capitolul 10 curvar

489 37 3
                                    

Din punctul de vedere al lui Geanina:

După ceva vreme, care a părut a fi câteva ore, maşina s-a oprit, odată ce a fost parcată într-un loc de parcare. Uitându-mă pe geam, mi-au sărit în ochi cuvintele care luminau :Yoojung Sikdang " în ciuda razelor puternice de soare .

Cum era aşa ceva posibil? Nu am nici măcar o idee.

Dându-mi la o parte centura care îmi acopera corpul, m-am întors pentru a mă uita la Jimin. Mi-am incruntat sprancenele, n semn ca eram confuza .

Avea de gând să mergem sau...?

Simtind că mă uit la el, s-a întors si m-a privit. "Ce?" A spus.

M-am abtinut să nu-mi dau ochii peste cap. "Mergem sau nu?" Am murmurat. Dacă as putea să-l lovesc fără a suporta consecintele, as face-o .

"Da." S-a uitat în jos, scotând cheia din contact şi introducând-o în buzunar. A deschis uşa, tigara pe care o fuma fiind pozitionată între buzele lui.

Oftând, am deschis usa, trântind-o probabi
mult mai tare decât as fi vrut.

Ai grijă." A mormăit. "Masina asta costa mai mult decât toate lucruile tale puse la grămadă."

Am ridicat o sprânceană. "Este bine de ştiut." Am spus sarcastică, punându-mi mâinile în buzunarele de la geaca mea.

Mi-a oferit o privire ciudată. "Atitudinea." M-a avertizat, mişcându-si un deget în fata mea.

Acum mi-am dat ochii peste cap. "Cum o fi." M-am uitat în altă parte.

Si-a luat tigara de la gură, aruncând-o pe jos şi stingând-o cu vârful de la pantof. Indreptându-şi privirea către local, a început să meargă, aşteptându-se ca eu să-l urmez.

Am făcut-o, spre dezamăgirea mea.

Odată ce am intrat, îndreptându-ne spre ultimele locuri din local, corpul lui s-a zbit de un altul, ceea ce m-a facut sa ma lovesc de spatele lui. Am gemut, începând să-mi frec fruntea

"Ce dra-" Am început să înjur, dar deodată
m-am oprit, dându-mi seama că aerul dintre noi era din ce in ce mai greol, observand astfel băiatul care stătea lângă noi.

Era înalt, probabil cu zece centimetrii mai înalt decât Jimin, dacă nu la fel. Avea părul de u negru închis si ochi verzi electrizanti. Unii care te-ar putea hipnotiza doar printr-o singură privire. Era destul de bine făcut si trebuie să recunosc că nici fundul lui nu arăta prea rău.

Jenanta să recunosc asta, dar avea fundul mai frumos decât al meu.

Deloc corect Mi-am pus buzele într-o singură linie, uitandu-ma intre cei doi, simțind tensiunea.

"Danger," A spus băiatul cu un zâmbet pe fată. "Ce întâmplare să te văd aici, nu?

"Nu acum." Jimin a spus printre dintii lui care îi scrâşneau, cu o voce slabă şi pentru un moment, aş putea să jur că am văzut moartea în ochii lui .

Părul de pe mâini mi s-a ridicat imediat.

Când va fi timpul? Când vei fi împreună cu baietl tai? Si-a schimbat pozitia, Corpul lui
fiind chiar mai aproape acum de Jimin.

Acelaşi lucru a făcut şi Jimin, ochii lui schimbându-se şi venele de pe gât începând să i se vadă.

Jimin s-a prefăcut că râde."Amândoi ştim că te-aş putea bate şi cu mâinile goale, fără nici măcar o armă." Si-a lăsat vocea mai jos, şoptind.

Câteva schimburi de replici amenintătoare au fost rostite, înainte ca tipul ăla să plece, jimin luându-mă de mână si ducându-mă spre locurile noastre.

DANGER [REINTERPRETARE]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum