Black Passion

Capitolul 32 - Cine esti?

Nicky POV

Nu, nu are cum sa fie el...sau are? Imaginatia imi joaca feste din cauza socurilor din ultima perioada.

- Jason?! intreb uimita incercand sa studiez mai bine chipul care se ascunde sub umbra noptii.

- Ce? Cine? imi raspunde mirat barbatul si realizez cu tristete ca nu e vocea lui.

-  Imi cer scuze! Pentru o clipa am crezut ca esti... De data aceasta lumina ii bate pe fata si il vad mai bine.

- Iubitul tau?

- Nu conteaza! spun plangand.

- Hei, nu mai plange! Vino aici! spune in timp ce ma strange in brate si nu stiu de ce pentru o clipa am senzatia ca as fi in bratele lui Jason. Ce s-a intamplat? Vrei sa imi spui?

Jason... iubirea mea! Unde esti? Sar ca arsa din bratele necunoscutului si fac cativa pasi in spate.

- Iarta-ma, nu am vrut sa te sperii!  imi spune pe un ton cald. Eu sunt Mathew! Tu?

- Veronica Adams! Si se pare ca sunt...

- Fiica lui Victor! imi raspunde Mathew zambind.

Doamne si cand zambeste seamana cu el. Cum e posibil?

- De unde stii? Defapt cred ca toata lumea stia mai putin eu!

- Victor, te cauta de ceva vreme! Vroia sa te stie in siguranta, asa ca a hotarat sa te aduca aproape de el.

- Asa? Impotriva vointei mele? Calcand peste cadavre? Are impresia ca o sa ii iert cei 21 de ani de absenta din viata mea?

- Nu am pretentia sa ma ierti! il aud pe Victor in spatele meu. De fapt, poti sa ma urasti linistita atata timp cat esti in siguranta, departe de dusmanii mei! o spune pe un ton care nu denota nici cea mai mica emotie.

- In siguranta? In preajma unui infractor? Mi-ai lasat iubitul sa moara si m-ai rapit. Cred ca glumesti! Locul tau e in puscarie si al meu inapoi in New York. Eu nu am tata, nici macar nu iti port numele din cate se pare.

- Locul tau e unde spun eu, asa ca nu mai comenta! mi-o taie pe un ton amenintator. Acum vino, sa mancam!

- Nu mi-e foame! spun nervoasa in timp ce trec in graba pe langa el.

- Veronica, nu ma provoca! il aud tipand in urma mea. Nu stii de ce sunt in stare!

- Oh, crede-ma ca stiu! In clipa asta nimic nu m-ar face mai fericita decat sa imi tragi un glont in cap! tip la el printre lacrimi.

- Veronica!

Ma rasucesc pe calcaie si urc in graba scarile care duc inspre camera mea, ignorând total tipetele lui Victor. Da, Victor! Pentru mine nu va fi niciodata "tata".

Intru nervoasa in camera si ma trantesc pe pat plangand in hohote. Nu mai suport sa stau aici! Trebuie sa fac ceva, trebuie sa imi fac un plan sa pot scapa de aici.

Nu mi-am dat seama cand am adormit, dar niste batai in usa ma fac sa tresar.

- Vero, pot sa intru? aud vocea calma a lui Mathew.

Vero? Nimeni nu mi-a spus niciodata asa. Nici nu apuc sa ii raspund ca il vad ca intra in camera cu o tava mare plina cu mancare si cafea.

- Hei, daca eram dezbracata? Nu am spus ca poti intra! spun iritata.

- Mda... Buna dimineata si tie! Ti-am adus micul dejun, cum nu ai mancat nimic nici aseara...

- Nu vreau nimic! Poti sa il duci inapoi!

- Trebuie sa mananci ceva! Haide, dupa te scot la o plimbare!

- Plimbare? intreb ganditoare.

Se pare ca am gasit persoana care ma va ajuta sa plec de aici. Trebuie sa profit!