Rubinul
Şi-n părul meu îți cade recea mâna
Ce-astupa-n mine marea ta furtună,
Te simt ca pe un drog ce plânge-n mine
Te simt ca pe-un rubin pierdut printre ruine...
Ca pe un înger te asemăn cu aripile grele
Ca pe un soare luminând bolta frunții mele...
Şi pleci sub coasta mea într-un tunel, Pustiu
Vezi alba catedrală-n mine şi visul cenuşiu..
Mana ta-mi coboară sub ochiul meu în vânt
Şi-atunci şi cerul va muri sub umbra de pământ..
Mi-nchide ochii, şi-apoi deschide-i mai aproape
Spre tine, spre sufletul ce-ti curge prin ale mele pleoape..
Eşi ca rubinul gheață străluceşti fără de nemurire
Eşti muritoare însă, şi-mi deschizi privirea c-o privire.
În umbra stelelor pe tine te-am privit
În spuza cerului eu vin să mă atingi cumplit..
Rubin, Rubin ce-n seară de umilință
ți-astupi pletele cărunte
Si dormi ca o zeiță goala pe-a mea frunte..
Curaj să-mi fac, de aripi sa te ating, să vărs în tine vinul
Să ardă raiul de pe frunte, şi să plânga-ncet rubinul...
