La mormântul meu, să-ți rupi un fir de păr, şi să-l strecori subtil pe trupu-mi mort..
să te pot simți în somnul meu etern, iar tu să ma simți mai puțin..
de parcă te-as privi cum plângi, legată de el
de tot ceea ce însemni tu.. ca l-ai iubit..
îl iubeşti,
şi-l vei iubi,
precum ai iubit un om mort,
asa ca mine.
Eu am strivit stelele cu mintea,
privindu-le! Esti singura stea pe care
nu am strivit-o..
dar te-am ales.. desi erai aleasa lui..
te-am furat pentru o clipă,
m-am vindecat pentru o viața,
si m-ai ucis cu privirea măruntă,
m-ai omorât cu buzele înfipte adânc
în inima mea moartă..
pentru eternitate..
Acum nu plânge, dragă floare , de pe pieptul meu plin cu oase zdrobite..!
Dincolo de tine, şi de emoții omeneşti, de gemete duse în extazul neînțeles,
cum as fi putut să te oblig să mă iubeşti o viața? Te-as fi putut face să mă iubeşti o viața? M-ai putea iubi? te simt încă cum gemi puternic, si cum urli..
La mormântul meu, vreau să-mi cânți doine, Doina..
