La fereastră am privit cum cade
scheletul de lună peste trotoarul
negru,
mă plimb apoi, prin casa împrăştiată
cu gânduri, şi versuri
şi-apoi, în living cobor treptele
din fier caramelizat ca cerul
prefăcut în cenuşa izolată de
univers..
privesc nehotărât ceaiul îndulcit
prin cuvinte,
iar buzele-mi nu stau nemişcate,
şi-apoi iți muşcă agresiv de
romantic pereții îmbrățişați
de tapetul roşu,
iar tu te opui cuminte, şi-mi
azvârli doua perechi de tunete
albastre peste gâtul meu sătul
şi lacom de buzele-ți împietrite
de gerul ce-a păşit însetat,
printre zgomote chinuite-n
trupul tău de fecioară casnică.
Îmi dai agonisita sărutul de seară,
prevăd în ochii albastri viitorul,
iar candoarea lor transformându-se
în curcubee blonde de noapte, se-nalța
însoțiți de glasul meu ce strigă
în neştire..
şi astăzi înghemuit de ger
privesc fereastra din cameră,
căutându-i..
