Chipul imperfecţiunii

37. Între noi

-Marcus! Marcus! Se auzi doctorul Cassie strigând din spatele nostru.

Marcus şi-a oprit respiraţia pentru o clipă, înainte să mă împingă de lângă el, fară sa-şi dea seama.

Doctorul Cassie se apropia de noi cu îngrijorarea pe faţă.

Ceva tocmai se întâmplase, ceva tocmai ieşise la iveală şi asta nu putea fi ceva bun.

-Ignatus a deblocat Usb-ul şi se pare că e o listă. Ce fel de listă... Cred că vrei s-o vezi tu însuţi...

Nu puteam citi nimic pe faţa doctorului; un amestec invizibil de frică şi îngrijorare, de paloare şi furie.

Când m-am uitat în jurul meu, Marcus dispăruse, iar după el și doctorul Cassie. Am rămas confuză mulţumindu-mă să privesc cu interes stelele de deasupra mea și să le analizez alinierea. 

Nu știu ce așteptam, dar nu aveam niciun gram de voință să fac vreun pas într-o oarecare direcție. 

Sărutul mi-a risipit și ultima urmă de energie care mă  mai ținea pe picioare. Dacă ar fi apărut lângă mine un pat sau o canapea cu siguranță m-aș fi lăsat pe materialul moale și aș fi adormit pentru câteva ore.

Un lucru n-am sesizat pe moment. Nu eram deloc îngrijorată. Ceva îmi înflăcărase speranța de viața și cugetul meu agitat simțea că putea să respire aerul curat și răcoros al nopții.

Cu ochii rătăcind printre stele, nu l-am observat pe Ignatus care s-a apropiat de mine și m-a bătut amical pe umăr. 

-Te-au lăsat să pleci? L-am întrbat vizibil mirată de prezența lui acolo.

-M-au trimis să te chem... Răspunse făcând câțiva pași în față şi așteptând ca eu să-l urmez.

Nu am mai pierdut timpul contemplând natura și am intrat împreună în clădirea veche, gândindu-mă de ce nu venise chiar Marcus după mine și îl trimisese pe el.

Oare nu se temeau că fuge?

Ajungând din nou în camera studio a celor doi agenți, am fost întâmpinați de Marcus care ne-a privit neprietenos pe amândoi.

Se părea că lucrurile nu merg deloc conform planului. Doctorul Cassie se aşezase inconfortabil pe canapea încercând să se gândească la ceva.

-Ce s-a întâmplat? Am întrebat, înaintând spre monitorul cu ecranul luminat.

Marcus a sărit în faţa mea, fără vreun avertisment m-a îmbrăţişat pentru a doua oară în seara aceea în faţa tuturor.

-Ce faci? I-am şoptit plină de nesiguranţă.

-N-ar trebui să vezi asta...

Ochii i se tulburaseră, iar vocea devenise gravă şi tunătoare. Cuvintele îi sunau ca un sfat, însă prin tonul vocii parcă dădea un ordin.

-Atunci de ce m-ai chemat? Marcus, lasă-mă să văd, o să fie bine...

La auzul vocii mele calme, aproape adormite, Marcus s-a dat uşor din faţa mea, zâmbind fad şi trist.

Bătăile inimii au început să se înmulţească deodată, când mi-am dat seama de ce prezenţa mea acolo era aşa de controversată.

Pe ecranul monitorului se putea distige un fișier deschis care înfățișa o listă, iar numele meu era primul. Eram așadar în capul listei Reptilei.

Asta m-a speriat pentru o clipă, însă frica n-ar fi schimbat nimic. Faptul că eram în vizorul Reptilei nu era ceva chiar necunoscut mie, însă să văd cu ochii mei bănuieșlile adeverindu-se m-a copleșit.