RASARIT DE SOARE

ZILE NEGRE?

Cand nu a mai fost nici un pericol iminent pentru Emily, cand inima ei batea de acum hotarata sa tina in viata trupul ei sfarmat, au mutat-o intr-o rezerva, la un etaj superior. Era Duminica dupa-masa. M-au tinut afara pana au spalat-o si au imbracat-o, am cerut si eu un rand de haine curate, m-am spalat cum am putut, apoi mi-au dat voie sa intru din nou la ea. Acum, era intinsa pe pat, odihnindu-si mainile pline cu perfuzii langa trupul ei firav. Asa sedata cum era, avea o liniste intiparita pe fata ei care te infiora. Pieptul i se ridica si cobora incet, abia vizibil sub patura alba de spital.

M-am asezat pe un scaun langa patul ei. Gandul ca nu simtea acum durerea imi dadea putere sa sper ca va fi bine, ca va continua sa lupte.

Eram adanc scufundat in ganduri cand am auzit o bataie usoara in usa, apoi am vazut itindu-se capul cu bucle blonde al lui Baby. Oh! Surioara mea era bine. Avea ochii incercanati, insa nimic altceva nu mi-a dat de inteles ca ea ar fi in pericol.

- Cristian, pot sa intru? E aici si mama, si Eva, si Elisa. Vocea ei era insa de nerecunoscut. Parca era imbatranita inainte de vreme. Ea vazuse totul! Copilul acesta de nici sapte ani, vazuse toata grozavia din galerii. Oare mai era intreaga la minte? Oare a inteles ceea ce s-a intamplat acolo? Oare eu cum as fi fost daca as fi vazut tot ce diavolul i-a facut Emilyei? La ora asta as fi fost o epava...legat in camasa de forta izbindu-ma de peretii capitonati ai unui salon de la psihiatrie. Si asa, doar inchipuindu-mi prin ce a trecut, era aproape imposibil de suportat, dar daca as fi fost fortat sa vad iadul acela acum, probabil, am fi fost morti toti trei. Mi-as fi pierdut mintile si l-as fi atacat indiferent de consecinte! Daca eu nu as fi fost scos din scena mult prea curand...Daca...

Am dat doar din cap, sfarsit. Acum ca Mili era in siguranta, simteam si eu oboseala. Imi tineam capul sprijinit intr-o mana, iar in cealalta mana aveam palma ei moale si mica...dar calda...Nu voi mai suporta niciodata sa-i simt mainile reci. Voi avea grija intotdeuna ca mainile ei sa fie calde...Rece inseamna moarte!

Au intrat in camera, intr-o liniste deplina si s-au apropiat de patul pe care era culcata. La vederea lor, la vederea Evei in primul rand, am simtit cum imi pierd toata stapanirea de sine, si cum lacrimile adunate in coltul ochilor, amenintau sa curga. Simteam reprosul din ochii ei si m-am simtit mic si neajutorat si neputincios ca un copil. Am coborat ochii, vinovat...nu puteam sa ma uit in ochii ei mari, in care eram sigur ca as fi citit reprosuri nesfarsite... I-am promis ca voi avea grija de Emily si uite unde am adus-o...pe un pat de spital, smulsa cu greu din ghearele mortii...M-am retras de langa pat, lasandu-le pe ele sa se apropie de ea. M-am sprijinit cu umarul de peretele alb, insa racoarea lui, m-a facut sa ma indepartez repede de el. Rece! Rece ca moartea! Va trece ceva timp pana sa trec peste senzatia asta!

- Vai, ce i-a facut monstrul ala...sopti Elisa...cum ii spun eu Irinei? Cum dau eu ochii cu ea? Oh! Ce o framanta pe matusa Emilyei? Cum ii va spune mamei ei? De parca asta ar fi cel mai groaznic lucru din lumea asta!

- Elisa, lasa asta acum... sopti Eva... o sa isi revina! Ceea ce a fost mai greu a trecut...nu are rost sa o speriem pe Irina acum...Mili a scapat, si nu o sa aiba multe urme vizibile pe corp...ai auzit ce a spus medicul. A avut noroc, tinand seama ce i-a facut! Doar rana de la glont o sa ramana cu cicatrice... mai spuse ea cutremurandu-se. Probabil gandurile ei s-au indreptat spre grozavia ce ar fi putut sa se intample. Glontul acesta ar fi putut sa fie in inima scumpei mele comori, si la ora asta i-am fi vegheat toti, somnul de veci! Si-a scuturat capul pentru a alunga acest gand oribil...apoi tot ea continua: de acum sanatatea ei psihica e in pericol. Se uita la mine si imi cauta privirea: Depinde de tine, Cristian, cum se va vindeca ea! Am dat spasit din cap, strangand din buze, neindraznind sa spun nimic, doar sa-i sustin cu greu privirea ei incruntata.