As vrea să mor uitat pe-o scândură de lemn
As vrea să mor uitat pe-o scândură de lemn,
cu capul împrăştiat printre zulufii frunzelor de mai,
boem să-mi scutur pantofii de catarg
în rai s-ajung cu costumul murdărit de cerneală, şi jefuit de stele din larg
din abisul care-acum pluteşte deasupra mea..
Să-mi reînviu pulberea din suflet
smuls de cerul paşnic,
Straşnic raspunsuri şi întrebari topesc pielea care-a mai rămas pe scândură.
Vreau să mor la umbra unei sălcii
unde vântul de stejar să-mi cânte-n plete,
iar zerafimul apei dulci sa-nbete
orice amurg luminat de-ai tăi ochi.
Albastrul cerului cu spirit iluzoriu
să cearnă pe ciorne orice amănunt
notoriu,
iar eu, uitat sa fiu pe scândura, topit de vrerea timpului plumburiu
îmi scutur gâtul ce cade pe nota unui pian trandafiriu..
As vrea să mor uitat pe-o scândură de lemn,
sa fiu paralizat în timp, secunde de poem..
S-auzi tu, timp, de numele uitat,
să mor pustiu, de parca, undeva, cândva, n-am mai
existat..
