Agonizanta trecere
Ce-ar fi fost ploaia fără cer?
O frunză arsă-n crâng...
Ce ar fi fost timpul fără pierzanie?
Agonizantă veşnicie în lanțuri...
Ce-ar fi fost sexul fără ghilotină?
Infinit întrupat în orgasme...
Ce-ar fi fost dacă absurdul n-ar mai
prinde vreun sens?
Tu n-ai mai asculta decât frunzele
ce surpă, sufocate în ferestre, poezia...
Ce-ar fi fost singurătatea fără viață?
Singurul mormânt în care creierul nu este mâncat de viermi...
Ce-ar fi dacă emoția va fi o clepsidră
în care-ți pierzi rațiunea?
Ori sărutul pe-o pulpă virgină n-ar fi
decât strângerea sorilor în
palme?
Ce-ar fi ochiul tău fără trupul ametist?
Un praf de stele păstrat în genunea
onixului.
Ce-ar fi dacă viața ar avea vreun scop?
M-aş pregăti pentru moarte...
Dacă Big Ben i-ar aşeza pe umeri aripi, fericirii,
S-ar prăbuşi, oare, în neantul incomprehensibil?
Ce ar fi fost sufletul meu fără
despărțirea noastră?
Agonic zâmbet etern...
Ce aş fi fost eu fără...
ce aş fi fost eu?
