trebui sa te platesc pe tine pentru asta! Adrian, cel care este cel mai tare din clasa noastra, a fost ales mister la bal din noua clase, iti dai seama!? Fetele au roit in jurul lui, pana cand el s-a saturat de ele, Adrian s-a uitat la mine cu privirea asta! Daca pastrez banii o sa-mi taie din merite! Asa ca, te rog, sa ii iei inapoi! Daca nu ii iei, ii ard acum, in fata ta!

- Dar, Andrei, nu ti-ai terminat treaba! Mai este mult pana la sfarsitul liceului!

- Stiu. Si voi avea grija in continuare. Dar ea nu va mai fi in pericol! Din ziua in care Adrian a fost pe cale sa-i faca rau, Lara e mai pazita decat oricine din liceul asta! Dar eu voi avea grija de ea gratis! Asa ca Adrian!

- Adrian, are de ispasit o pedeapsa! Tu nu ai gresit!

- Cristian! Nu ii vreau!

Baiatul a scos o bricheta din buzunarul jachetei de iarna si a aprins flacara, apropiind teancul de bani de ea.

- Stai! Nu-i da foc! Sunt de acord sa-i primesc inapoi! Sunt uimit de decizia ta, insa te inteleg si ma bucur daca te-am facut sa ai incredere in tine! Asta, intr-un fel, imi inmoaie o parere de rau mai veche...am facut pe cineva sa-si piarda increderea...Hai, du-te acasa, Andrei! Esti un baiat de milioane, sa nu accepti niciodata alta caracterizare. Ma duc dupa Mili a mea! Colaboreaza cu Adrian! Ai grija sa iasa bine! Daca nu, noi vom suporta consecintele! Ma rog, doar ca Mili a mea sa nu se supere prea tare!

- Te astepti sa afle? Intreba el surprins. Si totusi faci asta?

- Sunt sanse mari sa afle! E mult prea intuitiva sa nu afle! Stiu cum s-ar putea sa gandeasca ea! am raspuns posomorat.

- O sa ne ierte, Cristian! Sunt sigur de asta!

- Sper! O, era sa uit! Marti dimineata nu ne auzim la telefon. Nu voi fi la birou. Ai grija de Mili a mea.

Pe masura ce clipa se apropia se adunau si emotiile. Imi era foarte greu sa ma prefac, sa imi ascund gandurile. Nu stiu daca Mili a simtit ceva sau nu, dar nu a spus niciodata nimic. Ea era la fel de iubitoare. Imi spunea pe scurt progresele ei de la apartament, sau imi povestea noutatile de la scoala, iar eu ii povesteam despre atelier, despre ferma sau gater...i-am spus si de Andrei si ea a fost impresionata de faptul ca el mi-a dat banii inapoi. Zambetul ei din acel moment a fost o bijuterie. A fost atat de miscata, incat a vrut sa mearga sa-i multumeasca personal, insa m-am impotrivit, pe motiv ca nu voiam ca Andrei sa stie ca Mili si-a dat de mult seama ce facea el, dar de fapt, nu am vrut sa vorbeasca in clasa despre mine. Andrei s-ar fi putut trada, si strica tot. I-am spus si de faptul ca Adrian a pus capat barfelor, si a fost uimita sa afle ca baiatul nu le-a spus ca este logodita cu mine. Asta, de fapt, m-a uimit si pe mine pe atunci. Adrian a lucrat cu cap. Nu a spus mai mult decat a fost nevoie sa inchida gura tuturor.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Aveam de facut ultimii pasi. Intalnirea Evei cu Aris Dima.

Marti dimineata, dupa ce am lasat-o pe Mili la liceu, m-am intors in graba in sat dupa Eva, cu mintea ocupata de mici amanunte care ar putea sa-mi scape. Nu aveam voie sa gresesc. Daca ceva nu iese bine, Eva ar putea pati ceva...daca ceva se intampla, o pierd pe Mili...Nu ma va ierta!