Apele se mai domoliră, şi, încet-încet îmi recăpătam calmul. Marcus se trezise, aveam mâinile libere, iar Dominica plecase împreună cu Galenus. Autorităţile ar fi vrut să-i mai reţină din diverse motive, însă se făcuse noapte şi epuizarea psihică a prietenei mele i se putea citi pe faţă.
De altfel, ce ajutor şi ce recuperare mai bună poate găsi un suflet zdruncinat de hazardurile vieţii, decât în sânul familiei sau lângă cei care îi socotesc cei mai importanţi şi îşi împart sufletul cu ei.
Dispariţia lui Lucius fusese sesizată aproape imediat şi urmată de procedurile legale de rigoare. Cel puţin nu mai trebuia să-mi fac griji în această privinţă.
Părea că domneşte în jurul meu o atmosferă paşnică, lucru suspect din punctul meu de vedere.
La viaţa emoţională agitată pe care o duceam, la gândurile de care nu scăpam niciodată, liniştea de acum era ieşită din comun.
Dacă m-ar fi auzit cineva vorbind aşa, m-ar fi considerat o nemulţumitoare, o nerecunoscătoare în faţa la ceea ce ne oferă Dumnezeu. Şi probabil meriram o asemenea etichetă. Dar cugetul împânzit de nelinişte, nu o poate ignora.
-De ce nu mi-ai spus că lucrezi cu Serviciile Secrete? L-am dojenit în şoaptă pe Marcus.
El se uită o secundă la mine, apoi zâmbi:
-Nu m-ai întrebat! Zise şăgalnic.
Voiam să mai adaug ceva, însă m-am răzgândit, căci nu intenţionam să-l fac să se simtă oarecum îndatorat faţă de mine, dator să-şi dezvăluie existenţa pe care, observasem eu, o ţinea atât de bine ascunsă.
Nici nu ştiu cum ni s-au întânlit cărările. Poate dacă nu se întâmpla accidentul, noi nu ne mai întâlneam niciodată, sau poate, doar ne salutam în treacăt pe scara blocului.
Becuruile din salon începură să mă deranjeze cu lumina lor puternică și obositoare. Mi-am dat seama că se întunecase afară și, fiind o zi de lucru, mâine trebuia să mă prezint la școală.
Hainele mele ude și geanta stăteau pe un scaun, așeptându-mă parcă să le iau de acolo. Poate aș fi plecat singură, dacă Marcus nu-și întărise promisiunea că mă va duce el acasă cu mașina.
La fel cum arătam, mi-ar fi fost rușine și să mă urc într-un taxi.
-Ți-e somn? Mă interogă Marcus, care se ridicase din pat.
-Ar trebui să mai stai în perfuzie, am zis. Nu mi-e așa de somn.
Se vedea pe fața lui că nu mă crezuse, iar îndoiala îi fu confirmată de căscatul meu repetat.
Zâmbi. Nu șiam de ce făcuse asta, dar îmi plăcu.
-Cheamă o asistentă! Nu mai suport aerul ăsta bolnav.
Am ieșit grăbită pe hol, de frică să nu-și scoată singur perfuzia. Spre ușurarea mea, o asistentă îmi ieși în cale și primi cu bunăvoință cererea mea.
Când m-am întors, Marcus privea îngândurat spre fereastra salonului. Se auzeau picurii de ploaie care se izbeau de geam și care mai apoi, se lăsau atrași de gravitație.
Asistenta nu făcu niciun fel de remarcă, ci îi scoase perfuzia pacientului, lăsându-l liber. După ce se văzu eliberat Marcus se ridică și șopti ceva la urechea femeii. Ea dădu numai din cap și ieși din încăpere grăbită.
Eu, fără să-i mai dau atenție lui Marcus, mi-am luat în brațe hainele și geanta pe umăr. Am mai căscat încă odată silențios și m-am îndreptat spre ieșire.
CITEȘTI
Chipul imperfecţiunii
RomanceÎntr-o lume agaitată, plină de anxietate și panică, Jasmine, o fată de 19 ani încearcă să supraviețuiască cu ajutorul doctorului ei, Julien. Marcus, vecinul de la trei, un bărbat rece și misterios, apare în viața ei, pare că o protejează uneori, îns...
