Amurg de primăvară
Pe pajiştea sufletului meu
înoată fluturi,
iar galbenă frunza lor subțire
ca fulgii reci o scuturi...
Alunii subtil se dezbrac
de trupul de pom amorțit,
a rămas doar un singur copac
ce suspină de rom îmbâcsit.
Liliacul abătut cade alene
în livezi, parcă visează,
la stele ce sărută-n troiene
amurgul nocturn ce vibrează...
Iar tu, romanța trecută n-o crezi,
şi frunzele cresc cu albine
ce-ntreabă de triste rubine
iar flori şi frunze, şi cerul
încă mă mai întreabă de tine...
