Black Passion

Capitolul 10 - Renuntarea la trecut

Jason POV

Nu ma mai interseaza ce se va intampla cu mine, tot ce vroiam era sa stiu daca ea e bine si nimeni nu imi zicea nimic desi trecuse mai bine de o saptamana. Nu imi spuneau pentru ca era moarta. Toata lumea mea a pierit intr-o secunda. Nu mai intelegeam nimic. Am devenit pe loc o un nebun, mi-am pierdut si cele mai elementare instincte, am inceput sa vietuiesc intr-o lume paralela unde doar vezi fara sa observi nimic. Cum sa imi gasesc locul? Care imi mai erau reperele? Dupa zile de chin, speranta si deznadeje, agonie ... am ramas fara ea!

- Baiete! E cineva care vrea sa te vada! ma anunta gardianul. Ai permisiunea sa iti primesti vizita aici. Trei minute!

- Nu primesc nici o vizita!

Nu vroiam sa vad pe nimeni, nu vroiam sa mai stiu nimic.

- Jason? aud o voce care mi se pare ireala.

Nu imi dau seama daca visez sau am o halucinatie.

- Vrei sa plec? ii aud vocea blanda.

Inima imi tresalta de bucurie. E ea! Traieste!

- Iubito, esti bine? Traiesti! sar din patul rece si incerc sa ii cuprind mainile printre gratii, cu lacrimile-mi siroind.

Se uita la mine cu drag si lacrimi ii brazdeaza chipul frumos si durerea i se citeste in ochi. O privesc si inca vad urme de vanatai pe buza si gatul ei. Inghit in noduri si ii cuprind mainile micute in ale mele.

- Eu... A... Vroiam sa iti multumesc ca m-ai salvat! Daca nu ma gaseai la timp, m-ar fi... izbucneste in plans. Era sa il omori, Jason, din cauza mea! Esti aici din cauza mea, acuzat de tentativa de crima. E doar vina mea pentru ceea ce ti se intampla.

- Te iubesc, Nicky! Pentru tine mi-as da si viata, chiar daca nu ma crezi. Imi pare rau ca nu sunt acuzat de crima, merita sa moara! Cand te-am vazut acolo intinsa pe jos cu el deasupra ta am crezut ca inebunesc, iar cand ai incetat sa respiri imi doream sa il omor si sa mor si eu.

Ma priveste si nu spune nimic, doar tremura si plange. Ii sterg lacrimile cu degetele mari, ii cuprind fata in maini si ii sarut buzele printre barele reci ale gratiilor. Sunt constient ca s-ar putea ca acesta sa fie ultimul sarut asa ca imi pun toata dragostea in el.

-Vizita s-a incheiat! anunta gardianul, care tocmai intra in incapere. O prinde de un cot si o conduce pe Nicky afara in timp ce ne privim plangand, cu sufletele sfasiate, de parca ne-am vedea pentru ultima data.

Jumatate din inima e fericita ca ea e bine si jumatate imi plange stiind ca voi sta aici departe de ea, dar nu regret nimic. Am facut-o pentru ea si as face-o din nou.

- Jason Black, esti chemat in camera de interogatoriu!

Gardianul de mai devreme se apropie, ini deschide usa celulei, imi pune catusele si ma conduce in camera de intetogatoriu. Aici un tip masiv, la vreo 50 de ani, in haine militare ma asteapta. Cand ma vede zambeste larg, ceea ce mi se pare ciudat. Ii face semn gardianului din priviri sa imi dea catusele jos si acesta executa ordinul indata.

- Buna, Jason, fiule! imi spune cu o voce ferma dar oarecum calda.
)
- Nu sunt fiul tau!

- La fel de arogant ca si tatal tau! rade el.

- Cine sunteti, de unde il stiti pe tata si ce vreti de la mine? intreb iritat.

- Sunt Generalul Sean Nealson, comandat al "Navy SEALs". Am luptat alaturi de tatal tau intr-o misiune din Vietnam, mi-a salvat viata de doua ori asa ca ii sunt dator, Jason! Ii sunt dator sa te scot din mocirla in care esti bagat. Tatal tau a fost un barbat de onoare, care si-a servit tara cu demnitate chiar si dupa ce a fost lasat la vatra, a continuat sa o faca prin faptul ca a fost cel mai bun serif din district. Cred ca se rasuceste in mormant cand vede in ce hal ai decazut.