Chipul imperfecţiunii

32. Introducere

Deci Isa și Marcus nu fuseseră niciodată căsătoriți. Parcă mi se ridicase o piatră de pe inimă și nu știam de ce. Parcă asta era singurul detaliu care mă interesa din poveste.

Totul se luminase. Întrezăream din nou speranțe, însă gustul amar al trădării încă sălășluia. 

Insensibilitate.

Mă bucuram că Marcus nu fusese niciodată legat oficial de o femeie? Dar ce conta dacă o iubise și după cum fusesem și eu martoră, încă era ancorat în trecutul dureros.

Dar am făcut destule! Pre multe sacrificii inutile, e timpul să le păstrez pentru mine. 

Doctorul Cassie îmi analiza tăcut reacția, neștiind ce să mai adauge la poveste.

-Da! Am sărit hotărâtă din pat. O să vă ajut cu misiunea!

Doctorul păru suprins de decizia mea subită, însă hotărârea mea impulsivă avea la bază tot ceea ce se întâmplase între mine și Julien, nu dintre mine și Marcus. El trecea pe planul doi, din acest moment.

-Atunci va trebui să-ți facem o introducere...

Doctorul Cassie se ridicase de lângă mine, gata să plece. Își trecu mâna prin părul cărunt și îmi făcu semn să-l urmez spre ușă.

-Dar am o condiție...L-am oprit.

Luat prin suprindere de întreruperea mea, doctorul Cassie se răsuci pe călcâie și așteptă să-i spun condiția.

-Să plecați de aici! Să nu mai știu nici de Marcus, nici de Reptilă, nici de nimic...Îmi vreau viața înapoi!

Vocea nu-mi era deloc așa de hotărâtă cum îmi doream eu să fie. Dar inima îmi cerea să fac asta, ca s-o scutesc de răni viitoare. Rezistența îmi era pusă la încercare, nu știam ce mă va răni mai tare, faptul că nu-l voi mai vedea pe Marcus sau faptul că va trăi așa de aproape de mine, însă așa de departe...

Îmi dădeau lacrimile pentru a nu știu câta oară. 

Doctorul Cassie încuviință fără niciun comentariu. Pentru el era o nimica toată să dispară fără urmă. Făcuse asta probabil de nenumărate ori, nu-i era greu să o mai facă odată. 

l-am urmat pe doctorul Cassie care mergea drept în fața mea, după ce m-am asigurat că încuiasem ușa. Aveam emoții, nervi. Pulsul mi se ridicase și abia acum începeam să realizasem în ce mă băgasem.

Marcus cobora scările îmbrăcat din cap până în picioare în negru. Părul îi mai crescuse, șuvițe îi atingeau fruntea.  Chipul îi era serios și sumbru, nu cerea niciun fel de conversație. 

Îmi aduceam aminte cât de vesel și de deschis părea atunci când îl întâlnisem în parc, seara. Cât se schimbase, cât se schimbaseră raporturile dintre noi. Devenise din nou același zid de nepătruns. 

Poate așa fusese dintotdeauna, iar zâmbetul și mâna întinsă prietenos au fost doar o fațadă. 

Ce tristă trebuia să fie viața lui, să nu poți să te atașezi, să fii obligat să minți, să manipulezi pentru binele comun, să nu ai nimic pentru tine...

Nu e timpul pentru milă, Jasmine! 

Doctorul Cassie și Marcus schimbară câteva mesaje prin privirii, ca mai apoi să pornească spre ieșire. Mergând în urma lor, am observat cât de scundă eram. Cei doi acopereau tot ce puteam vedea în fața mea. 

Urcând în mașina cea neagră atât de cunoscută, fricile au început să mă cuprindă. Am decis prea repede poate, fără să cântăresc tot ce trebuia. Dacă am făcut o decizie în impulsivitatea momentului?