RASARIT DE SOARE

DIN NOU?

Asta era adevarul gol golut! Ea era totul pentru mine! Nimic altceva nu imi doream. Doar o viata frumoasa si linistita cu aleasa inimii mele...Si ea inflorea din nou in bratele mele. Asa cum inflorise la inceputul vietii noastre in doi...In fiecare zi cate o petala...Isi dadea silinta sa fie la inaltime. Participa activ in casa, asa ca si inainte...Dar oricat s-a straduit nu a reusit sa risipeasca norul din casa noastra.

Nu a mai pomenit-o pe Sara...Insa stiam ca o viseaza noaptea...O auzeam uneori soptindu-i numele, in timp ce se zbatea in somn, mai ales la inceputul perioadei de dupa acea prima zi...Singura consolare era ca ma visa si pe mine. Murmura si numele meu. Nu puteam sa ii spun nimic. Aveam propriile mele cosmaruri...La inceput, o visasem noapte de noapte! O visasem mereu in bratele lui Alex, in timp ce eu alergam dupa ea, implorand-o sa nu ma paraseasca...Rugandu-ma de ea sa nu plece...Iar ea zambea malefic, dezvelindu-si siragul de dinti...Oh! Asta era cel mai crunt cosmar! Mili se comporta in cosmarurile mele asa cum o facusem eu in realitate sase ani de zile...Ma trezeam in fiecare noapte, ingrozit de chipul ei plin de cruzime...si ma linisteam doar cand o strangeam mai aproape de mine si ii simteam caldura trupului ei de sirena.

Dupa primele zile de la reintoarcerea iubirii mele, am revenit la atelier. Prima zi a fost cel mai greu. Ma obisnuisem s-o am clipa de clipa langa mine...in siguranta. Si am crezut ca innebunesc cand am pornit motorul masinii si am lasat-o in pragul casei.

Poate va intrebati de ce nu am dus-o cu mine. Aveam mult de lucru. Cele trei puncte de lucru functionau bine, insa se simtea cumva, in atmosfera, lipsa mea. Era nevoie de prezenta mea. Daca ea ramanea acasa, avea timp sa se odihneasca, sa manance si sa se relaxeze...

Ma bucuram acum din nou ca stateam intr-o casa cu mama. Ea putea sa aiba grija de Mili...Sa fie cu ochii pe ea si sa ma anunte in caz ca s-ar intampla ceva cu sotia mea. Ba, mai mult, ea ar putea observa daca Emily se prefacea ca este bine...Pentru ca, da, asta era grija mea cea mai mare. Ma temeam sa nu revina vocea care ne despartise...Ingrozitor de tare ma temeam de asta.

In rest, am incercat sa o duc in toate locurile pe unde am fost impreuna...Toate...Seara, in pat am incercat sa ii povestesc totul...Astfel incat dupa o luna ea si-a intregit in mintea ei toata viata noastra...cu bune si cu rele...

In acea prima zi in care m-am dus la birou, lasand-o acasa, am fost foarte agitat si bine-inteles ca Victor m-a citit imediat.

- Reyn, ceva nu este in regula? Esti intors pe dos azi!

- Sunt atat de nelinistit pentru Emily! Nu-mi place ca nu e cu mine!

- Dar e bine, nu?

- Asa se pare!

- Atunci ai incredere in ea. Doar nu este copil!

- Da! dar tot nu-mi place fara ea! Eh! Oricum nu am altceva de facut decat sa ma consolez.

In acea prima zi m-am dus la Adelina. Doar ii promisesem ca ma duc sa-i spun cum evolueaza starea Emilyei. Revazand cladirea alba cu gratii la geamuri, m-am infiorat. Aici o adusesem pe femeia mea in acea crunta zi. Am intrat in cladire si m-am indreptat direct spre cabinetul Adelinei.

- O! Vestitul Cris Reyn! Exclama doctorita cand si-a ridicat ochii dintre acte.

- Buna si tie Ady! i-am raspuns taios. Ea avea chef de glume, insa eu nu am uitat ce mi-a facut. I-a spus Emilyei de bani si din cauza asta eu am avut o discutie aprinsa chiar din prima zi. Mili nu a mai pomenit de banii astia, insa eram sigur ca se gandea la asta!