RASARIT DE SOARE

11

Cand Vera nu a mai vazut-o, s-a intors spre mine victorioasa. Eu nu imi puteam reveni. Furia disparuse, lasand loc deznadejdii. Am vazut tristetea de pe chipul Emilyei.

- Cris! Ce vrei sa spui? Nu cred ca te-ai logodit cu asta! Vrei doar sa ma faci sa plang! Vrei doar sa ma necajesti!

Eu inca nu eram in stare sa-i raspund...ochii mi-au ramas in directia in care ea a disparut...

- Haide, Cris! Nu te mai purta asa!

- Vera! Ti-ai gasit un moment foarte nepotrivit! Roaga-te sa se intoarca! Am soptit eu si am simtit din nou furia.

- Cine sa se intoarca? Aia? Cristian in club mi-ai dat de inteles ca ai gusturi mai bune! Cu aia umbli tu acum? Cu aia te afisezi tu acum? Nu cred! Tu poti mai mult!

- Vera, daca nu vrei sa imi ies rau de tot din fire si sa uit ca esti femeie, taci si pleci! Ea este logodnica mea. Va fi sotia mea!

Normal, nu aveam de ce sa-i dau ei explicatii, insa voiam sa-mi dau timp sa imi castig autocontrolul. Poate corect ar fi fost sa alerg dupa ea, sa incerc s-o opresc...insa ea avusese dreptate. Trebuia sa-mi inchei socotelile. O cunoscusem pe Vera la un club din oras...fusese cu un baiat tanar foarte indragostit de ea. Victima perfecta...insa Vera nu daduse doi bani pe el. Ii placeau banii lui, si chiar il chinuise. Nu merita nimic altceva decat dispret! Acum ea nu se dadea batuta. Insista in continuare...

- Esti nebun daca ai ales-o pe fiinta asta! Ce ai vazut la ea? Tu nu vezi cum arata? Ce toale are? Ii trebuie doar banii tai! Nu poti sa faci asta! Mi-a placut ce a fost intre noi, nu se poate termina. Stii asta!

- Ce a fost intre noi? Nimic! Vera! Nimic! A fost o partida de sex. O seara in apartament. Nu ti-am dat de inteles ca ar fi mai mult...daca ai fi sincera cu tine ai recunoaste asta. Acum pleaca! Mi-ai facut destul rau! Nu iti sunt dator cu nimic. Atunci ai venit de buna voie. Nu te-am obligat. Mi te-ai aruncat pur si simplu in brate in discoteca aia. I-am aruncat aceste cuvinte cu cel mai mare dispret pe care il puteam simti fata de cineva, si problema a fost ca nu mi-am mai putut controla vocea. Am tipat la ea nervos, reprosandu-i...ranind-o...starnind-o...

- Dar am sperat ca o sa ma cauti. Nu a trecut decat o luna jumate. Si sa aud ca te-ai logodit! Cu cine? Cu fiinta aia...? Cu copilul ala? Cu panarama aia? Cu taranca aia? Erai cu ea cand te-ai culcat cu mine?

Asta a fost prea mult pentru nervii mei intinsi la maxim. M-am ridicat furios, rasturnand scaunul, vazand negru in fata ochilor. Pentru o clipa, am strans ochii, innebunit de furie criminala. Nu lovisem niciodata o femeie...insa acum am fost pe punctul de a o face! In momentul cand mi-am deschis ochii, am vazut trei lucruri in acelasi timp: ospatarul care a facut un pas spre noi, dar s-a oprit fara un motiv anume privind in dreapta mea, Vera si-a inghitit cuvintele, si ma privea speriata, intelegand in sfarsit ca a intrecut drastic masura, si am vazut ochii ei. Ochii ei negri ca noaptea fara luna, cum ma priveau ingrijorati pentru un moment lung, apoi se intoarse spre Vera si i s-a adresat cu un calm perfect:

- Domnisoara, cred ca ti-am acordat suficient timp sa iti inchei socotelile. Te rog sa imi dai voie sa imi servesc masa pentru care am venit aici cu Cristian. Daca nu pleci in clipa asta ma vad nevoita sa apelez la angajatii acestui local, si nu cred ca ti-ar placea sa se intample asta.

Si eu si Vera am ramas blocati. Am vazut tremurul mainii Verei, si cu ochii plini de ura, a asteptat o clipa inainte de a vorbi, apoi i-a raspuns:

- Crezi ca ai castigat? Se va satura si de tine! Sa fi sigura de asta!

Raspunsul Emilyei mi-a arat diferenta dintre ea si restul lumii. Mi-a aratat de ce o iubeam atat de mult. Forta ei interioara era uriasa...autocontrolul ei era de speriat. Stiam ca va lupta ori de cate ori va fi cazul...nu a fost doar o scapare ca s-a dus de buna voie in bratele demonului pentru a ne salva pe noi.