Black Passion

Capitolul 34 - Incredere

Nicky POV

- La dracu, Nicky! De ce ai facut asta?! aud vocea panicata a lui Leon.

Se apleaca peste cada mare si ma ia in brate, dupa care ma aseaza in sezut pe marmura rece. Isi rupe tricoul de pe el, facand un garou in jurul inchieturii mele stangi. Incepe sa imi dea in graba, hainele ude jos si ma inveleste intr-un prosop mare.

- De ce ai facut asta?! ma intreaba cu durere in glas.

- De ce iti pasa?! spun privindul cu dispret pe salvatorul meu.

- Pentru ca imi pasa de tine, Nicky! Nu vreau sa ti se intample nimic rau. Ti-am promis ca nu voi lasa pe nimeni sa iti faca rau, iar daca e nevoie te voi proteja chiar si de tine insuti.

- E a doua oara cand imi spui, Nicky! Nimeni nu mi-a spus asa de cand m-ati adus aici. Doar prietenii de acasa imi spuneau asa!

- Considera-ma prietenul tau!

- Nu pot, Leon! Nu pot avea incredere in tine!

- De ce? De ce iti e atat de greu sa ai incredere in mine?

- M-ai urmarit, mi-ati lasat iubitul sa moara, m-ai adus cu forta aici. Imi pare rau, dar tu pentru mine esti la fel ca ei.

Ofteaza...

- Uita-te in ochii mei! Ce vezi? Iti voi demonstra ca nu ai dreptate! spune in timp ce ma strange la pieptul sau. Daca doar ai putea avea incredere in mine... Acum, hai sa chemam un medic sa te vada.

Cateva ore mai tarziu, Victor intra furios in camera mea.

- Cum ai putut, Veronica? Cum ai putut sa faci asa ceva? Ai avut noroc ca taietura nu a fost adanca si ca Leon te-a gasit la timp, alfel nici nu vreau sa imi imaginez...

- Oh, lasa-ma Victor! Nu ti-a pasat 21 de ani de soarta mea, nu imi spune ca iti pasa acum. Sincer nici macar nu mai cred ca m-ai adus aici sa ma protejezi, ci cred ca urmaresti altceva...

- Nu vorbi prostii! Nu ma face sa te inchid intr-un balamuc, pentru ca te asigur nu stau sa ma gandesc de doua ori, daca e cazul!

- De cand sunt aici, nici macar o singura data nu ai stat de vorba cu mine, asa ca de la tata la fiica. Nu mi-ai spus nici macar o vorba buna, desi stii ca sufar... Si acum vii si o faci pe tatal grijuliu?

- Veronica, eu...

- Iesi, Victor! In momentul acesta nici macar nu vreau sa te vad, cu atat mai putin sa te ascult. Pleaca! Esti principalul vinovat pentru tot ce mi se intampla! Iesi, afara! tip la el, plangand.

Iese cu capul plecat in pamant, trantind nervos usa in urma lui. Nu vreau sa mai vad sau sa aud pe cineva. Mi-e dor de el, nu imi vine sa cred ca nu mai e.

Aud batai enervante in usa camerei si ma trezesc morocanoasa.

- Vero, ce faci? Te-ai trezit? intreaba Mathew in timp ce din spatele usii isi arata chipul zambitor.

- Acum, da... Desi as fi vrut sa nu ma mai trezesc vreodata!

- Of... Vero! Haide aici! imi spune in timp ce ma trage in bratele sale. Stiu prin ce treci, crede-ma ca stiu mai bine ca oricine ce inseamna sa vezi cum cineva ucide ceea ce iubesti tu cel mai mult, in fata ochilor tai.

- Dar...tu... Cine a fost omorat in fata ta? intreb socata.

- Am vazut asasinarea parintilor mei cand aveam doar 5 ani, Vero. Am vazut cum au fost ucisi cu sange rece! Si din pacate desi au trecut 20 de ani de atunci inca nu mi s-a sters acea imagine din minte. Mi-o amintesc de parca s-ar fi intamplat acum 5 minute.