Eu şi fără tine
Când n-am ştiut ce să mai scriu, iubito,
Mi-am amintit că scrisul e suspin,
În care îmi pierd firea şi de aceea
Plânsul meu e secetă cu vin.
Şi poate de aceea eu şi fără tine
Am mintea îndoliată de tot ce-i rău,
Când aminte nu-mi aduc să fi fost bine
In toate acestea rămâne chipul tău..
Dar aminte-mi aduc cum scriai poezii
La ferestre priveai un trecut fioros,
Şi suspinai abătută fără dar de a şti
Că trecutul e-al tău, abator ticălos.
Eu te priveam cum scriai fără dar de-a cunoaste,
Că tot ce e-n jur, mintea ta creiona,
Iar plânsul pe tine-n veşmânturi te naşte
Cum te-ascundeai lângă mantia mea.
Astfel, iubito, scrisul nu-i decât amărîtul suspin,
Din care te naşti fără a stii ca-n treacăt de mine,
Că a existat un scriitor cu plânsul din vin,
Ce trăieste şi moare tot fără tine...
