Titlul nu este cel mai inspirat, dar se potriveste.
Coperta este mult prea simplă. Dacă doresti să ți-o schimbi ți-as sugera să ceri o coperta de la una dintre colegele mele ce se ocupă cu categoria respectivă.Descrierea este bună și îmi place cum ai ales să redai și un scurt dialog dintre protagoniști, unul care pe mine m-a făcut dornică să citesc.
Chiar dacă ideea nu este prea originala, tu scrii bine, reușind astfel să faci citirea cărții placuta.
Greșelile majoritatea sunt și cele pe care le-ai observat tu, din cauza aplicației ce mai poate da din când în când rateuri.
Nu lași deloc spațiu înainte de linia de dialog, când de fapt ar trebui.
Alineatul de dinainte paragrafului este prea mic, acela fiind maj potrivit pus înaintea liniei de dialog.Capitolele sunt prea scurte și foarte multe. Din cele șaizeci și patru de capitole pe care le ai tu așa, la mine ar fi fost maxim treizeci și doua.
Notă: 3,70/5
Plată: follow contului meu personal, sara-p4 și părerea te sinceră despre cărțile mele „Scântei" și „Gustul fericirii" (prima are cinci capitole, a doua carte are doua, iar fiindcă cartea ta a fost cea mai lungă de până acum, le-am pus pe amândouă la plată)
— Sara