Din punctul de vedere al lui Geanina:
întorcându-mă, am realizat că nu mai am nici măcar o şansă pentru că, în timp ce voiam sa ma decid, Jimin mi-a deschis uşa, aşteptând să ies. Păşind afară, am închis uşa, indreptandu-ma catre Jimin. Mi-am deschis gura să zic ceva, dar nu am apucat deoarece Jimin m-a intrerupt.
"Urmează-mă." Şi-a mişcat capul spre directia depozitului.
Am dat din cap fără să zic nimic şi l-am urmat. Deschizând uşa, Jimin a intrat primul, tinând uşa deschisă pentru mine, după care închizând-o usor în urma noastră.
Cand a aparut in fata mea, am putut sa observ că nu mai era atât de încordat, din contră, era mult mai calm.
Mi-am încruntat sprâncenele. Cum poate cineva de la a fi ok, să se enerveze, apoi să fie relaxat, iar toate astea în mai putin de o oră?
Ai de gând să vii sau nu?" M-am trezit la realitate, văzându-l pe Jimin în cealaltă parte a depozitului.
Uitându-mă prin jur, am început usor să merg fară să scot vreun cuvânt. Peretii erau loviti, câteva plăci de la acoperiş erau căzute, făcându-mă să mă întreb ce s-a întâmplat aici cu ceva timp în urmă
"Ce s-a întâmplat aici?"
Jimin nu s-a întors. In schimb, a continuat să meargă.
Pentru o secundă, am crezut că mă ignoră şi m-am gândit să-l întreb iar, când s-a oprit chiar afară (după ce a trecut de uşile din spate). Si-a băgat mâinile în buzunar, după care a început să privească cerul.
Mi-am îndreptat ochii de la el, spre lucrul la care se uita şi instantaneu ochii mei s-au mărit.
Stăteam pe vârful unui deal, cerul fiind pictat în diferite culori, roz, portocaliu, galben şi mov. Norii pluteau usor prin jur, soarele stând deasupra noastră. Ai fi putut să vezi jumătate din oraş de aici. Era uimitor.
"E drăgut, nu?" A întrebat încet.
Nu am indraznit sa ma uit in alta parte decat la frumoasa priveliste din fata mea. "Da." I-am răspuns. "E uimitor." Am respirat. "Nu am văzut niciodată aşa ceva."
A dat din cap, întelegând la ce mă refeream.
"Cum ai găsit locul ăsta? Dacă nu te superi că te întreb." Mi-am luat într-un final ochii de la privelişte pentru a-l privi .
Şi-a păstrat echilibrul, stând într-o pozitie perfectă. "După ce locul ăsta a fost aproape ars-"
Ei bine, asta mi-a răspuns la întrebare.
" Cred că am venit să-l verific si atunci am văzut asta." A dat din cap în fata imaginii. "Şi imediat m-am îndrăgostit." S-a întors să se uite la mine cu o privire sinceră .
Mi-am dus o şuvită de păr după ureche E drăgut. Mi-aş fi dorit să am un loc ca acesta." Am afirmat, în timp ce am mai privit încă o dată cerul.
Iti oferea un fel de chestie protectoare, ca şi cum nimeni nu te-ar putea atinge. Unde poti să fii singur, fară să-ti faci griji în legătură cu ceva. Te simteai fără probleme... Te simteai... In viată.
Liniştea s-a aşezat între noi, până când, Jimin a început să vorbească. "Acum ai." A spus tare şi clar.
M-am întors spre el, observând că îşi mutase privirea de la mine către cealaltă parte a orasului .
"Multumesc." Am şoptit, simtindu-mi inima bătând foarte tare si simtind mii de fluturi în stomac.
Chiar era adevărat ce a zis?
CITEȘTI
DANGER [REINTERPRETARE]
FanfictionO noapte . O petrecere. O greseala . Ceea ce credea ca ii va distruge viata Parea sa fie chiar opusul . cand toata viata ta ai fost obijnuit cu persoane care te mint si te pacalesc . PS:OAMENI BUNI ACEASTA CARTE ESTE (REINTERPRETATA) SI ADAPTATA L...