***
Nu ştiu unde mă aflu, nu ştiu acest demers concret
mă plimb depresiv lângă o sticlă goală,
şi nu stiu ce aştept, sunt inutil în viața-mi fără sens strident.
Se topeşte luna prin nu stiu ce gări, ori prin nu stiu ce astre,
Miazme cad sincron din 'naltul cer,
Pe-acest catafalc din lumini albastre
Ce-mi suge gura prin sânge efemer.
Ai în nări vată, în plămâni fierbe
Alcoolul şi gura ți-e suptă,
Eu îmi țin inima de aripi, căci te-a pierdut
Cu moartea prin luptă.
Dar tu râzi la mine, tu faci sex cu mine,
Ne sărutăm, iar tulpina ne curmă,
Nu stiu ce gând, ce lume nebună!
M-a făcut să te cer, iar pe tine!
Nu existi dacă am încetat să-ți scriu
Adresa, ori numele, ori ființă tu; muză de-ai iubi..
Dar altfel; existi, iar ochii tăi trişti
reflecă darul sinistru de-a fi..
Ce mutră hidoasă ai, erai tănâră
pe când te visam, pe când nu aveai
cearcăne, ori os diform..
şi plânsul era unul sarcastic atunci..
te iubeam când erai om şi-ai fi putut
să plângi prin absență,
Parcă am venit de complezență,
ce zdreanță sunt uneori..
că-n a mea dulce demență,
am uitat să-ți aduc flori.
Dar nu-i tragedia, că-n viață...
Prin casă umblai prin petale,
Ori noaptea, în palme-ți puneam
amorul ce cronometrează veşnicia.
Eram poet, cu ce folos, ți-a fost..
Iubirea-ți puneam într-un sac
Dar nu-ți ofeream adăpost,
Decât o aripă de drac.
Ce poezie de umplutură, inutil mă simt.
Te privesc ca întâia oară,
Erai pe centură, şi astfel doar eu puteam,
La portieră să-ți cânt cu vioară.
Ce sunet domol ți-a netezit fundul ferm
În spate schițam nebunia etern
Astfel simțeam cum reiese din tot
veşnicia...
Nu stiu, în timp, parcă nu te-am cunoscut vreodată,
Dar în poezie erai o alta prin criptă; păr şaten, ori roşcată, cu iris brun,
Acum îți ies ochii din orbită,
ai chelie şi porți în nări vată.
Ce comedie deşartă, nu stiu crudul demers,
Că-n tot ce-mi reiese din moarte, e doar un alt Univers.
Tu nu visezi, tu nici nu mă simți,
Iar craniul ți-e rece, ca sticla cea goală
Ai umerii aproape de dinți,
Şi ma trece în tihnă o pofta sexuală.
Ce bolnav mă simt, nici n-as mai scrie
M-as aruncă în bârlog...
Şi această poezie n-ar fi decât
semnătura unui sinistru milog..
Eşti umedă, iar sânii se scurg când îi cern
printre dinții mei din arginți..
tu eşti moartă, iar lacrima mea
aşteaptă să plouă pe noi cu
meteoriți...
Nu stiu unde ma aflu, sunt la tine ori
nu stiu la cine..
Eşti aproape de mine, şi eu adorm lângă..
Atunci când brațul si mâna şi ochiul şi viața...
nu pot să mai plângă...
