Chipul imperfecţiunii

45. Nu ai nimic de spus?

A doua zi, dimineața a început cu alergare. Am revăzut-o pe Monica însă Lucius tot nu și-a arătat fața.

M-am temut pentru o clipă să nu-l fi omorât și să nu-l fi aruncat  pe undeva de pe vreo stâncă, dar un lucru îmi stăruia mereu în minte: Lucius trebuie să aibă alte relații cu Reptila. 

Bănuiam chiar că trecuturile lor se încrucișaseră la un moment dat.

După ce turele de alergat s-au terminat, supraveghetorul ne-a atenționat că ceva avea să se întâmple și că nu vom fi lăsați să întrăm în cabană imediat.

Transpitați și obosiți, stăteam așezați pe șiruri aștepând mai mult să ne lase să ne odihnim decât noutățile pe care ni le promiseseră.

Marcus era pe ultimul șir, undeva în spatele meu, căci la pretențiile supraveghetorului eu și cu alte câteva fete, printre care și Monica am fost alese să stăm în primul rând.

Lângă mine, un băiat cu câțiva ani mai mare ca mine își freca în continuu brațele de la coate la încheieturi și arunca câte o privire când la mine, când la supraveghetor.

-Cum te cheamă? Îmi șopti.

Am tresărit și uitându-mă într-o parte și alta ca să-mi dau seama de unde venea întrebarea am dat de niște ochi verzi.

Erau întradevăr frumoși și dacă ar fi întrat în vorbă cu mine într-un alt context probabil m-aș fi îndrăgostit de ei și de posesoroul lor în același timp. 

-Jasmine.

-Cecil...

I-a răspuns cu entuziasm pentru că un prieten în plus nu era niciodată de prisos. 

Cecil, însă a profitat de entuzismul meu juvenil ca să-mi atingă spatele cu mâna, coborând încet, dar sigur spre coapse.

Speraită, l-am plesnit peste mână îndeajuns de tare ca să atrag atenția celor de lână noi. 

Plusul îmi accelesase, însă eram la fel de calmă ca înainte. Nu merita să mă îngrijorez din cauza unuia ca el.

Fâlfâitul și zgomotul provocat de apropierea unui elicopter ne-au atras atenția tutror.

 Mă așteptam la asta. Și Marcus se aștepta. 

Din cabană au mai ieșit câteva gârzi înarmate care au ținut rândurile în ordine, până când elicopterul a făcut cale-ntoarsă, iar cei doi care coborâseră din el s-au apropiat de supraveghetor.

-Rupeți rândurile și așezați-vă într-un rând mare! În partea asta, zise arătând spre omul care se așezase cu un sac în față o să primiți un pașaport, iar în celălată parte o să primiți o mitralieră!

Am căscat ochii mari auzind că ni se dau arme și l-am căutat cu privirea pe Marcus,că să văd reacția,însă nu-l zăream nicăieri.

Panică. Unde e Marcus? Să fi avut vreun plan legat de ceea ce se va întâmpla astăzi? Acționa fără mine? Și unde să se fi dus acum, cu atâtea gărzi de față?

Scuturând din mâini, am început să-mi fac loc printre tineri, șoptindu-i numele, căci nu îndrăzneam să atrag atenția strigându-l.

Ochii mi-au rătăcit prin mulțime până când s-au întâlnit cu zâmbetul lui dulce și trist deopotrivă.

-Marcus... Un...

-Formați rândul! Urlă ca scos din minți supraveghetorul. Formați rândul mai redede! Acolo, în spate! Fata cu părul negrul, treci la rând!