Fata ținută în lanț
Ce trup, ce oase, ce buze pier sub soare!
în lacul cu urne cinerare
umbrele ard în scrumieră.
şi-ți măsor în glezne amoniacul, parcă tună un templu deasupra ta.
în ochii tăi cad
plăceri nesăbuite.
Ce gât muşcat adânc, ce piele şi ce
chip răsar prin lună!
mă lasă să-mi aşez lumina-ntuneric,
se zbate şi amurgul,
peste corpul oval al cerului,
şi-auzul groaznic al trenului
mă zgârie pierdut pe suflet...
O, fată ținută-n lanțuri, pesemne
te-aş dezlega-n poeme, descătuşat dragon,
te scalzi cu mintea prin undă de haiku.
te cheamă fulgerul de-afară
sa vii, ținută-n lanțuri...
ratăcită-n orgasme lirice, începusei
să vomiți gravura şinelor.
M-am culcat la sânul tău blestemat,
jumate de sân,
ce curge fără să se oprească printr-un
izvor erudit.
şi-am plâns cu tine-n brațe,
înnoptam tăcuți.
Ca şi cum trenul părea să sosească.
