Black Passion

Capitolul 9 - Rochia neagra & Razbunarea

Nicky POV

Tot drumul pana la Mall se desfasoara intr-o liniste deplina, imaginea cu chipul lui Jason ma bantuie. Ma gandesc cat am putut fi de proasta pentru ca nici macar nu realizasem pana acum ca el se drogheaza. Cat de mult m-am putut insela in privinta lui...

- Am ajuns, printeselor! Hai sa va vad fetele de dive, nu cele de pisici plouate pe care le aveti acum!

Ne strambam amandoua la el si coboram din masina scotandu-i limba.

- Mda... Cat de matur! Ce sa zic?! rade el.

Dupa vreo doua ore de plimbat prin magazine si probat costume si haine, se pare ca doar eu sunt singura care nu a cumparat nimic.

- Uite, asta e perfecta! exclama Vanessa, aratand spre vitrina din fata noastra. Hai sa o probezi!

Intradevar era o rochie neagra lunga, superba, cu umerii goi, cu insertii pretioase de penaje si pietricele. Arata superb si imi venea ca o manusa.

- Cat costa? intreb timid, dar sunt constienta ca valoreaza o mica avere.

- 1000$ ! spune vanzatoarea. E un model unicat!

- Oh... E foarte frumoasa, dar din pacate nu mi-o permit! spun cu regret.

- Da, intradevar e superba! Pacat, iti vine perfect, de parca ar fi fost creata pentru tine.

- Hei, ti-o platim noi! spune Vanessa facand schimb de priviri cu Brant. O poti considera un cadou de absolvire din partea noastra. Te rog, accepta!

- Nici vorba! In nici un caz nu pot accepta! Voi merge cu cea de acasa, pe care mi-a cumparat-o mama de ziua mea. Multumesc pentru rabdare, doamna si imi cer scuze! ii spun rusinata vanzatoarei.

Iesim din magazin si ne intoarcem la masina. Pentru o clipa am impresia ca am zarit parcata printre masini motocicleta lui Jason. Cred ca doar mi s-a parut, il vad peste tot. Doare...

E ultima zi de liceu, ziua absolvirii. Ar trebui sa ma bucur, dar mi-as fi dorit sa fie si el aici, sa se bucure pentru mine, sa imi auda discursul de final, asa cum planuiam in urma cu o saptamana, in ziua in care m-am daruit lui, dar nu e. Totul a fost doar un vis frumos si s-a transformat in cel mai crunt cosmar.

- Si acum sefa promotiei , eminenta noastra eleva Veronica Adams, va incheia festivitatea de absolvire cu un discurs.

Ma ridic, imi iau diploma, strang mainile profesorilor care mă felicita si ma indrept spre microfon. Caut cu privirea prin multimea de parinti si prieteni din fata mea, acea privire albastra care imi facea inima sa tresalte dar nu o intalnesc. Nu a mai dat nici un semn de viata de atunci. Trag aer adanc in piept si incep:

- In primul rand as vrea sa imi arat recunostinta fata de doamnele si domnii profesori, pentru tot ce ne-au invatat in acesti 4 ani si mai ales pentru ca ne-au suportat. Sa nu uitam si de parintii nostri, care ne-au sustinut si ne-au fost mereu alaturi. Azi, nu ne luam ramas bun doar de la profesori, colegi si de la anii de liceu, azi incheiem o etapa din viata noastra in care asezam in cufarul amintirilor emotii, bucurii, sperante, vise, dezamagiri, lacrimi, regrete... contribuind la maturizarea fiecaruia dintre noi... Azi, la finalul unui drum, pentru noi acest liceu isi inchide portile, dar ni se deschide usa catre viata, iar cu emotie dragi colegi, va felicit si va doresc sa alegeti drumul cel mai potrivit si sa aveti parte numai de impliniri. Felicitari!

Urmeaza aplauze, urale si tot ne aruncam tocile in aer.

Cateva ore mai tarziu, stau in fata oglinzii, machiata si nu imi vine sa ma imbrac, sa merg undeva. Tristetea mi se citeste prin toti porii. Chiar daca in urma cu o zi primisem raspuns de la Universitatea Harvard ca m-au acceptat, nu am putut sa ma bucur pe deplin. Imi lipseste el... nu stiu daca s-ar fi bucurat pentru mine, dar mi-ar fi placut. Oare ce face acum? Aud un ciocanit in usa, ceea ce ma face sa ies din starea mea de letargie.