RASARIT DE SOARE

TRECUT SAU VIITOR?

Dimineata m-am trezit cand a sunat alarma si am sarit rapid din pat. Azi e ziua cea mare. Am coborat la cafea.

- Buna dimineata, Cristian! Chiar mergi la padure azi?

- Da! Echipa se aduna acolo. Trebuie neaparat sa tai arborii aia batrani, mama.

- O duci si pe ea?

- Da! Am zambit fara sa vreau. Sper sa-i placa. Poti sa-mi pregatesti merinde?

- Cristian, vreau s-o cunosc. Te rog fa cumva sa vina la noi...vreau s-o vad pe fata asta care a reusit sa-ti suceasca mintile in halul asta!

- Mama, nu o pot forta! Eu i-am spus ca vrei s-o cunosti...va veni cand va fi pregatita...

- Bine, Cristian, bine. Iti pregatesc mancarea.

- Multumesc, eu ma duc sa pregatesc caii. Pe la opt fara un sfert pornesc, am mai aruncat peste umar si m-am indreptat spre grajduri.

Cand mi-au simtit apropierea caii au fornait usor. Imi adoram caii. Si ei simteau asta. I-am tesalat si i-am inseuat. Am fost gata de plecare la ora stabilita.

La opt fix eram in curtea Evei. Mili ma astepta. Avea cearcane usoare sub ochi. Nu a dormit bine. Am fost sigur de asta, insa nu am spus nimic.

- Esti gata de plecare?

- Da, sunt pregatita. Dar tot nu stiu unde mergem!

- Mergem la padure. Am aflat ca iti place acolo.

- Imi placea pana alaltaieri. Acum nu stiu daca as mai avea curajul sa ma duc singura, sau cel putin sa ma abat de la carare.

- Acum nu mergi singura. Vreau sa iti arat locuri ce nu cred ca le-ai vazut pe aici.

- Crezi ca as putea merge atata drum?

- Mili, doar ti-am spus ca nu pui piciorul in pamant. Pentru asta sunt eu aici. Ei bine, si pentru asta sunt eu aici. Vino!

Cand a iesit pe poarta s-a oprit speriata. Asa cum am banuit, se temea de cai.

- Cristian, calare vrei sa mergem acolo? Nu am mai calarit niciodata! recunoscu ea speriata.

- Atunci e cazul sa incepi de acum. Pentru orice exista un inceput. Hai sa te urc in sa. Nu te teme. Calul asta e cel mai bland animal. O sa vezi.

Trebuia sa am rabdare cu ea daca voiam s-o determin sa urce pe cal. Dar contrar tuturor asteptarilor, era destul de curajoasa ca sa faca fata provocarilor. Asa ca s-a lasat ridicata in sa.

- Asa, e ok? Stai bine? Puneti picioarele aici. Bun. Nu ai nimic de facut, doar sa stai dreapta si relaxata. Te tii cu mana de aici, din fata, si eu o sa conduc calul de frau. Nu-ti fie frica, nu o sa patesti nimic.

Oh! Doamne! Ce bine-i sta in sa! Ce tinuta frumoasa are! Am gandit eu, incalecand pe Blaky al meu dintr-o miscare. Am luat apoi capastrul calului pe care era ea, sa il pot controla si am pornit.

In partea nordica a satului se intindea padurea de care eram foarte mandru. Era padurea mea, mostenita de la bunicul meu. Era proprietatea mea...indiferent ce se va intampla cu gaterul, cu ferma sau cu atelierul, aveam padurea mea. Pe numele meu. Bine! Mai aveam si apartamentul, dar il uram. Il uram pentru ca era de la tatal meu. Si atelierul si ferma si gaterul erau de la el, si as fi vrut sa le inchid. Mai ales atelierul, insa mama nu era de acord. Se gandea la oamenii care ar ramane fara un loc de munca...